Promiscuitatea în care se scaldă Alexandru Cumpănașu (39 de ani) este, se pare, și promiscuitatea familiei sale. Soția sa actuală, Simona Baltag-Cumpănașu (29 de ani) – cea de-a treia -, apare în tot mai multe relatări ca făcând parte din scenariile perverse ale soțului ei: sex cu minori, sex în trei (doi soți și o minoră), seducere de minore cu soția pe post de asistentă.
O tânără din Bucureşti îl acuză pe Alexandru Cumpănaşu că, în urmă cu 3 ani, pe vremea când era minoră (avea 17 ani), a fost abordată de acesta prin intermediul unui proiect, iar în timpul unei conversaţii pe WhatsApp, Cumpănaşu i-ar fi făcut propuneri indecente.
Tânăra și-a expus pe larg, la Antena 3 (cu voce distorsionată), experiența traumatizantă cu Alexandru Cumpănașu. Ea prezintă și capturile dialogului pe care l-a avut pe WhatsApp cu „Alexandru”, așa cum era notat în telefonul ei.
În timpul conversaţiei, Alexandru Cumpănaşu i-ar fi propus să întreţină relaţii intime cu soţia sa, Simona, în timp ce el ar fi privit scenele. Cumpănașu își promovează soția, ca s-o convingă pe puștoaică: „Îți place Simo? S-o vezi dezbrăcată. Este super fit și mișto”. (Super fit = super atletică.)
În acel moment, Simona Baltag – devenită Cumpănașu în 2018 – lucra în Secretariatul General al Guvernului (SGG).
Actuala soție a lui Cumpănașu a fost angajată la SGG în trei guverne succesive, toate PSD: Grindeanu, Tudose și Dăncilă.
Mărturia minorei pe care încerca s-o pervertească Al. Cumpănașu
- „Contextul e în felul următor. Eram în clasa a XI-a, aveam 17 ani. Și dl. Cumpănașu a venit la noi la liceu, adus de unul dintre profesori, ca să ne vorbească la un eveniment despre patriotism și leadership. În sală erau elevi din mai multe licee din București și am vorbit destul de mult, i-am pus multe întrebări.”
- „Era venit acolo în calitate de director al CNMR (Coaliția Națională pentru Modernizarea României). Eu în clasa a XI-a voiam să mă implic în orice vedeam în fața ochilor și i-am zis că da, vreau să mă implic în ce proiect are el acolo. Și după ce am stat mai mult de vorbă, din nou, eu cu el, cu soția lui Simona – am aflat după aia că e soția lui, nu știam cine e acea doamnă – și cu alți elevi.”
- „Am făcut schimb de numere de telefon și eu, și ceilalți elevi care eram acolo, cu el, și a rămas că ne facem un grup de WhatsApp cu proiectul ăsta, se numea «Leader for Romania». Şi da, i-am dat numărul de telefon, mi-a dat el numărul de telefon… Era o zi de vineri.”
- „În seara aia mi-a dat mesajele care se văd pe screenshot-uri. Pe tot parcursul discuției eram foarte confuză. Chiar nu înțelegeam, de ce omul ăsta, care venea ca cineva important, cineva care face niște chestii pentru România – că așa s-a prezentat -, de ce acum se comportă foarte dubios.”
- „Și cred că se vede prin mesaje că încercam să-l trag un pic de limbă, să-mi zică exact ce vrea de la mine, că m-a întrebat ceva de genul: «Tu placi la mine?». Adică, «îţi place de mine?», ceva de genul ăsta. Şi i-am răspuns: «Da, apreciez foarte mult iniţiativa, aş vrea să mă implic!». Tot împingea discuţia în direcţia asta, să-i spun dacă îmi place de el. Ciudat, foarte ciudat. Nu înţelegeam de ce şi de unde până unde? Chestia asta nu era în capul meu vreodată, dar în mesaje e clar ce s-a întâmplat, că de dădea la mine. I-am spus că mie nu îmi plac băieții. Și a zis: «Aaaa, am rezolvare la problema asta – nevasta mea!»”
„Mi-a propus să fac sex cu soţia şi el să privească”
- „Asta e evident, despre asta vorbeam. Cea mai amuzant de îngrozitoare parte din conversaţie este când am înţeles, practic, ce vrea de la mine şi i-am spus pe româneşte: «N-am avut o discuţie de trei ore şi jumătate ca să fac sex cu secretara ta!». Iar răspunsul lui a fost: «Nu este secretara mea, este soţia mea!». Nu se punea problema de chestia asta, i-am spus NU, dar nu fost un NU… Nu ştiu… Eram atentă, nu voiam să-l supăr.”
„Părea un om important care vede ceva în mine”
- „Cred că nu eram conştientă de gravitatea situaţiei la momentul ăla, dar eram conştientă că ceva e ne-OK acolo. Am realizat că acest om de peste 30 de ani se dă la o minoră. Am realizat chestia asta la finalul conversației și de atunci nu am mai vorbit cu el. Aia a fost! Am vorbit în seara aia și atât. Sunt sigură că era conștient că sunt minoră, în primul rând pentru că a venit la mine la liceu și pentru că nu știu câți copii de clasa a XI-a sunt majori, dar mai sunt sigură și pentru că m-a întrebat și i-am zis că am 17 ani.”
„Când am auzit că Cumpănaşu candidează la Preşedinţie, nu mi-a venit să cred”
- „Nu se pune problema că nu ştia. Cu siguranţă ştia. Sunt sigură că nu sunt prima fată de 17 ani căreia îi dă genul ăsta de mesaje. E speculaţie, dar dacă mă întrebaţi personal, cred că nu sunt singura. Nu sunt eu o excepţie. Dacă tu, ca om, eşti capabil să faci chestia asta, cu siguranţă nu te limitezi la un singur om.”
- „Când am auzit că Cumpănaşu candidează la Preşedinţie, nu mi-a venit să cred. Era ciudat şi îmi era scârbă… Ăsta e cuvântul. Simţeam un dezgust pentru toată situaţia.”
- „După cazul de la Caracal, am fost foarte dezgustată. Mi s-a părut culmea… Incredibil… Nu ştiu, îmi e foarte greu să-mi găsesc cuvintele acum. Nu am crezut nicio secundă în sinceritatea lui. E evident că totul e de faţadă. Sinceritate nu e acolo.”
„Am avut încontinuu sentimentul ăsta că trebuie să fac ceva”
- „Eu stau pe TikTok destul de mult și l-am văzut pe TikTok. Și ultima dată când m-am uitat, el avea 50.000 de urmăritori, acum are 500.000. Și am avut încontinuu sentimentul ăsta că trebuie să fac ceva. Că am conversația aceasta cu el și ea trebuie să ajungă s-o vadă lumea, pentru că nu se poate ca omul ăsta să aibă o influență atât de mare pe o plaformă pe care se află extrem de mulți minori. Este extrem de periculos. Și am zis: OK, ăsta e momentul. O să trimit și eu screenshot-urile astea, pentru că omul ăsta nu trebuie să existe pe o platformă de social media.”
„Cumpănașu este un dubios și un pervers”
- „Pentru toată lumea care îl urmărește pe TikTok, e un om care pare așa… foarte supărat pe sistem și pe clasa politică, și pe sistemul de învățământ. E supărat pe toată lumea și o să vină el să revoluționeze acum viața. Dar nu e adevărat, nu o să facă asta. Nu face absolut nimic! Cumpănașu este un dubios și un pervers, ăsta e Cumpănașu. Nu e salvatorul, nu o să facă nimic el.”
Nevasta lu’ Cumpanasu nu e chiar asa „fit”. Are ceva burtica, sanii nu mai sunt la locu’ lor si cam are celulita.
In timp ce Cumpanasu se facea de cacao cu tentativa lui de campanie electorala eu umblam la nevasta-sa. :))
Paaai…zii si lui. Poate trece la a patra.