joi, noiembrie 21, 2024
AcasăMainINTERVIU. Deputatul AUR care i-a spus "retardat" fiului lui Ion Rațiu: "Am...

INTERVIU. Deputatul AUR care i-a spus „retardat” fiului lui Ion Rațiu: „Am greșit, prezint scuze familiei Rațiu” / „În 1990 am votat cu Ion Rațiu” / „Nu trebuia folosită fotografia sa la o acțiune de partid”

-

Dumitru-Viorel Focşa (55 de ani), deputat AUR de Constanţa, regretă atacul primitiv la adresa lui Nicolae Raţiu (73 de ani), fiul fostului fruntaş ţărănist Ion Raţiu (1917-2000), pe care l-a numit „retardat”. Într-un interviu pentru Ziaristii.com, Focșa prezintă scuze familiei Rațiu și spune că pe viitor nu va mai recurge la termeni jignitori, injurioși.

Cazul, pe scurt

  1. Un grup de intelectuali a inițiat un Apel public prin care a cerut partidelor aflate la guvernare (PNL, USR-PLUS, UDMR) să nu accepte discuții cu reprezentanții AUR, pe care-i consideră „nefrecventabili”.
  2. Alianța pentru Unirea Românilor a încercat să contracareze Apelul intelctualilor folosind imaginea lui Ion Rațiu, asociată siglei AUR, într-o postare pe Facebook.
  3. Nicolae Rațiu, fiul cel mic al lui Ion Rațiu, a solicitat ca AUR să șteargă postarea respectivă și „să evite în viitor orice astfel de asociere a lui Ion Raţiu cu simbolurile, doctrina şi imaginea partidului”.
  4. Dumitru-Viorel Focșa, deputat AUR de Constanța, a postat un mesaj jignitor la adresa lui Nicolae Rațiu, chiar la textul publicat de acesta pe Raţiu Democracy Center. „Noaptea minţii! Face de râs familia Raţiu acest retardat!”, a scris Focșa.

21 de ani pe vapor, 5 ani în Canada

Dumitru Focșa a hotărât să retracteze termenul abominabil și să prezinte scuze familiei Rațiu. „E regretabil, îmi asum și voi avea grijă ca pe viitor să-mi stăpânesc pornirile, să analizez mai atent cazul și să-mi aduc aminte că sunt trimis în Parlament de câteva mii de oameni. Prezint și scuze familiei Rațiu”, a declarat Focșa pentru Ziaristii.com. El a spus că va transmite și un mesaj pe Facebook.

Marinar de carieră, deputatul AUR a navigat timp de 21 de ani, iar 5 ani a stat în Canada, la Vancouver. El spune că până la alegerile de anul trecut, ca marinar, câștiga 225 de euro pe zi, la o companie olandeză, iar în decembrie a avut ofertă de 280, dar a ales mandatul de parlamentar.

Dumitru Focșa zice că pe 20 mai 1990 l-a votat pe Ion Rațiu (care avea să obțină 4,29%), în confruntarea prezidențială cu Ion Iliescu (85,07%) și Radu Câmpeanu (10,64%).

- Advertisement -

„N-am votat niciodată PSD-ul”, mai spune deputatul AUR, care indică și candidatul pe care la pus ștampila, de fiecare dată, la prezidențiale: Ion Rațiu (1990), C. V. Tudor (1992), Emil Constantinescu (1996), vot anulat (2000, la finala Ion Iliescu – C. V. Tudor), Traian Băsescu (2004, 2009), Klaus Iohannis (2014, 2019).

„Este regretabilă folosirea imaginii lui Ion Rațiu”

Reporter: Domnule deputat, de ce ați folosit cuvântul „retardat” pentru a-l jigni pe domnul Nicolae Rațiu?

Dumitru Focșa: A fost un context care m-a influențat, și nu în bine. Eu citisem cu o zi înainte acea scrisoare în care cap de listă e domnul Cristian Pârvulescu. Acela e un apel fascist, din puncul meu de vedere, pentru le cerea celor din arcul guvernamental să nu comunica cu AUR. Aste o acțiune anti-democratică, în cadrul unei campanii de denigrare.

- Advertisement -

Reporter: Dar nu v-ați gândit că poate oamenii ăia, majoritatea personalități respectabile, n-au luat razna, ci însăși activitatea AUR le-a dat motive să transmită acel apel?

Dumitru Focșa: Prin ce?

Reporter: Prin diversele derapaje, prin retorica anti-europeană evidentă, printr-un anumit extremism, prin atitudini anarhiste de genul „anti-botniță” și anti-vaccinare…

Dumitru Focșa: Dar ce înseamnă să fii european? Să iei poziția de ghiocel? Eu cred că trebuie să fim români înainte de toate.

Reporter: Aici nu e vorba de „ghiocel” sau „zambilă”. Trebuie să fim raționali și realiști. Credeți că ăla din Texas spune „eu sunt texan, înainte de toate”? Nu, el spune „sunt american”, și se mândrește cu asta. E vorba de apartenența la o mare națiune sau țară.

Dumitru Focșa: Dar noi nu suntem în Statele Unite ale Europei!

Reporter: Eu cred că vom fin în Statele Unite ale Europei, e singura noastră șansă în competiția globală: să fim parte dintr-o entitate puternică, similară Statelor Unite ale Americii. Altfel, țările mărunte nu au nicio șansă.

Dumitru Focșa: Noi nu suntem pentru așa ceva! Noi suntem pentru o Europă așa cum a fost definită în Tratatul de la Maastricht, nu altfel.

Omniprezenta sentoare Diana Iovanovici-Șoșoacă, anarhistă conspiraționistă, între doi parlamentari AUR de Constanța: Sorin Cristian Mateescu (senator) și Dumitru Viorel Focșa (deputat)

„Suntem un partid naționalist, dar nu anti-european”

Reporter: OK, asta e alt discuție, vom vedea cum evoluăm în viitor. Dar să nu ne îndepărtăm de subiect. Spuneți că v-a deranjat acel Apel la izolarea AUR. Dar ce treabă are familia Rațiu cu asta? Că nu pe semnatarii Apelului i-ați făcut „retardați”…

Dumitru Focșa: Păi, la o zi sau două am văzut un articol pe Facebook în care domnul Nicolae Rațiu avea o solicitare, de a se îndepărta numel și poza tatălui său de la o postare a unui mebru AUR.

Reporter: Și nu vi se pare o solicitare normală?

Dumitru Focșa: Ba da, era o solicitare îndreptățită! Avea tot dreptul să ceară și să obțină acest lucru. Dar după aceea, când am văzut motivarea folosită de domnul Nicolae Rațiu, am regăsit aproape aceleași cuvinte care erau în acel Apel deschis de domnul Pârvulescu.

Reporter: Susțineți că argumentele domnului Nicolae Rațiu nu erau corecte?

Dumitru Focșa: Păi, nu erau, pentru că noi nu suntem un partid anti-național, suntem un partid naționalist.

Reporter: OK, și asta vă dădea dreptul să-l numiți pe domnul Nicolae Rațiu „retardat”? E un om absolut respectabil, probabil că nici nu-l cunoașteți…

Dumitru Focșa: Nici nu știam dacă are copii patriotul român Ion Rațiu, dacă are unul sau doi…

Reporter: Are doi.

Dumitru Focșa: … și pentru prima dată în viața mea citesc despre acest domn, Nicolae Rațiu, care intervine pe ce? Pe o chestie măruntă, că un coleg a luat fotografia patriotului Ion Rațiu și a pus acea definiție a democrației pe care a dat-o dumnealui… Eu mă uitam la televizor atunci, în 1990, când vorbea dumnealui cu Ion Iliescu, în dezbaterea prezidențială… Eram acasă atunci, venisem de pe vapor și am prins votul ăla…

„Retrag acel cuvânt urât. Prezint scuze familiei Rațiu”

Reporter: Erați marinar, nu?

Dumitru Focșa: Da, aveam aproape 25 de ani și navigam de la vârsta de 22… de 21 de ani, cum am terminat școlile. În fine… Și zic: ia uite, frate… cum adică?! Meritele tatălui nu-i permit copilului să și-o ia în cap și să zică… ascunzându-te după o icoană, nu poți să faci chestia asta.

Reporter: Dar n-a făcut nimic greșit! V-a cerut să reparați o eroare pe care cineva din partidul dvs. a făcut-o. Un abuz…

Dumitru Focșa: Da, OK, nu neg asta…

Reporter: Păi, de-aici pleacă totul! Era un furt de imagine.

Dumitru Focșa: Ei, lăsați, nu vă duceți prea departe cu „furtul” ăsta!… Nu aruncați totul în Codul Penal! Este un simpatizant AUR, nici nu știu dacă-i membru de partid, este un simplu simpatizant, poate chiar și de prin Ardeal… el a luat și a pus poza… Eu am navigat, în tinerețea mea, cu unul pe care-l chema chiar Rațiu… nu picase Ceaușescu… Și spunea că e în legătură cu… Și zice: „Băi, mă mir cum mi-a dat aviz de navigație, pentru că eu am o rudă mare în Anglia”.

Reporter: Domnule Focșa, este regretabilă folosirea imaginii lui Ion Rațiu de către AUR sau un membru al său, așa cum s-a întâmplat?

Dumitru Focșa: Da, categoric da!

Reporter: Și atunci, de ce ați reacționat așa?

Dumitru Focșa: Eu am avut un moment de furie și de oboseală – cred că era trecut de miezul nopții… I-am dat acest răspuns unei doamne, care-l felicita pe domnul Nicolae Rațiu… Nu mi s-a mai părut corectă asocierea fiului cu tatăl, care e pe altă pagină a istoriei… M-am înfuriat că a luat un text de la domnul Pârvulescu. Și am zis: mă, înseamnă că omul nu gândește… asta a fost… E regretabil!

Reporter: Retrageți acel cuvânt urât pe care l-ați folosit?

Dumitru Focșa: Da! Și prezint și scuze familiei Rațiu. Categoric, are scuzele mele.

„În 1990 am votat cu Ion Rațiu, apoi cu Vadim, Constantinescu, Băsescu și Iohannis. Niciodată cu PSD-ul!”

Reporter: Ați votat pe 20 mai 1990, în „Duminica Orbulu”i, când au candidat Ion Iliescu, Radu Câmpeanu și Ion Rațiu?

Dumitru Focșa: În ’90? Da, eram acasă, am votat, venisem de pe vapor.

Reporter: Și cu cine ați votat?

Dumitru Focșa: Niciodată cu PSD-ul… FSN-ul… Atunci am votat cu PNȚCD-ul, cu Ion Rațiu… după care, în 1992, am votat cu Vadim, pentru că la acel timp n-o luase prea la vale, vedeam în el un poet și o voce națională… În 1996 am votat cu Emil Constantinescu, în 2000 mi-am anulat votul, singura dată când mi-am anulat votul. A fost finala Vadim cu Iliescu, mă distanțasem de Vadim, am avut anumite temeri, din cauza anumitor expresii ale sale…

Reporter: Amenințări cu execuții pe stadion, cu mitraliera…

Dumitru Focșa: Da, da…

Reporter: Apoi, în 2004, 2009, 2014, 2019?

Dumitru Focșa: Băsescu, Băsescu, Iohannis, Iohannis. V-am spus că n-am votat niciodată cu PSD-ul.

„Ca marinar câștigam 225 de euro pe zi, anul trecut mi-au propus 280”

Reporter: Câți ani ați navigat?

Dumitru Focșa: N-am făcut un total, că am făcut și pauză… Ia să vedem: din 1988 până în 2001, când am plecat în Canada… Din 2006 am venit acasă, am făcut o mică firmă, dar n-a funcționat… În 2012 am urcat din nou pe vapor… până acum, când am intrat în politică.

Reporter: În total, 21 de ani. Deci, când ați candidat erați încă marinar…

Dumitru Focșa: Da, venisem dintr-un contract și trebuia să plec din nou. Chiar în timpul candidaturii am fost chemat să plec din nou. Dacă era să mă orientez după bani, mă duceam, pentru că ultimul meu salariu a fost de 225 de euro pe zi, la o companie olandeză. Și ultima oară, chiar pe 10 decembrie, imediat după alegeri, mi s-a oferit 260, apoi 280 de euro. Și nu m-am dus. Eram deja parlamentar ales, nu puteam să-mi bat joc de votul oamenilor.

Reporter: Plătesc bine olandezii…

Dumitru Focșa: Să știți că nu atât de bine! Munca mea e, de fapt, de 400 de euro pe zi, dar pentru că sunt român… Ucrainenii, de exemplu, sunt plătiți mai bine decât noi, chiar dacă nu sunt în Uniunea Europeană.

Dumitru Focșa alături de copreședintele AUR, George Simion, pe un afiș electoral

„N-am mai intrat la Realitatea pentru că mă durea capul îngrozitor. Am o sinuzită cronică”

Reporter: Ați fost invitat la Realitatea Plus, la emisiunea „Jocuri de putere”, să explicați ce s-a întâmplat, să vă cereți scuze. Ați promis că intrați prin telefon, dar n-ați mai intrat. De ce v-ați răzgândit?

Dumitru Focșa: Am avut deschiderea să intru când am fost contactat de producătoarea emisiunii, dar am avut niște dureri îngrozitoare de cap. Am o sinuzită și… la mine, dacă umblu fără șapcă pe cap, pe timpul ăsta, mă ia boala asta, durerea asta, de la sinuzită. E o boală cronică, am avut și o operație… Sunt dureri de nu te suporți pe tine. Am făcut un text să mă scuz că nu mai pot să intru… dar în starea aia l-am făcut cam nervos. Nici la emisiune nu m-am uitat, deși știam că se vorbește despre mine. Am văzut emisiunea a doua zi, sâmbătă dimineață, în reluare.

Reporter: Unde credeți că duce naționalismul dvs.? Nu vă duce, cumva, într-o fundătură; când Europa devine tot mai integrată?

Dumitru Focșa: Noi suntem pentru o Europă unită. Eu, personal, dacă aș vedea că partidul o ia pe altă cale, nu rămân! Dar știu clar care ne e doctrina: suntem patrioți români în Europa, nu în afara ei. Eu am trăit 5 ani în Canada, în Vancouver, la Oceanul Pacific, din 2001 până în 2006. Lucram, aveam salariu 1.800 de dolari canadieni. Și când îmi vine primul fluturaș, mă uit, îmi rețineau doar o sumă pentru sănătate. Și zic: „Măi, dar ăștia nu iau impozite aicea?” „Nu, pentru că ai salariu sub 2.000 de dolari”. Mi s-a părut foarte interesantă chestia asta. Și am regăsit-o printre ideile partidului în care am intrat. Eu credeam că e ideea mea, dar ei, la AUR, o aveau deja. Să se dezvolte și micii producători, să se ridice, să nu mai fie plătiți la negru…

Reporter: În regulă. Dar orice efort, fie el și bine intenționat, poate fi compromis de folosirea unor cuvinte nepotrivite, reprobabile…

Dumitru Focșa: Așa este. Bunica mea avea o vorbă: „Degeaba e vaca bună, dacă după ce ai muls-o a dat cu piciorul și a răsturnat donița cu lapte”.

Reporter: Mai era o vorbă: „Gura bate fundul”.

Dumitru Focșa: Da, și asta e adevărată. E regretabil ce s-a întâmplat, îmi asum și voi avea grijă ca pe viitor să-mi stăpânesc pornirile, să analizez mai atent cazul și să-mi aduc aminte că sunt trimis în Parlament de câteva mii de oameni.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Atac sălbatic, primitiv al unui deputat AUR la adresa fiului lui Ion Rațiu: „Retardat!”

15 COMENTARII

  1. „Bun” interviul….ce urmeaza acum,sa promoveze in ochii dvs,stimati ziaristi? Ca aveti unul la Constanta,care a facut publicitate la greu oricarui politician din oras,fara sa faca o minima investigatie jurnalistica ,sa vada daca merita sa primeasca bani din afacerile lor murdare-vezi cazul Murad,seful hotelierilor din Romania-hot patentat deja!-cel ce candida ca „independent”,sprijinit de alti hoti,pesedistii!!Apoi a incercat sa cumpere voturile cu sacul cu bani in masina personala!Si dl ziarist ce facea?Nimic,niciun cuvant despre mizeria asta de om,caci a a primit si el bani pentru publicitate electorala,la dvs pe site! Rusine!!La ce bun interviul cu un oportunist ,un gunoi ca toti cei langa care a ajuns in Parlamentul Romaniei?

  2. Daca s-ar face un sondaj, acum dupa ceva mai mult de 30 de ani, si ar fi intrebati oamenii cu cine au votat in 1990, am constata ca cel care a castigat alegerile a fost Ion Ratiu! Sictir domnule Dumitru-Viorel Focsa…

  3. 1. A. Pentru „Lia”-&-„Corrie”:
    1. Luați pastilele pe care vi le-a prescris medicul, atunci când v-a externat (ULTIMA OARĂ!), de la spitalul de (GRAVE!) boli psihice!
    Că altfel, „faceți urât”…
    2. Așa cum v-au tot recomandat medicii, NU mai beți!
    Că vă face rău…
    3. NU mai fumați ierburi ieftine!
    Căci v-au nenorocit…
    4. NU mai pretindeți că sunteți „artist-plastic”!
    Că pățiți iar ca atunci când v-au dat afară de la galeria-de-artă de la Parlament, atunci când au descoperit că nu numai că nu aveți studii de artă, dar… nici măcar liceul nu l-ați terminat!
    5. NU mai cerșiți pe stradă, în centrul Bucureștiului!
    Iar o să fiți fotografiată…

    B. Pentru P.N.L.-București:
    NU mai plătiți „trolls” din rândul celor dați afară, în 2018, de la U.S.R., pentru că… erau nebuni cu acte-n regulă, beau, se drogau, erau impostori atunci când își declamau studiile și mai și cerșeau în mijlocul Capitalei României!

    • P.S. – „Lia” și „Corrie” sunt… (una-și-)aceeași-persoană NEFERICITĂ, CU-(TERIBILE-)PROBLEME-PSIHICE (!), care, de (mulți!) ani de zile, trăiește… din mila vecinilor, trecătorilor, a P.N.L.-București (de prin 2018) și, mai nou, a… unui „domn” jupân la o publicație care se pretinde a fi de centru-dreapta (deși respectivul… este „ținut” – Sic! – de Pandele, ăăă… soția lu’ Fi-REA, în Voluntari!

      • Vezi ca o sa ajungi ca Sosoaca. Uneori iti dai si cite 4-5 replici. Tie insuti, ca sa zic asa. Asta e sindrom de personalitate multipla. Nu stiu ce va face acolo la USR. Or fi efecte secundare ale spalarii creierului.

        • Băi, „Vlaicu”, la fel ca amărâta aia nebăgată-n seamă te trezești și tu vorbind/scriind… fără să cunoști sensul cuvintelor pe care le folosești: uită-te în dicționar și află ce înseamnă… „REPLICĂ”! (Uite, ABIA asta e-o replică, mă!)
          Apoi citește și ce înseamnă… „COMPLETARE”!

          Cât despre „personalitatea-multiplă”…, sunt sigur că habar n-ai ce-i aia, la puțina școală pe care-o ai!

          Dacă „la noi, la U.S.R.”, se spală creiere, cum zici tu (apropo: vezi că astfel jignești CEL PUȚIN JUMĂTATE – ! – dintre cititorii constanți ai acestei publicații, așa cum o arată toate sondajele propuse aici!), atunci la voi, în COCINĂ la A.U.R. ce se spală: chiloții Șoșoacei ori ciorapii șefului vostru, CRIMINALUL de Putin?!!!

          • Iată că ura-VISCERALĂ față de U.S.R.-P.L.U.S…. „naște- frumoase-prietenii” (Sic!), ca-n celebrul final din „Casablanca”: un prăpădit de „troll”-PUTINIST, plătit de A.U.R., și-o amărâtă care se dă/crede mare P.N.L.-istă!
            Putem doar să sperăm că n-o să vedem această „frumoasă-prietenie” și prin Parlament, sub forma… unei noi majorități, U.S.L. (îl mai țineți minte?!…) – A.U.R. !!!!

        • Vlaicu,nu merita osteneala,e pacat de timpul pierdut..mai bine citeste articolele si daca ai ceva de spus ,indiferent daca esti de acord sau nu cu autorul,scrie-ti parerea cu curaj si nu te obosi sa raspunzi unor persoane ce au impresia ca trebuie neaparat sa fi de acord sau sa lauzi pe autorii de pe site
          caci altfel te trezesti atacat in modul cel mai suburban..cand nu au invatat sa-si asume raspunderea ca persoana publica-caci asa sunt considerati si ziaristii,primesc statutul acesta odata cu legitimatia de presa!-si sa raspunda doar daca au argumente clare ,raspund ca niste golani,cu atacuri la persoana,doar sa te umileasca si sa nu mai indraznesti sa-ti spui parerile pe aici! Totusi ,dupa 30 ani trecuti de la moartea unei dictaturi si dupa 14 in UE,am avut pretentia ca avem libertatea de exprimare si noi,cetatenii obisnuiti,nu numai cei ce se considera jurnalisti…

  4. Dle Cartianu,aveti o problema pe acest site !!!Dvs ati construit acest site cu posibilitatea cititorilor dvs de a comenta liber articolele scrise,fara sa fie urmariti si jigniti de unii dintre cei ce scriu articole aici,sau e o impresie gresita?Caci daca avem indrazneala sa constatam ca unii din cei ce publica aici se ocupa mai mult de publicitate facuta unor politicieni si in replica se leaga de opiniile cititorilor si raspund cu jigniri si atacuri la persoana,dvs ce faceti in cazul asta?? Eu asa ceva nu am mai intalnit pe nicaieri ,pe niciun site de presa ce se recomanda democratic si care respecta opiniile cititorilor,chiar critice la adresa ziaristilor ,pentru ca dvs trebuie sa va acceptati statutul de persoana publica la fel ca si politicienii si alte persoane trecute in categoria personalitatilor publice!! Imi pare rau ca am indraznit sa cred ca acceptati si critici ,nu numai laude,caci aveti o activitate laudabila in MAREA ei majoritate. Se stie ca un prieten bun nu te linguseste,ci te mai critica din cand in cand..eu v-am considerat prieten ,la fel pe toti jurnalistii care au aparat democratia in anii de groaza ce au trecut recent.

  5. Paul,
    Ceea ce nu inteleg eu este ca in CV-urile necajitilor astia de la AUR nu gasesti mai nimic.
    La Sosoaca,mare avocata, nu spune unde a absolvit, de exemplu.
    Din ce am depistat eu, dintr-un articol mai vechi de ziar, Tibiscus Timisoara, aia mai jos de Spiru.
    Dar mai era angajata acolo si ca decoratoare sau coregrafa nu stiu ce lula mea.
    Asta din articol, nascut in ’65 trebuia sa termine Inst.de Marina in ’88 dar el a absolvit UMC care este infintata in ’90.
    Auzi la el, electrical engineer. Electrician bai taticule, scimbai becuri si neoane. Luati bataie peste maini cand intrati in ECR (engine control room) daca atingeati ceva.

    • Domnule Gabriel, biografia acestui Focșa am verificat-o și eu, ca jurnalist, atât cât am putut, după ce a fost ales parlamentar.
      Am făcut-o, vă mărturisesc, mai mult din curiozitate… Eram și eu (ca mulți alții) dornic să ÎNȚELEG care-i… profilul-tip al acestor ABSOLUT NOI (!) oameni politici… DE-VÂRF, despre care, cu… doar câteva zile înainte de alegeri (!), publicul-larg NU ȘTIA NIMIC!
      Cu numai două luni înainte, la alegerile locale, în județul Constanța și în întreaga țară, acest partid, A.U.R., a fost… ca și INEXISTENT (!) în campanie, iar scorul său a fost mult sub pragul electoral!
      Pentru ca peste… doar două luni (!), deși ÎN CONTINUARE nu a făcut vreo campanie-electorală care să-l facă remarcat, măcar în sensul de notoriu (!), să ajungă să… EXPLODEZE (!), pur și simplu, inclusiv în circumscripția noastră electorală, unde, deși a ieșit pe locul patru, a fost singura formațiune care a obținut, pe lângă două locuri de deputat, două posturi de senator!

      Spre surprinderea mea, cercetându-le biografiile celor patru parlamentari A.U.R. de (județul) Constanța, inclusiv prin discuții cu cei care i-au cunoscut și/sau îi cunosc (!), chiar… NU am găsit ceva/nimic extraordinar, în sens pozitiv sau negativ!
      Sunt niște oameni care, până pe 6 decembrie, NU au ieșit prin nimic EXTRAORDINAR în evidență în ochii publicului, nu aveau vreo notorietate remarcabilă nici măcar în comunitatea (localitatea) în care trăiesc!
      Ceea ce face și mai… CIUDATĂ (!) atât de BRUSCA și de NEAȘTEPTATA lor… propulsare în Parlamentul României, cu o creștere electorală de la 1-2-3 % la 14 % în doar… două luni! Este CEVA aici…, care… NE SCAPĂ!!!

      Strict în privința lui Focșa, știu că a făcut/absolvit Institutul-de-Marină puțin mai târziu (așadar nu imediat după liceu), secția Electromecanică-Navală, navigând ca șef-electrician. Ca fost navigator, NU disprețuiesc nicio activitate profesională de la bord, cu atât mai puțin pe cea desfășurată de cel în discuție, „partea-electrică” a unei nave fiind LA FEL de importantă ca cea mecanică, de exemplu, de altfel șeful-electrician fiind în directa subordine a șefului-mecanic!).

      În rest…, aveți puțină răbdare: Grigore Cartianu va veni, foarte curând, cu noi precizări referitoare la discuția pe care a avut-o cu acest personaj!!!

      • Se pare că ăștia de la A.U.R. (mai precis: cei care-i… GHIDEAZĂ și FINANȚEAZĂ!) au mers, în… „politica-de-cadre” pe ideea/principiul… „PRIMUL-VENIT = PRIMUL-SERVIT”!
        Fără prea multe pretenții/filtre și întrebări, cu atât mai puțin (necesare-)verificări!
        De aici și… mai mult decât evidenta (mai ales între parlamentari, pentru că ei sunt cei mai vizibili/expuși-public) și ANORMALA (!) lor… ETEROGENITATE (!), din toate punctele de vedere!

        Mai pe șleau: ca orice… OASTE-de-STRÂNSURĂ (!), găsești printre ei oameni de tot felul!
        Iar cei mai vocali (gen DEMENTA de Șoșoancă!) devin, cum este și logic, cei mai cunoscuți și, implicit, cei mai emblematici!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -