joi, aprilie 25, 2024
AcasăMainMedicul de gardă: "Am auzit țipete de ajutor. În secție era un...

Medicul de gardă: „Am auzit țipete de ajutor. În secție era un fum foarte gros și nu am putut să mai înaintez”

-

Medicul Cătălin Apostolescu, care era de gardă în noaptea de joi spre vineri, când a izbucnit incendiul de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, povestește cum a acționat după ce a auzit țipete de ajutor.

Când dr. Apostolescu (care e și purtătorul de cuvânt al spitalului) a ieșit pe hol, fumul era atât de gros, încât nu a mai putut înainta. A ales să-i ajute pe oamenii care ieșiseră pe balcon, încercând disperați să se salveze, și a sunat la pompieri.

„​Întâi am auzit o voce de bărbat, am presupus că este pacient, pentru că știam personalul. După aceea, la foarte scurt timp am auzit țipete de ajutor, o voce feminină. Am ieșit din cameră, dar deja în secție era un fum foarte gros și nu am putut să mai înaintez. Atunci am ales varianta să încerc să ajut oamenii prin balcon”, a declarat medicul într-o intervenție la Antena 3.

El a precizat că era la aproape 10 metri de salonul de unde a început incendiul, iar în acele momente i-a fost imposibil să-și dea seama care a fost sursa focului, pentru că fumul era foarte gros.

Medicul a spus că alarmele de incendiu au pornit imediat, curentul fiind oprit ulterior. „La început nu a fost nicio explozie, s-a auzit o bubuitură mai târziu, după vreo 3-4 minute. Ieșisem deja pe balcon și apelasem deja pompierii”, a precizat Apostolescu.

- Advertisement -

Medicul spune că a ajutat pacienții care încercau să iasă și a încercat să deschidă ferestrele, însă nu a putut, pentru că acestea se deschid doar din interior.

„Am încercat să intru prin altă parte, iar nu am putut din cauza fumului”, a precizat Cătălin Apostolescu.

Medicul a mai spus că atunci când infirmiera a intrat în salon, a văzut că unul dintre pacienți era deja în flăcări. „Era în alt salon, se ocupa de alt pacient. S-a întors și a văzut pe cineva arzând. A încercat să pună o pătură să-l stingă și, în același timp, a oprit sursa de oxigen de la acel pacient. Nu a putut să înainteze și să oprească și la celălat pacient. Ardea mai mult, ardea și patul, ardea și tubulatura deja”, a mărturisit acesta.

- Advertisement -
Dr. Cătălin Apostolescu

10 Piatra Neamț + 5 „Matei Balș”

Incendiul a izbucnit vineri, în jurul orei 5.00, la parterul Institutului „Matei Balș” din București, care în această perioadă este principalul „spital Covid” din România.

Focul a cuprins patru saloane, în care erau internați pacienți cu forme de Covid medii și severe, ținuți pe mască de oxigen. Patru bolnavi au murit carbonizați, iar o a patra victimă a decedat câteva ore mai târziu, în urma arsurilor suferite și a intoxicării cu fum (în cazul său, manevrele de resuscitare au eșuat).

Peste 100 de pacienți au fost evacuați, fiind transferați în alte pavilioane de la „Matei Balș” și la alte spitale din Capitală.

Este a doua tragedie care se produce într-un spital din România în interval de cîteva luni, după incendiul din noiembrie 2020, de la secția Anestezie – Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț, unde au murit 10 oameni.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Anchetatorii de la „Matei Balș”: „Se pare că au fost două explozii ale unor tuburi de oxigen, precedate de un incendiu”

* Numărul victimelor în incendiul de la „Matei Balș” urcă la 5: un pacient a fost găsit carbonizat în baie

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -