Despre trădare și trădători s-a scris mult, dar s-a dovedit puțin. Nicolae Militaru, Ștefan Kostyal, Victor Atanasie Stănculescu, Ion Iliescu, Mihai Lupoi, Adrian Severin, Cozmin Gușă și mulți, mulți alții au fost, rând pe rând, acuzați de filo-rusism, trădare și/sau spionaj, fiecare constituind de fapt un caz separat.
Acuzații au fost multe, semne au fost și mai multe, dovezi implacabile în cazul unora dintre ei (în special, generalii școliți la Moscova, gen Militaru și Kostyal), dovezi bine ascunse sau aproape inexistente în cazul altora. Era și greu.
În realitate, rușii au abuzat România sufocând-o prin trădare si înțesand-o de trădători.
Cu Ucraina a fost la fel până în 2014. După, ucrainenii au întors foaia, iar situația rușilor spioni a devenit mai dificilă. Dovezi, tot rare au fost. Pentru că subiectul e tabu, iar Omerta spionajului e veche și în vigoare și azi, acoperită convenabil de marginile diplomației.
Dar iată că poveștile de cărți au acum corespondență în realitate, în realitatea cumplită din Ucraina. Iar imperfecțiunile războiului se regăsesc și în imperfecțiunile spionajului și actelor de trădare. Adică, situație rară, apar dovezi despre trădare, trădători și state ticăloase.
Prin contactul pe care-l am cu sute de foști angajați și zeci de prieteni, dupa 18 ani de muncă în Ucraina-Rusia-Belarus, tocmai ce primesc o dovadă incredibilă de invitație la trădare din partea Rusiei pentru primarul din Irpin.
„Dragă Alexandr (Oleksandr Markușin, primarul din Irpin – n. red.), ai oportunitatea de a-ți salva viața și sănătatea și poate de a-ți îmbunătăți situția financiară. Dacă ești interesat de ofertă, trimite «+» ca reply. Oferta este valabilă 24 de ore.”
Documentul – captura foto de pe telefonul primarului Oleksandr Markușin – este în sine un indiciu fabulos al metodelor de spionaj și ofertelor de trădare. Studiu interesant chiar pentru SRI, SIE sau DGIA (serviciul secret al Armatei). De ce? Pentru că este vorba, foarte probabil, de o tehnică de arsenal rusesc, larg folosită, și nu de un caz particular pentru Oleksandr Markușin, primarul greu încercatei localitați Irpin din marginea Kievului.
Acesta a refuzat. Câți pot face asta?
De ce este importantă o așa dovadă?
Pentru că, la un moment dat – moment ales de ruși și nu de noi -, ar putea veni rândul nostru.
Pentru că, în caz de război, persoanele-cheie devin vitale pentru un număr mare de oameni.
Pentru că istoria țării noastre este plină de povești șoptite despre trădări și trădători.
Pentru că dacă sunt studiate temeinic metodele, acțiunile, obiceiurile, ele pot fi contracarate.
Ce este cu prefixul +7 964…
Wikipedia are cea mai frumoasa descriere:
„+7 is an ITU country code for telephone numbering. It was originally used by the Soviet Union, then after the 1991 dissolution of the Soviet Union by the fifteen successor states. Between 1993 and 1998, the majority of these received country codes with 3xx or 9xx prefixes, and the +7 prefix is now only in use by Russia, Kazakhstan, South Ossetia and parts of Abkhazia.”
Traducerea scurtă: proveniență rusească!
Analiza textului transmis. Semnul trădării este „+”
„Уважаемый Александр…”
… adică, într-un fel, „draga Alexandr” este o formula tipic rusească. Ucrainenii ar fi spus „дорогий Александр”.
„… ai oportunitatea de a-ți salva viața și sănătatea și poate de a-ți îmbunătăți situația financiară”.
Trimiterea la bani este cât se poate de limpede. În condițiile asediului incredibil din Irpin, de la marginea Kievului, asediu încă nefructificat de ruși (spre consternarea acestora), grija – nesinceră, probabil – a transmițătorului mesajului pentru „viața și sănătatea” primarului este foarte bine calculată.
„Dacă ești interesat de ofertă, trimite «+» ca reply!”
Chestia asta mi se pare fascinantă. Îi indicau să trimită un semn și nu un text complet. De ce? Simplu: SBU ascultă! Această schemă cu trimis semne cred că trebuie corelată cu mai multe informații de către oameni specializati. Subiect de studiu.
Eu rămân la fascinantul indiciu că semnul trădării este +”
„Oferta este valabilă 24 de ore.”
Și asta este o informație prețioasă. Din diferite considerente – nu din milă sau compasiune, ci mai degrabă din supralicitarea propriilor resurse -, înaintarea rusă a încetinit până la a bate pasul pe loc. Din păcate, urmează atacul decisiv asupra Kievului și, probabil, decapitarea politică a Ucrainei. Pe asta se bazează și Vladimir Putin, considerând că odată cu Kievul va depune armele întreaga armată.
Rușii știau că mai au nevoie de timp. Din păcate din nou, 24 de ore au expirat miercuri dimineață. Mă tem de următoarele 2-3 nopți.
În timp ce verificam informația, ea a fost confirmată pe contul de Telegram a lui Oleksandr Markușin
Să verifici o asemenea informație pe timp de război este o aventură în sine. Nimeni nu răspunde întrebărilor puse de presă și toți emit ce cred ei că este esențial. O minune s-a întamplat așa că în timp ce insistam la Roksolana, vechea asistentă personală a fostului prim-ministru al Ucrainei, dar și la Igor Solovei, șeful Centrului de Comunicare Strategică și Securitatea Informației de la Kiev, Oleksandr Markușin, primarul orașului Irpin, publică el însuși, pe contul său de Telegram, încercarea de mituire și încurajare a trădării desfășurată de ruși la adresa sa.
Și atunci când credeam că există destule dovezi că situația este autentică, primesc o încercare identică făcută de ruși cu adjunctul șefului administrației locale din Harkov, Roman Sergheevici.
„Roman Sergheevici! Nu duce totul către o catastrofă umanitară. Gândește-te la cetățenii tăi și familiile lor. Dacă vrei să discuți garanții de securitate, contactează Telegram @Khen1945. Nu-i lăsa pe naționaliști să se ascundă în spatele tău”.
Răspunsul edilului fidel țării sale a fost o înjurătură.
Stai și te gândești spre viitor. Apropiat sau nu. Și nu poți să nu te întrebi: „Oare câți dintre români vor primi mesaje de acest fel, în cazul unei cotropiri rusești, dar și câți vor fi în stare să le refuze?”
Și un exemplu de trădător sadea: generalul rus care și-a bombardat orașul natal
Oleg Makovețki este generalul-maior al armatei ruse care a dat primul ordin de bombardare a Harkovului, acum aproximativ 13 zile.
Până aici, nimic nemaipomenit.Însă generalul Makovețki este născut în regiunea Harkov, mai exact la Ciuhuiv, un orășel aflat în apropierea marelui oraș Harkov, așa cum este Irpin la marginea Kievului sau Chitila lângă București.
Locul a fost bombardat, tocat mărunt, distrus complet.
Oare cum o arăta iadul pentru oamenii care-și asasinează inclusiv trecutul lor, locul natal, vecini, prieteni, cunoștințe?
Informația că ordinul de bombardament a venit de la generalul-maior Oleg Makovețki a fost furnizată de locotenent-colonelul rus Maksim Serghiovici Kriștop, căzut prizonier la ucraineni.
Generalul Makovețki este unul dintre comandanții ruși responsabili pentru cumplitele bombardamente ale orașelor siriene.