luni, decembrie 9, 2024
AcasăMainINTERVIU EXCLUSIV. Robert Sighiartău: “Opt ani, PSD nu mai pupă guvernarea. Îi...

INTERVIU EXCLUSIV. Robert Sighiartău: “Opt ani, PSD nu mai pupă guvernarea. Îi vom stârpi! Din 2020 până în 2028, PNL va guverna România”

-

Robert Sighiartău are 30 de ani, este deputat și secretar general al PNL. Discursul său politic este ferm, tranșant, fără compromisuri. E ardelean, vine din Bistrița-Năsăud și are un obiectiv major: să scape România de guvernarea antinațională PSD-ALDE, pe care o consideră un pericol major și un accident istoric.

Rezumatul ideilor exprimate în acest interviu exclusiv pentru ziaristii.com:

  • „Au mai furat o lună din alocația copiilor”.
  • „Dragnea îi manipulează pe toți cu un discurs care frizează nebunia”.
  • „Doamna Dăncilă a fost aleasă prim-ministru pentru că nu are discernământ”.
  • „PSD este pe ducă”.
  • „Nu le mai dăm guvernarea 8 ani!”
  • „PSD-iștii n-au vrut să ia fonduri europene!”
  • „Dragnea și-ar dori să fie în afara Europei”.
  • „Au impus niște taxe precum Maduro în Venezuela”.
  • „Vom reduce numărul miniștrilor de la 27 la 16”.
  • „În 2016, marea greșeală a fost că n-am contracarat minciunile lor”.
  • „Se pot întoarce în jur de un milion și jumătate de români din diaspora”.
  • „Centura Capitalei este o rușine națională”.
  • „CFR-ul este căpușat într-un mod sălbatic”.
  • „Guvernul Boc a făcut investiții în vremuri de criză”.
  • „Doamna premier poate arunca în aer ani buni de politică externă românească”.
  • „Lista PSD e «lista lui Dragnea»”.
  • „Pro România este un proiect la fel de toxic ca și PSD”.

    Robert Sighiartău și Ludovic Orban

„O rușine națională”

– Domnule deputat, acum câteva zile am avut proasta idee de a încerca să ajung de la Măgurele la Autostrada București – Pitești pe centura Capitalei. M-am trezit într-un blocaj înfiorător. Am făcut 5 kilometri în două ore. Cum vi se pare povestea asta?

– Este o rușine națională ca București, capitala României, să nu aibă o centură modernă. Uitați-vă ce se întâmplă în celelalte țări ale Uniunii Europene. Nu există o altă capitală cu o centură atât de jenantă precum cea a Bucureștiului. Nici Sofia, de Budapesta ce să mai vorbim… Bulgaria are mai mulți kilometri de autostradă decât România, raportat la suprafață și la numărul de locuitori.

- Advertisement -

– Sunt orașe în România care au centură modernă.

– Sigur: Oradea, Cluj, Brașov, Sibiu… niciunul nu are primar PSD! Dar București, oraș cu trei milioane de locuitori, e condamnat la sufocare. E o batjocură de neacceptat.

„CFR-ul este căpușat într-un mod sălbatic”

– O altă catastrofă națională este CFR-ul.

- Advertisement -

– CFR este mereu pe pierdere, un veșnic sac fără fund. CFR-ul este căpușat într-un mod săbatic, este jefuit sălbatic de anumiți guvernanți. Infrastructura feroviară este jalnică. Garniturile de tren sunt cele din anii ’90, nu s-au făcut investiții. În Germania și în alte țări e o plăcere să circuli cu trenul, citești o carte… La noi e un calvar. De la Satu Mare sau Oradea până la București faci 14-15 ore cu trenul, dacă nu există întârzieri…

– Cu întârzieri, că sunt permanente, de la Satu Mare la Mangalia, ca să mergi pe litoral, faci 25 de ore. Afară, cu TGV-ul, faci o oră și 20 de minute de la Paris la Bruxelles. La noi, într-o oră și 20 de minute, nu treci de Chiajna…

– Toate astea au legătură cu guvernarea. Să nu uităm: PSD guvernează din 2012 până astăzi, cu o mica întrerupere – cea de pe vremea Guvernului Cioloș. Dar și atunci PSD făcea jocurile în eșaloanele 2 și 3, iar în Parlament avea majoritatea, împreună cu ALDE și, la nevoie, cu UDMR. Deci, de șapte ani guvernează PSD. Ani de dezastru în privința absorbției fondurilor europene pentru infrastructură.

– Totul pleacă de la corupție și incompetență clientelară.

– Evident. De aceea am ajuns la situația dramatică din prezent, când sar vagoanele de pe șine. Este o rușine să vezi trenuri cu două vagoane, în care se înghesuie bieții oameni cum pot. Iar viteza… sunt restricții de viteză care fac din tren un fel de căruță. Acesta este rezultatul jafului, al hoției.

„Guvernul Boc a făcut investiții în vremuri de criză”

– Aveți contraexemple? Se poate și altfel?

– Dacă țineți minte, pe vremea Guvernului Boc s-au făcut foarte multe investiții, în vremuri de criză. N-au mers toți banii la consum, au mers și la investiții, iar această politică responsabilă ne-a ajutat să depășim rapid criza, să revenim la creștere economică. Apoi, uitați-vă ce s-a întâmplat în comunitățile conduse de primari liberali, mai ales în Ardeal, unde marile orașe au primari PNL. Și-au făcut echipe de profesioniști, au făcut proiecte și au atras fonduri europene. Bolojan de la Oradea, cu 18 oameni, a făcut un adevărat ”minister al fondurilor europene.”

– Exact așa a făcut și Hava la Alba Iulia. M-am documentat, cunosc cazul.

– Și Mircea Hava, și alți primari. Au atras fonduri europene, au creat locuri de muncă, au crescut calitatea vieții. Transportul în comun – curat, civilizat, ecologic. Autobuze electrice la Cluj. Ăsta-i rolul fondurilor europene. Guvernații de la București nu au făcut absolut nimic pentru a-i ajuta pe primari, doar le-au pus bețe-n roate.

„Vom reduce numărul miniștrilor de la 27 la 16”

– Ce veți face pentru a schimba situația asta?

– Guvernul PNL, care va fi, va avea ca prim scop debirocratizarea și restructurarea guvernului. Nu mai vrem 27 de ministere, să se calce miniștrii pe picioare, să aibă doar secretare și mașini ca să se laude că sunt mari miniștri. Vrem 16 ministere, așa cum se cade într-o țară civilizată. Uitați-vă în Germania, uitați-vă în celelalte țări: 16, 17, maximum 18 ministere, raportat la un număr de locuitori mult mai mare. Iar cei 16 miniștri să fie oameni care au experiență în spate și au realizat ceva în viața profesională și administrativă. Avem acești oameni. Ei au realizat performanță în comunitățile lor și vin cu un bagaj de încredere foarte mare din partea populației. Deci, trebuie să restructurăm aparatul acesta, care este foarte gras. Trebuie să dăm la o parte toți incompetenții, pentru că ce a făcut PSD în ultimii 7 ani este foarte grav. Nici măcar o femeie care face curățenie nu poate să se angajeze dacă nu are carnet la PSD. Este ca pe vremea comuniștilor: dacă ai carnet de partid, intri, dacă nu, nu.

„Doamna Dăncilă a fost aleasă prim-ministru pentru că nu are discernământ”

Viorica Dăncilă

– Are PNL un plan de pedepsire exemplară a indivizilor care fac praj justiția, economia, finanțele, fiscalitatea, politica externă, tot?

– Evident. Este o necesitate absolută. Am ajuns la limita cea mai de jos în ceea ce privește resursa umană din administrație. Ei au o singură regulă: oamenii aceia nu trebuie să aibă discernământ. Așa au pus-o și pe doamna Dăncilă prim-ministru, așa i-au pus și pe ceilalți. Un om care are discernământ nu va intra în jocul acesta al PSD. Ei au nevoie doar de oameni care să execute ce spune Liviu Dragnea și apoi, în sistem piramidal, în jos. Ei au oameni în ministere, inclusiv miniștri, inclusiv doamna Dăncilă, care execută fără măcar să realizeze ceea ce fac. Până la urmă, doamna Dăncilă a fost aleasă prim-ministru pentru că nu are discernământ, pentru că niciodată nu o să poată să i se împotrivească lui Liviu Dragnea și nu va înțelege pericolul juridic prin care ea poate să facă anumite ilegalități. De asta a pus-o Liviu Dragnea, pentru că se poate folosi de ea, pentru că ea nu are capacitatea de a înțelege juridic ce probleme sunt, care este miza unor decizii, ce impact au… Doamna prim-ministru nu înțelege absolut nimic. Tudose, în nemernicia lui, mai avea o urmă de discernământ.

„Pro România este un proiect la fel de toxic ca și PSD”

Victor Ponta

– Am ajuns să dăm exemple nocive din trecutul PSD ca și cum ar fi pozitive, în raport cu ce e acum. Senzația e că PSD niciodată nu și-a făcut o selecție de oameni atât de proastă și nu a avut determinarea de face rău ca în prezent. Credeam că mai jos decât Guvernul Ponta nu se poate. Guvernarea Ponta a fost infectă, a fost mitomană, dar acum e mult mai rău.

– Apropo de Ponta… Pro România este un proiect la fel de toxic ca și PSD. Ei acum încearcă să rebranduiască mișcarea PSD-istă, ca apoi să spună: domn’e, uite, noi ne-am curățat, ne-am schimbat.

– PCR schimbat în FSN.

– Exact, cam asta încearcă Ponta. Mulți spun: “Uite ce opoziție îi face Ponta lui Dragnea”. Păi, Ponta l-a făcut pe Dragnea! Toate nemerniciile, cu Ordonanța 55, prin care au migrat primarii și au schimbat votul democratic al poporului în 2014… Nu uitați de cumetriile lui Ponta cu Erdogan, cu China, cu Rusia! Ponta e un pericol pentru România. Nu există unul mai rău și altul mai bun. Dragnea și Ponta sunt la fel. Ei se trag din același trunchi genetic. Nu mai avem voie să-i privim nici măcar cu un pic de toleranță.

– Cum se plimbau ei cu barca pe ulița din Teleorman…

– Sunt imagini care nu pot fi uitate. Nu ne putem lăsa păcăliți doar pentru că între timp vâslesc în bărci diferite. Ei sunt la fel.

„În 2016, marea greșeală a fost că n-am contracarat minciunile lor”

– Dacă PSD va găsi pretextul pentru a se da din nou deoparte, cu un an înaintea alegerilor parlamentare, pentru a merge în alegeri din opoziție și a câștiga din nou o majoritate pentru patru ani? Exact cum s-a întâmplat în 2015, după Colectiv… Ați prelua guvernarea până la alegeri? Nu vă e teamă că în acest fel veți face jocul PSD?

– Normal că am prelua guvernarea! Suntem pregătiți s-o facem. Noi am învățat din greșelile trecutului. Înainte de a ne gândi cum e mai bine pentru partidul nostru, trebuie să ne gândim cum e mai bine pentru țara noastră. Oamenii ăștia, cu cât stau mai mult la Palatul Victoria, cu atât crește răul pe care îl fac românilor. Și atunci, normal că trebuie să intri în luptă, să preiei țara, s-o repui pe făgașul normal.

– Dar în 2015-2016 de ce n-a funcționat?

– Marea greșeală a fost că n-am comunicat destul, n-am contracarat minciunile lor. Țineți minte ce-au făcut ei după ce au ajuns la guvernare: doi ani au vorbit numai de Boc – că a făcut rău, că nu știu ce… Ziceau că ei repară ce a stricat Boc. Mințeau grosolan, mințeau fără rușine. Noi, când vom prelua guvernarea, trebuie să le spunem românilor, să le arătăm toate exemplele: uitați ce-a fost, uitați ce-a făcut PSD…

– Caz cu caz, minister cu minister, jaf cu jaf…

– Caz cu caz. Uitați-vă ce s-a întâmplat, uitați-vă de ce nu au mers lucrurile, uitați-vă cum au furat, uitați-vă ce oameni și-au pus… Avem nevoie de o comunicare în masă. Apoi trebuie să redresăm lucrurile, și nu sunt atât de complicate. Noi avem discuții de genul ăsta cu specialiști și pe finanțe, și pe economie, și pe toate domeniile, în fiecare zi, pentru că noi ne pregătim de guvernare. Dacă te pregătești de guvernare, trebuie să știi situația la zi și ce poți face. Nu e atât de complicat dacă faci lucrurile normal. În primul rând ai nevoie de specialiști, de oameni buni…

„PSD-iștii n-au vrut să ia fonduri europene!”

– În primul rând ai nevoie de bune intenții, ceea ce la PSD nu există.

– De bună-credință. Apoi de profesioniști. Și sunt câteva lucruri clare care trebuie făcute. În primul rând, dai drumul la fonduri europene. Masiv! Sunt peste 40 de miliarde de euro. Pentru că ei n-au vrut. Mulți au zis că nu pot, că sunt incompetenți. De fapt, ei nu au vrut! Pentru că nu se poate fura din fonduri europene, pentru că ei au încercat să meargă pe un discurs anti-european, să spună că Europa nu face nimic, și de aceea au blocat toate. Iar domnul Vâlcov și domnul Dragnea, ca să poată să-și facă șmecheriile lor și tot felul de lucruri pe la spate, vin cu parteneriate public-private (PPP-uri), prin care firmele lor, împreună cu alte companii, să preia toate construcțiile din țară, inclusive studiile de fezabilitate.

– De asta nu vor ei să ia fonduri europene pentru autostrăzi. Zic: le facem noi cu turcii noștri, cu arabii noștri, cu parandărătul de rigoare. Iar toate poverile astea, toate datorile făcute, inclusiv mega-șpaga de tip Dragnea sau Vâlcov, inclusiv taxele de autostradă impuse de sistemul PPP, vor fi suportate de românii din generațiile viitoare. Dar generațiile n-or fi fraiere să stea aici să plătească toate jafurile lăsate moștenire de Dragnea. Vor pleca în țări mai normale și vor lăsa în urmă o țară ruinată. Acesta e marele pericol: depopularea României până la extincția acestei națiuni.

– Asta și vor! Dar soluții de normalizare există. Eu sunt încrezător că vom ajunge cât mai repede la guvernare, să le dăm românilor o speranță, o perspectivă. Pentru că românii nu mai cred în țara lor – ăsta e marele dezastru! Vorbesc cu mulți oameni care-mi spun: “Robert, vreau să plec în altă țară”. “Dar, te rog, mai stai, că uite, ne luptăm, mai ai puțină răbdare…”

„PSD este pe ducă”

– Își dau seama românii că PSD îi nenorocește? Nu se lasă păcăliți de promisiuni, de pomeni, de zgomotul aparatului de propagandă?

– Eu merg pe stradă, mă întâlnesc cu foarte mulți oameni, și oamenii spun: Nu mai vrem să vedem PSD! Nu mai suportăm PSD! Scăpați-ne de PSD!”. PSD este pe ducă. Uitați-vă ce se întâmplă când iese Dragnea pe stradă, că-l huiduie lumea instantaneu. La fel oricare PSD-ist cât de cât cunoscut.

– Am văzut că mai ies doar apărați de bodyguarzi, de cefe late, de figuri cu aspect interlop. Altfel, ei nu mai pot scoate capul în lume. Cum vor face ei campanie? Cu bodyguarzi?

– Vă spun eu cum. Închiriază căminul cultural, pentru că Dragnea îi manipulează inclusiv pe o parte a membrilor PSD, și vine Dragnea păzit de bodyguarzi, vine cu un discurs mizerabil, anti-european, pozează în marele patriot. Dar uitați-vă ce fac ei, „patrioții”, de când sunt la guvernare: toată creșterea economică o trimit în alte țări. Pentru că, în loc să încurajeze capitalul autohton, să dezvolte economia, au mers pe o creștere economică bazată pe consum. Adică noi importăm produse, consumăm produsele altora. Și vine Dragnea și spune că-i trebuie aprozar – ca să vedeți câtă nesimțire!

„Dragnea și-ar dori să fie în afara Europei”

Robert Sighiartău – Liviu Dragnea

– Senzația e că Dragnea acționează ca și cum și-ar dori să ne scoată din Europa.

– Dragnea, în mintea lui și în adâncul inimii lui, și-ar dori să fie în afara Europei. Toate ordonanțele de urgență prin care bulversează justiția, prin care bulversează toată economia, chiar asta urmăresc. Au impus niște taxe cum o face Maduro în Venezuela.

– Românii așteaptă ca, imediat ce veți lua guvernarea, pe de-alde Ciorbea, pe de-alde Dragnea, pe Vâlcov, pe Teodorovici, toți nemernicii ăștia care fac ravagii la guvernare, să-i radeți cu legea în mână, să fiți necruțători! Că dacă nu-i radeți, ne vor rade ei pe toți!

– Vom reinstaura puterea legii, vom reda putere magistraților, să-și facă datoria fără teamă. Sunt multe de făcut, dar le vom face. Vom lua fiecare capitol în parte. Inclusiv de o reformă constituțională e nevoie. Iar cei vinovați vor plăti, pot să fie siguri de asta. Cu cât vor face mai mult rău acestei țări, cu atât vor plăti mai scump!

Se pot întoarce în jur de un milion și jumătate de români din diaspora”

– Ne vom recupera vreodată o parte din românii care au plecat să-și câștige traiul în țări străine? Vom avea argumente să-i aducem înapoi?

– Noi avem undeva la patru milioane și jumătate de români care au plecat în diaspora. Un vis al meu, și o credință a mea, este că în România se pot întoarce în jur de un milion și jumătate de oameni. Și o spun calculat. Dar trebuie să construim autostrăzi, să creștem nivelul serviciilor din sănătate, din educație, să vadă și ei că se mișcă lucrurile. Trebuie să le dăm o speranță, așa cum le-au dat-o Boc la Cluj, Bolojan la Oradea, Hava la Alba Iulia, Flutur la Suceava, unde calitatea vieții a crescut. Inclusiv la nivelul salarial, un tânăr din IT, care tocmai a terminat facultatea, primește salariu de peste o mie de euro. Acolo trebuie să ajungem, așa ne vom repatria compatrioții.

„Nu le mai dăm guvernarea 8 ani!”

– PSD pare să aibă un plan diabolic: face prăpăd 3-4 ani, apoi lasă Opoziția un an la guvernare, să redreseze situația, cu costuri electorale majore. Și iar vine PSD la putere și face ravagii… Cum faceți să le tăiați planul ăsta, să nu mai guverneze ei 7-8 ani din 10?

– Domnule Cartianu, nu le mai dăm guvernarea 8 ani! Țineți minte ce vă spun: 8 ani, PSD nu mai pupă guvernarea! 8 ani de zile, PNL va guverna România! În jurul PNL se va forma guvernarea: 2020-2028. Vă dau și argumente tehnice. În 2024, alegerile parlamentare vor fi deodată cu cele prezidențiale. La prezidențiale, niciodată n-or să câștige ei. Îi vom stârpi! Dreapta va conduce România opt ani de zile. În opt ani, țara aceasta se va schimba în bine. Vă promit! Este singurul scop pentru care în fiecare zi mă trezesc dimineața și mă lupt cu toți golanii ăștia și îmi sacrific viața personală și timpul meu cu familia, pentru că eu cred că lucrurile astea se pot schimba.

– Dacă PSD-ului îi tai resursele financiare, clientelare nu opt ani, ci doi ani, PSD-ul se dezintegrează, pentru că ei sunt formați ca o gașcă de interese, ei nu știu să trăiască fără finanțare masivă din bani publici.

– Eu sunt anticomunist și anti-PSD-ist. Cunosc trunchiul genetic din care se trag ei. Greșeala unor guverne anterioare a fost că nu le-au tăiat rădăcinile, i-au lăsat conectați la resurse în mod ilegitim. Au avut oameni în toate structurile. Toți cei puși pe criterii politice, clientelare trebuie să plece din funcții. Singuri nu vor pleca, dar îi vom ajuta noi, pentru că nu mai e loc de compromisuri. Toleranță zero față de PSD și de metodele PSD-iste.

Au mai furat o lună din alocația copiilor”

– Ce faceți, dom’le, PSD vrea să mărească alocațiile și dvs. nu-i lăsați?! Că așa zic PSD-iștii prin toate trompetele.

– Oamenii ăștia nu au niciun Dumnezeu. Au votat împotriva măririi alocațiilor, apoi, când au văzut că amendamentul meu a fost votat în Parlament de PNL împreună cu celelalte partide de opoziție, ce au făcut PSD-iștii? Au zis că trebuie cumva să manipuleze opinia publică, și în primul rând electoratul lor, că ei vor să majoreze alocațiile, dar președintele României nu-i lasă. Doamna Dăncilă a zis: “De la 1 martie, alocația copiilor se va majora. Intrăm în ședință de guvern și dăm ordonanță de urgență”. Au intrat în ședința de guvern cu ordonanța de urgență în care scria foarte că alocațiile se majorează de la 1 martie. Când au ieșit din ședința de guvern, în Monitorul Oficial a apărut o altă ordonanță de urgență, în care se spunea că alocația se va majora după adoptarea legii bugetului de stat. Nu aveau nicio legătură alocațiile cu bugetul. Ei puteau să majoreze alocațiile de la 1 martie, dar n-au făcut-o în mod cinic, au mai furat o lună din alocația copiilor doar ca să aibă o strategie de manipulare în masă, prin vuvuzelele lor, că din cauza lui Iohannis nu se majorează alocațiile.

– Dar indemnizațiile parlamentarilor nu le-au mărit de la 1 ianuarie?

– Ba da, le-au mărit, deci se putea și pentru alocațiile copiilor, dar n-au vrut.

VIDEO: Confruntarea Sigiartău – Dragnea pentru alocațiile copiilor

https://www.youtube.com/watch?v=KZEJgVUnlOM

„Dragnea îi manipulează pe toți cu un discurs care frizează nebunia”

– În plus, banii pentru alocații nu-i iau din alte zone bugetare, ci sută la sută din împrumuturi, prin creșterea deficitului bugetar de la 2,55% la 2,76%.

– Bine că banii pentru partidul lor nu și-i iau din deficit, ci din altă parte. Bine că banii pentru pensia specială a lui Victor Ciorbea îi pot lua de la bugetul pensiilor, dar bani pentru copii nu au. Sunt de un cinism incredibil. Și mai exista o variantă: să dai ordonanță de urgență – chiar dacă nu-i dai copilului alocația mărită în luna martie, i-o dai în aprilie, dar i-o dai retroactiv și pentru luna martie. Dar ei au vrut să le taie încă o alocație, pentru că ei nu au putut înghiți faptul că PNL, împreună cu restul Opoziției, pe baza amendamentului meu, a majorat alocațiile peste capul lor. Nu-i interesează viitorul României, nu-i interesează copiii.

– Cum puteți lucra cu ei în Parlament?

– Eu îi știu, eu m-am luptat și mă lupt cu ei în Parlament. Nu mai au suflet, nu mai merg printre oameni, nu mai comunică, pur și simplu sunt despărțiți de România reală. Dragnea îi manipulează pe toți cu un discurs care frizează nu numai ridicolul, frizează nebunia. Oamenii ăștia nu mai au simțul realității. Așa se comportă în Parlament, așa se comportă peste tot.

– Sunt buni la manipulare.

– Au un tupeu incredibil de a minți! Folosesc metodele rusești.

Doamna premier poate arunca în aer ani buni de politică externă românească”

– Premierul Dăncilă a anunțat intempestiv, la Washington, că va muta Ambasada României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, fără să fi discutat în prealabil cu președintele Iohannis. A doua zi, Regele Abdullah II al Iordaniei și-a anulat vizita în România, apoi Marocul l-a rejectat” pe Tăriceanu. Cum comentați povestea asta?

Suntem obișnuiți cu gafele premierului, însă politica externă e extrem, extrem de delicată. Aici trebuie să-ți măsori cuvintele de zece ori și să zici o dată. Doamna premier poate arunca în aer ani buni de politică externă românească. Și o idee foarte bună trebuie discutată în prealabil cu președintele țării, care este pilonul de bază al politicii externe. În diplomație ești obligat să colaborezi cu toți cei implicați, dincolo de orice competiție internă, electorală sau de altă natură.

„Lista PSD e «lista lui Dragnea»”

– Vă provoc să faceți o comparație între lista de candidați a PNL și cea a PSD, pentru europarlamentare. Luați-i în calcul pe primii 10. La PNL: Rareș Bogdan, Mircea Hava, Siegfried Mureșan, Vasile Blaga, Adina Vălean, Daniel Buda, Dan Motreanu, Gheorghe Falcă, Cristian Bușoi, Marian-Jean Marinescu. La PSD: Rovana Plumb, Carmen Avram, Claudiu Manda, Chris Terheș, Dan Nica, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru, Dragoș Benea, Victor Negrescu, Andi Cristea.

Avem o listă cu oameni serioși și experimentați. Unii dintre ei sunt deja europarlamentari și au utilizat cu succes avantajele pe care le oferă statutul de membru al UE. Împreună cu primarii liberali, au reușit să aducă o creștere calității vieții semnificativ în aceste orașe, iar în plan național au fost de departe cei mai activi. Fie că vorbim de subvenții pentru agricultori sau programe pentru tineri, europarlamentarii PNL au controbuit decisiv la reușita unor proiecte bune pentru România. Primii zece din lista PNL au demonstrat deja. Cu ei nu experimantăm, ci suntem siguri că am ales bine. Nu ne comparăm cu alții, mai ales cu lista PSD, fiindcă nimeni nu știe cine sunt europarlamentarii PSD, iar noua listă e „lista lui Dragnea”, cu persoane care nu se califică pentru poziția de europarlamentar.

– Vă mențineți promisiunea că timp de 8 ani, din 2020 până în 2028, veți ține PSD-ul departe de guvernare?

– Bineînțeles! Pentru mine, ca politician, este un obiectiv esențial, iar pentru România e vital!

CITIȚI ȘI:

* Băsescu: „Proasta Dăncilă a aruncat pe Apa Sâmbetei 50 de ani de politică externă românească în Orientul Mijlociu”

* Carmen Avram, debut mizerabil în cariera de propagandist PSD. O admiră pe Dăncilă, a prins drag de partidul lui Dragnea. Nu înțelege de ce românii au protestat împotriva Guvernului în ianuarie 2017

3 COMENTARII

  1. Ati putea sa incepeti de-acum sa aratati tot ce-a facut si face PSD, sa spuneti ce masuri aveti de gand sa luati si sa curatati partidul de orice personaj compromis ori dubios.

  2. PSD „ciuma rosie” este o catastrofa pt România.
    Dar cea mai mare problema este ca alegatorul NU are alternativa.
    PNL a distrus toate miscarile anti-PSD din ultimii 30 de ani (CDR, DA, etc.), ba s-a mai si compromis pe fata cu USL. Au guvernat NUMAI sustinuti (fatis) de ciumele PSD si UDMR. Orice om normal prefera originalul (PSD) unei copii proaste, disimulate si oportuniste (PNL). Prefer de o mie de ori PMP !

  3. daca criminalii PSD-ALDE nu vor sfarsi in inchisori degeaba va castiga opozitia alegerile…
    opozitia dupa castigarea alegerilor trebuie sa faca uz de Art.40 Alin.2 din Constitutie – PSD-ALDE scoase in afara legii!
    daca nu se va intampla asta vom avea razboi civil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -