Acasă News Kovesi, după 5 ore la SS: "Acuzațiile sunt niște fabulații". I-a fost...

Kovesi, după 5 ore la SS: „Acuzațiile sunt niște fabulații”. I-a fost deschis al doilea dosar, pentru „represiune nedreaptă”

Laura Codruța Kovesi a ieșit după aproape 5 ore de la Secția de Investigarea a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), supranumită „Secția Specială” (SS) sau „Secția lui Tudorel”. Ea a vorbit presei aproape jumătate de oră, explicând că în ambele dosare ce i-au fost deschise, „acuzațiile sunt niște fabulații”, iar drepturile i-au fost încălcate.

„Am fost citată neprocedural. Din ce am am reținut, acuzația este că aș fi condus un grup organizat, format din procurori din DNA”, a afirmat fosta șefă a DNA. Ea zice că totul este „o înscenare”, cu scopul de a fi împiedicată să ocupe postul de procuror-șef european.

Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub urmărire penală pentru represiune nedreaptă în dosarul procurorilor Mircea Negulescu și Lucian Onea, de la DNA Ploiești.

În primul dosar, cel al extrădării fugarului Nicolae Popa (FNI), fosta șefă a DNA este urmărită penal cu trei capete de acuzare: luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă. Cu informațiile de până acum, acuzațiile par ridicole, total neîntemeiate.

Principalele declarații ale Laurei Codruța Kovesi

  • „În primul dosar am fost împiedicată să dau declarații. Dorința mea a fost să lămuresc cât mai repede acele fabulații. Am făcut o cerere prin care am solicitat să văd dosarul și pentru a cunoaște acuzațiile. În 15 februarie mi s-a adus la cunoștință că sunt învinuită, dar eu nu am primit detaliile. S-a stabilit să am acces la documente în perioada 8-14 martie. Astăzi am fost în imposibilitate de a da declarație, pentru că nu am avut acces la acuzații”.
  • „Mi s-a spus că trebuie să rămân în birou. Am întrebat dacă pot să plec și să aștept citația. Mi s-a spus că nu, și că sunt acuzată într-un alt dosar. Am spus că nu am fost citată legal decât într-un singur dosar, nu am avut posibilitatea să îmi angajez un avocat”.
  • „Nu sunt vinovată de comiterea niciuneia dintre faptele care mi se impută. O să dovedesc că sunt nevinovată, o să mă apăr”.
  • „Nu știu care e acuzația în acest moment, pentru că procesul verbal a fost semnat doar de avocați, nu și de procuror. Nu am reținut, pentru că citea foarte repede. Mi-a adus la cunoştinţă o învinuire, că aş fi coordonat un grup (infracțional) organizat cu procurorii în DNA, cu procurori care au făcut o trimitere în judecată. Nu s-a dispus nicio măsură”.
  • „Nu ştiu care este urgenţa de nu pot să fiu chemată în altă zi. A spus că nu o interesează, că ea poate să mă citeze când doreşte”.
  • „Vă spun categoric că nu pot să existe probe. Nu au ce probe să existe, pentru că nu am comis aceste fapte. Este o înscenare, pentru a fi împiedicată să obțină funcția de la Parchetului European”.
  • „Toate acuzațiile la adresa mea sunt fabulații susținute de persoane care au probleme cu legea.
  • „Întotdeauna am respectat legea în tot ce am făcut și nu îmi e rușine de nimic din activitatea mea”.
  • „Nu sunt singura țintă, și ne întrebăm de ce oamenii care ne-am făcut treaba suntem hărțuiți”.

CITIȚI ȘI:

loading...

2 COMENTARII

  1. Sectia florei e actualul Ghestapo, pe bune!!!! Mai, dar nu-i plesnste aleia obrazul sa batjocoreasca pe fata procedurile asa cum face ea, nu de alta dar o vede o lume intreaga, pai asa se informeaza omul care e acuzat intr-un dosar, fara citatie si fara hartii semnate de procuror!!! Chiar nu-i e frica ca o sa plateasca cu varf si indesat totata mizeria la care se preteaza si ea si cateii care-i executa ordinele!!!! Pai Portocala e sfant in comparatie cu astia!!!!!
    Codruta, din nou la CEDO!!!!!

  2. Am readus secuii verdelui Ardeal în Mureş Harghita şi Covasna. Azi 7 Martie 2019. Sper să pot pune jos sistemul ticăloșit care mi-a ucis secuii în anul 2018.
    Trăiască Ardealul. Trăiască Țara Secuilor Cuminți. Să fim oameni de virtute morală.

    Laura Codruța Kövesi e noul Procuror Şef al Uniunii Europene. Un pas înainte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările