Acasă Alegeri 2020 Mârlănie de Voluntari: Firea insinuează că Nicușor Dan e drogat și are...

Mârlănie de Voluntari: Firea insinuează că Nicușor Dan e drogat și are Covid! Tertipul murdar folosit de PSD-istă pentru a nu accepta o confruntare cu candidatul Dreptei

Primărița Capitalei, Gabriela Firea, recurge la metode murdare, cu 8 zile înaintea „finalei” cu Nicușor Dan din 27 septembrie.

Într-o postare mizerabilă pe Facebook, Firea transmite un mesaj descalificant: va participa la dezbateri cu contracandidații săi la Primăria Capitalei doar dacă aceștia ”prezintă public testele Covid și antidrog la zi”.

Mesajul infect al Gabrielei Firea:

„Cu toată dragostea particip la toate dezbaterile dacă onor contracandidații mei prezintă public testele covid și antidrog la zi! Trebuie să dovedim sănătate și luciditate, da?”

Firea a schimbat din nou abordarea în ceea ce privește dezbaterile cu contracandidații. Ea și-a mascat lașitatea în spatele unei minciuni.

Joi seară, în studioul prietenos al Antenei 3, primărița PSD susținea că va participa la confruntări cu Nicușor Dan, însă…

”… nu știu dacă va veni dumnealui, probabil va inventa că are Covid-19. Deci, eu voi participa. Nu ştiu dacă are Covid, dar probabil va inventa că e pozitiv”.

A fost prima mârlănie pe această temă!

Cea de-a doua a venit sâmbătă, prin intermediul Facebook. Scorpia PSD-istă nu-l mai prezenta pe Nicușor Dan ca pe un laș care s-ar ascunde în spatele Covidului, ci ca pe un balaur periculos, care infectează lumea cu Covidul de pe el! Mai mult: un posibil drogat, cu care nu te poți întâlni dacă nu-și face un test antidoping!

„Este o campanie de minciună şi de manipulare”

Sâmbătă, Nicușor Dan și-a început conferința de presă denunțând ”minciunile” PSD, inclusiv pe aceea că un membru al echipei sale de campanie ar fi luat noul coronavirus. Minciuna fusese răspândită de site-uri precum Stiripesurse.ro (deținut de Iosif Buble, soțul deputatei PSD-iste Diana Tușa), Romaniatv.net și Psnews.ro, care nu au precizat nicio sursă pentru informație.

„Este o campanie de minciună şi de manipulare, bazată pe telefoane, pe mesaje pe online neasumate şi, din păcate, pe complicitatea unor instituţii de presă. În primul rând, nu există niciun om în echipa noastră care să aibă coronavirus. Este o minciună şi este o inconştienţă să minţi pe un astfel de subiect”, a spus sâmbătă dimineață Nicușor Dan.

Candidatul dreptei (PNL & USR-PLUS) a afirmat că, în ceea ce priveşte dezbaterea „unu la unu” cu contracandidata sa nu a primit niciun răspuns, ci un „şir de fraze întortocheate”.

În acest context, Nicușor Dan i-a adresat Gabrielei Firea invitația de a participa marţi la o dezbatere la postul B1 TV, iar miercuri la Realitatea TV.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Nicușor Dan mai are avans 2,5% în fața Gabrielei Firea. Traian Băsescu rupe 9% de la candidatul PNL & USR-PLUS

Cele 33 de capete ale „Caracatiței Firea”. Harta cumetriilor din Primăria Capitalei: nași, fini, rude, vecini, tovarăși de afaceri. PSD-iști plătiți regește din bani publici

O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

loading...

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările