marți, martie 19, 2024
AcasăInfracțiuniLa 3 zile după ce l-au jelit pe Emi Pian, doi frați...

La 3 zile după ce l-au jelit pe Emi Pian, doi frați ai acestuia au ajuns în arest, pentru tentativă de omor

-

Încep să se lămurească lucrurile în privința uciderii liderului interlop Florin Mototolea (39 de ani), zis și Emi Pian, șeful Clanului Duduianu. În conflictul iscat în toiul nopții la poker/barbut, frații Mototolea (Pian) au sărit să-l omoare pe Richard Emanuel Gheorghe, din clanul Rinu. Cel din urmă a fost însă mai iute de mână și l-a tăiat mortal pe Emi Pian.

Ciprian şi Graţian, doi fraţi ai interlopului Emi Pian, au fost reţinuţi miercuri pentru 24 de ore de procurorii Parchetului Capitalei, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

Principalul suspect în cazul morţii lui Emi Pian, Richard Emanuel Gheorghe, membru al clanului Rinu, se află deja în arest preventiv pentru 30 de zile.

În acest context, avocata fraților Mototolea (Pian) a declarat că Emi Pian nu era o persoană „agresivă” şi nu a deranjat „absolut niciodată pe nimeni”.

- Advertisement -

„Emi nu era o persoană agresivă, nu era o persoană care să umble cu cuţite după el, nu a deranjat absolut niciodată pe nimeni. Vorbim ca şi comportament în societate. (…) Ei au spus clar că nu se vor răzbuna. Cui foloseşte această răzbunare? Emi a murit, este în pământ, nu are cui să-i folosească lucrul ăsta”, a susţinut avocata clanului Duduianu.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Teodorovici: „Depun plângere penală! Ciolacu e infractor, face acțiuni mafiote. Parchetul poate cere radierea PSD”

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Asta ca sa nu ne mai inflamam la orice protest scris de mascatii ce odata se simteau stapanii inelelor ca erau trimisi sa bata ,sa ridice ,sa sara pe interlopi!iar acum s-au simtit jigniti ca au aparat ordinea publica prin supraveghere de la distanta!!!😑😤😠😬Cand e vorba de criminalitate,de mafie in toata regula,se actioneaza cu creierul ,inainte de a sari pe usi cu bocancii!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -