Ieșiri grobiene ale lui Yeti Tudose: “Cîțu e o caricatură, e infernul! Ăsta e premier? Familia Adams! Omul e de psihiatrie!“

2
2510

Fostul premier Mihai Tudose a dat marți seara, la Antena 3, un recital grotesc de insulte, calomnii și expresii de gang. Ținta atacului golănesc, de șmenar crescut în port, a fost actualul prim-ministru Florin Cîțu – dintre toți liberalii, de departe cel mai urăt și mai temut de PSD-iști. Comportamentul de necrezut al lui Mihai Tudose arată încă o dată, dacă mai era nevoie, calitatea personajelor pe care România a putut să le aibă la conducere în “era Dragnea”.

Acum prim-vicepreședinte al PSD, după ce în ultimii ani s-a mai perindat pe la Pro România, Mihai Tudose a afirmat că Florin Cîțu va fi demis în următoarele două luni. Această “dezvăluire” a ambalat-o într-o avalanșă de insulte, aluzii și acuzații.

Spre desfătarea moderatorului, care se bălăcea în troaca verbală pusă pe masă de Tudose, ex-premierul a dat tot ce-a putut.

  • “E o glumă proastă (Cîțu – n. red.), iertați-mă! Este o caricatură, este Infernul. Uitați-vă la ce declarație face el, că o să vaccinăm zilnic peste o sută de mii! Nu-i zice nimeni «Hai, tati, pe mal, că te ia apa?». Ce să comentezi? Ce să faci? Eu am spus, și-mi mențin opinia, omul e de psihiatrie! Aveți impresia că ăsta știe ce are de făcut pe lume? Domnul «MeToo» premier, superb.”
  • „Prima lui ședință, a depus jurământul, s-au dus toți la Guvern. Citesc pe la 12 noaptea că a avut loc o ședință informală. Aoleu, zic! În prima seară trebuia să facă o ședință de Guvern, să facă OUG privind organizarea și funcționarea Guvernului, că s-au schimbat ministere. Ei au stat o săptămână cu miniștri care n-au ministere! Știați asta? Ăsta e premier? Familia Adams! Măcar ăia erau simpatici! (…)”
  • „Ei au mai fost la putere, cei de dreapta la un loc, în 1996-2000. Când au terminat exercițiul puterii nu au mai intrat în Parlament! Cei care erau cap de listă, locomotiva PNȚCD. Acum, locomotiva este PNL. Se va repeta scenariul. În țară avem pandemie, școli închise, inundații, viituri. Marea declarație de astăzi care a fost? Amânăm discuțiile pentru împărțit prefecții și secretarii de stat. Superb! Asta îi preocupa! Guvernarea vrea să aibă bani de ciordeală. Va fi spectacol. Nu e niciun grad de compatibilitate între ei (PNL, USR, PLUS, UDMR – n. red.), nimic. Pasarea responsabilității va fi sport național până în martie. Vor exista fricțiuni în actul guvernamental și noi toți vom deconta asta. Și ei, și președintele care a făcut chestia asta!”

Momentul istoric al lui Mihai Tudose: vizita premierului japonez l-a prins la sediul PSD, unde se ciomăgea cu Dragnea pe putere. Shinzo Abe n-a fost întâmpinat de nimeni la aeroport, iar la Palatul Victoria i s-a comunicat să nu se ducă, pentru că e închis

Mihai Tudose, premier al României între 29 iunie 2017 și 16 ianuarie 2018, a fost protagonistul unuia dintre cele mai penibile momente din istoria diplomației românești. În ianuarie 2018, la București a aterizat premierul Japoniei, Shinzo Abe, însoțit de soția sa, Akie, de miniștri și de zeci de oameni de afaceri. Conducerea statului nipon făcea un turneu la cel mai înalt nivel în Europa, iar pentru România era o vizită chiar istorică, pentru că urmau să se discute nu doar relațiile între cele două țări, dar și oportunități de afaceri.

Dar, la Aeroportul Otopeni, surpriză! Niciun reprezentant al guvernului român nu îi aștepta pe oaspeți. În lipsa oricărui oficial de rang înalt, delegația Japoniei a fost întâmpinată de ambasadorul român la Tokio!

Premierul Shinzo Abe a vrut să meargă la Palatul Victoria, pentru discuții cu omologul său Mihai Tudose, dar a fost informat să nu se mai ostenească, pentru că acolo nu se afla nimeni. În acest timp, PSD-iștii erau toți câteva sute de metri mai încolo, la sediul partidului de pe Kiseleff, unde se desfășura o luptă crâncenă pentru putere între Tudose și Dragnea.

Până la urmă, Shinzo Abe s-a mulțumit cu o vizită la Muzeul Satului, apoi delegația Japoniei a plecat exact așa cum venise, nebăgată în seamă de Guvern și șefii celor două camere ale Parlamentului (la acel moment, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Cumpănașu a înjurat-o isteric pe mama unei eleve, la RTV: „Marș dracului! Fiica ta va ajunge la școala de corecție!”

* Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

* Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here