Medic invitat să țină un curs în fața elevilor: „Virusul e armă biologică, vaccinurile sunt o mare afacere în spatele pandemiei. Trăim într-o minciună indusă de televizor”

3
4450

Chemat să țină un curs special în programul “Școala Altfel”, medicul Dan Gavrilescu, din Câmpina, le-a înșirat liceenilor de clasa a XII-a un întreg șir de teorii ale conspirației care nu se sprijină pe niciun argument, scrie Ziarul Incomod.

Dan Gavrilescu este medic de familie, dar afirmațiile sale n-au avut nicio rigoare științifică la care te-ai aștepta din partea unui om pregătit să opereze doar cu dovezi și date concrete, atât de importante pentru a trata corect oamenii.

Specialiștii spun că 30% din populație suferă de delirul de persecuție care se traduce prin credința în tot felul de teorii ale conspirației. Profesorul Borțun e de părere că numărul mare de oameni care cred în tot felul de scenarii fantastice, fără să aibă nici cea mai mică dovadă, reprezintă nota de plată pentru deceniile în care am neglijat învățământul.

Ce teorii ale conspirației se pot ascunde în mintea unui medic

Medicul Dan Gavrilescu le-a povestit elevilor că virusul e fabricat de o mână criminală și lansat deliberat de China, care l-a folosit ca armă biologică pentru a devasta economiile altor state, iar pandemia ascunde de fapt marea afacere a vaccinurilor. Concluzia lui Dan Gavrilescu: totul e o minciună care ni se spune la televizor.

Lecția ținută de Dan Gavrilescu a fost construită în jurul acestei idei: “Nenorocirea care este? El a fost folosit într-un război complicat, economic. Este o mare afacere în spatele acestei pandemii. Un război economic care să lovească în economiile puternice. Anul trecut, toți au dat înapoi, în afară de China, care s-a redresat repede și acum este cea mai mare putere economică. O afacere mare cu vaccinurile, în care s-a investit foarte mult și banii trebuie recuperați. Deci, practic, trăim într-o minicună indusă prin televizor“.

Concluzia medicului din Câmpina: mass-media a fost folosită “ca să îngrozească oamenii”. Aceasta este o altă teorie a conspirației larg răspândită: “cineva” (Oculta Mondială, Satana, Bill Gates, evreii, reptilienii, Grupul Bilderberg etc.) controlează absolut tot și a mituit toți medicii, ziariștii, politicienii și un mare număr de persoane ca să mintă populația. Conform acestei teorii, toată presa e controlată ocult și scrie la comandă.

Teoriile lansate de medic sunt vehiculate de la începutul pandemiei în mediile conspiraționiste și susținute de rețelele de troli ale Rusiei în războiul hibrid cu Occidentul. Până acum, niciuna dintre aceste idei nu a fost demonstrată.

Rapoarte ale serviciilor de informații occidentale au avansat ideea că e posibil ca virusul să nu fi provenit din piața de animale sălbatice din Wuhan, așa cum au pretins chinezii, ci din laboratorul militar de cercetări în virologie al armatei chineze din Wuhan. Dar singura ipoteză susținută de aceste servicii de informații a fost aceea că virusul a fost scăpat accidental din laborator, din cauza incapacității chinezilor de a crea și respecta protocoalele necesare pentru agenți patogeni de acest nivel.

De asemenea, specialiști din Occident au început să se îndoiască de varianta oficială a Chinei privind apariția virusului. În schimb, toată lumea bănuiește că e vorba despre un accident și nu despre un plan malefic al regimului comunist.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

3 COMENTARII

  1. CELEBRIIIII (!)… medici român(EȘT)i, ATÂT DE LĂUDAȚI…, de fapt: în (PREA!) MARE-PROPORȚIE (NU-generalizăm — ! –, dar… ESTE-PREA-DE-TOT!) niște… CRIMINALI-NEPOROFESIONNIȘTI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  2. Doctorul foarte probabil are dreptate.
    Exista un articol in Forbes cu un specialist de la Ft Detrick, care in termeni foarte diplomatici lasa sa se inteleaga acelasi lucru.

    Interesant ca se arunca cu mizerie in toate directiile mai putin spre China. Cel mai enervant este magaria cu denumirile:
    – SARS-COV2 de ce nu virusul Wuhan sau virusul Chinez asa cum au fost numiti virusii pana acum, dupa localitatea unde s-au manifestat
    – in schimb avem tulpina britanica, braziliana, etc

    Si nu e nici o conspiratie sa observi ca Organizatia Mondiala a Sanatatii este o organizatie de fatada pusa de la inceputuri in slujba comunismului mondial. Musamalizarile deszastrelor de la Chernobil si Wuhan ar trebui sa spuna suficient.

    Cat despre „reprezentantii” la OMS este suficient sa-l vedem pe arogantul Rafila, copil de criminal comunist ca sa intelegem ce este acest OMS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here