joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsFurie și disperare în Sistem: Ioana Mihăilă continuă reformele în Sănătate. Antena...

Furie și disperare în Sistem: Ioana Mihăilă continuă reformele în Sănătate. Antena 3 a început deja linșajul, pe modelul exersat cu Vlad Voiculescu

-

Urletele, invectivele și atacurile au reînceput în jurul Sănătății după ce Ioana Mihăilă, noul ministru, a anunțat miercuri, la numirea în funcție, că va continua cu orice preț reformele începute de predecesorul său, Vlad Voiculescu.

Doctorița din Oradea a comunicat:

“Mandatul meu se va concentra, pe lângă gestionarea pandemiei, pe următoarele 3 priorități:

– atragerea și utilizarea de fonduri europene pentru reforme și investiții. În Planul Național de Redresare și Reziliență (de care s-a ocupat în segmentul de Sănătate – n.red.) am propus investiții de 2,6 miliarde de euro în infrastructura spitalicească.

- Advertisement -

– creșterea accesului la servicii medicale de bază. În acest scop am prevăzut investiții de 330 de milioane de euro în asistența prespitalicească: cabinet ale medicilor de familie, ambulatorii, centre comunitare integrate și caravane medicale.

– reforma managementului spitalelor și al serviciilor de sănătate”.

Acest ultim punct este cuiul lui Pepelea, stând și în spatele linșajului mediatic dezlănțuit zi și noapte, din ianuarie până la demiterea sa, împotriva lui Vlad Voiculescu.

- Advertisement -

Continuă concursurile la CJAS-uri și pentru celelalte funcții de conducere din sistemul sanitar, vor fi evaluate și DSP-urile

Ioana Mihăilă a pus, practic, paie pe foc când a anunțat: “Multe proiecte au început deja în mandatul lui Vlad Voiculescu. Le voi continua fără ezitare. Voi încuraja toate elementele de reformă, e o datorie față de cetățeni și pentru încrederea în sistemul sanitar și în guvernare. Avem nevoie de oameni bine pregătiți în funcții de conducere. Competența în funcții de conducere este o necesitate, nu un moft. Pentru asta vom continua concursurile la Casele Județene de Asigurări de Sănătate și Adrian Gheorghe, președintele CNAS, va avea tot sprijinul meu pentru ca acest proces să fie unul de succes. La fel, vom organiza concursuri corecte pentru toate celelalte funcții de management în sistemul sanitar. Proiectele Ministerului Sănătății din următoarea perioadă se vor subscrie în principal acestor 3 priorități”.

Nici funcționărimea din Ministerul Sănătății, care sărbătorise încântată demiterea lui Voiculescu, nu pare să fi scăpat. Ioana Mihăilă a avertizat: “Avem în plan o reorganizare și o eficientizare atât la nivelul Ministerului Sănătății, cât și la nivelul deconcentratelor, direcțiilor de sănătate publică. Deja am început sub conducerea doamnei doctor Moldovan evaluarea directorilor din direcțiile de sănătate publică, lucru pe care îl vom continua și acesta este primul pas pe care îl vom face“.

Statul la stat: funcționărimea intangibilă care sufocă ministerele

Vlad Voiculescu a fost sistematic sabotat de subordonații din minister, mulți dintre ei numiți în funcții, de-a lungul timpului, de diverse grupuri de interese sau pe linie politică. În urmă cu o lună, o directoare “a uitat” să semneze statele de plată pe două luni pentru personalul care lucrează în centrele de vaccinare, dând astfel muniție orchestrei care cerea isteric demiterea lui Voiculescu. Amalia Șerban este o apropiată a lui Alexandru Rafila, deputat PSD.

Funcționarii fie nu-i dădeau ministrului informații corecte, fie nu-i dădeau informații deloc, punându-l adesea în posturi stânjenitoare vânate de televiziunilor oligarhilor.

Voiculescu a explicat la momentul respectiv că nu poate lua măsuri pentru că legea e de așa natură încât funcționarii nu pot fi concediați aproape indiferent de greșelile, reaua-credință sau incompetența dovedite. “Sunt acolo niște tăntici care, dacă vor să facă lucrurile pe care le ceri, le fac. Dacă nu vor ele, nu fac”, le-a povestit Voiculescu unor apropiați după ce a fost demis.

Într-un interviu dat după ce a fost demis, Voiculescu a relatat că a încercat în repetate rânduri să scape de Dănuț Cristian Popa, fost turnător la Securitate plantat în minister ca secretar general adjunct. Acesta, a relatat fostul ministru, nu face absolut nimic, cu excepția „sifonării” informațiilor din interior către diverși oameni politici, primind la schimb imunitate. Numeroasele cereri adresate premierului de a rezolva problema acestui individ au rămas fără răspuns.

Situația aceasta nu e doar la Ministerul Sănătății, ci în toate ministerele. Într-un alt minister, un director i-a spus ministrului în față că nu are de gând să execute ce i s-a cerut și știe deja că nu va păți nimic, pentru că el va ieși de acolo doar la pensie, pe când ministrul va fi schimbat, probabil, în câteva luni sau într-un an.

Antena 3 îi reproșează că nu e săracă și că a reușit să ridice de la zero o clinică performantă în Bihor

Despre determinarea Ioanei Mihăilă, cei de la Antena 3 erau deja avizați, așa că au început linșajul chiar înainte de a fi numită în funcție. Faptul că noul ministru a pus pe picioare, de la zero, o clinică particulară foarte bine cotată în Bihor este, din punctul de vedere al mafiei, o bilă neagră.

Doctorița este deja acuzată exact de lucrurile pe care atât ea, cât și Vlad Voiculescu vor să le schimbe: că ar fi conectată la interesele Big Pharma și ar urmări tot felul de scopuri oculte.

Într-o execuție caracteristică, Antena 3 i-a mobilizat marți seara în studio, sub comanda lui Mihai Gâdea, pe Bogdan Chirieac și Mugur Ciuvică. Aceștia au prezentat declarația de avere a Ioanei Mihăilă, concluzionând de aici că face afaceri cu “șmecherii șmecherilor” din Big Pharma. Exact așa cum procedase și cu Vlad Voiculescu, Gâdea a atacat fără nicio dovadă și niciun argument palpabil, sărind deja la sentințe: „Ea și soțul ei au afaceri în domeniul sănătății. Ajungem la Big Pharma și la șmecherii șmecherilor. A luat sponsorizări de la mari companii, printre care Pfizer”.

Miercuri, pe Ioana Mihăilă a taxat-o și Cristian Tudor Popescu, dar într-un alt registru, care nu poate fi asociat unor interese obscure. Gazetarul a atacat-o într-un editorial publicat pe Republica.ro: „D-na Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătății, a ținut să se prezinte ca un soi de preoteasă a templului Vlad Voiculescu, evocându-l și invocându-l cam o data la un minut și jumătate, până la poezia exprimării «Cabinetul Vlad Voiculescu», ca și cum ar fi fost prim-ministru. Foarte frumos. Să vedem ce slujbe o să oficieze d-na doctor în această calitate cvasi-religioasă, căci pe cele de înmormântare le oficiază BOR“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Războiul a luat sfârșit: PNL și USR-PLUS merg mai departe cu Guvernul Cîțu! Condiție rezonabilă pusă premierului

* Dragnea e cu un picior în afara pușcăriei! Comisia din Penitenciarul Rahova a avizat pozitiv eliberarea anticipată a fostului lider PSD. Decizia finală o iau judecătorii

* Fiul lui Sever Mureșan a fost arestat după ce, beat și drogat, a urcat la volan și a distrus 12 mașini în Brașov. În 2017 a stat agățat 10 ore pe o macara!

* Comisia Juridică a Senatului propune sancționarea Dianei Șoșoacă pentru instigare la ură, extremism, xenofobie, homofobie și sfidarea legilor

* Studiu științific: Ivermectina nu are niciun efect în cazurile medii și severe de Covid

* „Olguțul” Claudiu Manda, europarlamentar PSD, a fost trimis în judecată de DNA pentru folosirea influenței politice

* S-a ales praful de politicianul Tăriceanu: și-a pierdut și partidul! ALDE și-a ales un nou președinte

VIDEO. Scene înfiorătoare cu anarhistele rusofile. Cerva: „Câta picior i-am tras în cur! I-a sărit curu’ în aer!”. Lovin: „I-am vărsat cafeaua în cap! L-am călcat pe mână!”

* Socaciu, Daea, Bacalbașa, Tărăcilă, Hașotti, Solcanu își vor pensiile speciale înapoi! 122 de foști parlamentari au apelat la instanță pentru a-și recupera privilegiul pierdut prin lege

* Deputații-șaormari Solomon și Stativă au pierdut procesele în care contestau amenzile Covid, după scandalul din Centrul Vechi. Instanța a stabilit că trebuie disciplinați

2 COMENTARII

  1. NU NUMAI „Latrina3” și „GuițăTV” au început… MĂCELUL asupra acestei Doamne, ci și… (TOATE-)CELELALTE principale televiziuni-de-știri naționale!!!

    Ieri, până-târziu-în-noapte, a fost, iarăăăăși…, CONCURS (!) de ATACURI la adresa noului ministru-al-Sănătății și a formațiunii-politice din care face parte!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -