Iohannis despre 10 august: „Cea mai gravă intervenție a statului împotriva cetățenilor, de la mineriade”

0
476
Klaus Iohannis, presedinte Romania

Deși formatul dezbaterii organizate de Klaus Iohannis nu a fost unul de succes, acesta a vorbit despre înăbușirea manifestației din 10 august 2018 ca despre unul dintre cele mai puternice atacuri la adresa democrației din România.

”Pot să spun fără exagerări că acea intervenţie a fost cea mai gravă intervenţie a statului împotriva cetăţenilor din România de la Mineriadă încoace. Doar cu mineriadele se mai poate face comparaţie şi cu Piaţa Universităţii. Filosofia cu care s-a intervenit a dovedit că PSD este anti-români şi anti democratic, de asta nu vreau să dezbat cu contracandidata. Nu pot să am o dezbatere cu cineva care reprezintă un sistem represiv de sorginte comunistă. Statul care acţionează voit, neprovocat împotriva propriilor cetăţeni este un sistem represiv. Am luat legătura cu structurile din zona securităţii naţionale, dar deja paguba se produsese. Este o catastrofă, va fi nevoie de foarte mult timp pentru a găsi explicaţii şi mai ales soluţii ca să nu mai apară niciodată cea similar”, a spus Klaus Iohannis, în dezbaterea de maarți seara.

Iohannis spune că, atunci, a vrut să meargă la protest, dar a luat decizia să nu o facă pentru că ”ar fi agravat lucrurile”.

„Aș fi dat apă la moara pesedistă. Dacă aş fi mers cu geaca roşie, acolo ar fi spus pe faţă asta e lovitură de stat dată de preşedinte şi Doamne fereşte!”, a spus Iohannis.

Strategia de atac a lui Liviu Dragnea a fost atunci să acuze protestatarii și pe Iohannis de tentativă de lovitură de stat astfel încât să legitimeze anihilarea opoziției și suspendarea președintelui.

Viorica Dăncilă, din poziția de prim-ministru, a scris comisiei europene o scrisoare în care anunța că s-a „încercat schimbarea ordinii constituționale”, prin folosirea forței.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Scrisoarea din diaspora care l-a „terminat” pe CTP. „Am încercat, am luptat, dar încă nu te-ai trezit, iar eu am obosit să te mai trezesc”

* Rareș Bogdan: „Poți scoate un om din PRM, dar nu poți scoate PRM-ul din om”. Plângere împotriva Olguței Vasilescu

* Biet urs, ai nimerit în țara greșită! Agonia de 18 ore pe marginea șoselei și „rezolvarea” prin glonț. Ce trist!

* Lista celor care-i vor pune întrebări lui Klaus Iohannis. Sunt confirmați 6, vor fi 10, e posibil să fie și CTP printre ei 

* VIDEO. Bârlogul secret al Vioricăi Dăncilă. Viloiul de 417 metri pătrați ascuns în pădurea de brazi de la Predeal

* Afară şi cu şeful Casei de Pensii! Orban taie în carne vie printre baronii funcţiilor publice. „Şi-a luat concediu medical, parcă special ca să creeze probleme în plata pensiilor”

* VIDEO. Dan Barna i-o „întoarce” lui Cioloş după ce acesta l-a întrerupt într-o conferinţă de presă!

* Orban: „Până la sfârşitul lunii, vrem să dăm hotărârea de guvern privind salariul minim”

* „Popularul” Daea – un mare profitor! Agățați de Ministerul Agriculturii: tata + mama + fiica 1 + fiica 2 + ginerele

* Orban o „rade” și pe Anca Alexandrescu! Fiica lui Horia Alexandrescu se ascunsese într-o instituție-sinecură

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.