joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNews„Frontul Salvării Naționale e pentru prima dată în același loc. După 31...

„Frontul Salvării Naționale e pentru prima dată în același loc. După 31 de ani, cele două ramuri (FDSN și FSN) s-au unit”. 10+2 observații ale sociologului Barbu Mateescu privind „alianța” PSD-PNL pentru 2024

-

Reunirea PSD și PNL în aceeași tabără pentru alegerile din 2024 are nenumărate implicații și semnificații foarte importante, scrie sociologul Barbu Mateescu într-o succintă analiză a acestei vești. O constatare ar fi că, pentru prima oară după 31 de ani, se poate vorbi de reunificarea FSN-ului scindat în 1992. O alta este că partidele „tradiționale” demonstrează epuizarea resurselor umane. O consecință ar fi decredibilizarea cuvântului „democrație”, dacă va fi preluat în denumirea alianței PSD-PNL, iar o alta va fi mobilizarea mai mare a electoratului USR din marile orașe.

Barbu Mateescu le sugerează liberalilor care mai au puțin discernământ fie să-și pregătească repede niște partidulețe de apartament, fie să i se alăture lui Ludovic Orban. După această alianță, PNL-ul va înceta să mai existe de facto, transformându-se într-un fel de animal de companie al PSD-ului, după modelul partidului KDNP, din Ungaria, care și-a pierdut autonomia odată intrat în alianță cu FIDESZ-ul lui Viktor Orban.

Consultantul politic are și câteva așteptări amuzate: spune că abia așteaptă să-l vadă pe Iohannis pupându-se cu Ponta, dar și pe Olguța Vasilescu de mânuță cu Emil Boc, precum mama cu copilul la începerea anului școlar.

Mai jos, cele 10+2 observații făcute la cald de Barbu Mateescu, după ce liderii PSD și PNL au confirmat că sunt în tratative avansate pentru a candida pe liste comune la alegerile din 2024, titulatura acestei alianțe fiind „Blocul democratic”.

- Advertisement -

Barbu Mateescu: „Vreau să văd pe Bolojan spunând pe TikTok: «Orădeni, vă implor, votați alianța PSD-PNL, este șansa României pentru dezvoltare». Vreau pe Olguța ținându-l de mână pe Emil Boc pe o scenă mare, precum mama cu copilul la începutul anului școlar. Vreau să văd pe Iohannis și Ponta pupându-se pe obraji pe o scenă în Piața Revoluției în timp ce, în fundal, Flutur sărută cu delicatețe mâna lui Stănescu”

„Alianța PSD+PNL la toate alegerile din 2024 este negociată în aceste zile (detalii în comentarii). Pentru a evita condiționalul optativ, care e obositor, o tratez drept certă. Câteva observații:

  1. Frontul Salvării Naționale e pentru prima dată în același loc. După 31 de ani cele două ramuri (FDSN și FSN) s-au unit. Au guvernat împreună de câteva ori dar niciodată n-au venit împreună **în fața votanților**.

Un străin picat din avion ar fi surprins să audă opinia populară conform căreia marea axă sau luptă a politicii românești e PSD vs restul. De fapt, PNL și PDL (oficial de dreapta) au guvernat deseori cu PSD. PNL-ul vechi a și format o alianță electorală cu el. Axa reală, bara de oțel care nu se îndoia niciodată era FDSN vs FSN.

- Advertisement -
  1. Comparația primitivă a alianței PSD+PNL e cu USL. Comparația realistă e cu ARD: guvernare praf, criză economică, Românie nemulțumită, corupție, președinte de țară hiper-nepopular în spatele alianței.
  2. Cine e deștept în PNL își pregătește un partiduleț de apartament sau verifică dacă are numărul corect de telefon al lui Orban Ludovic.

3b. Mai serios: un partid viu aflat în situația PNL s-ar crăpa în două. Dar nu știu dacă PNL e viu. Toate semnalele sunt că nu e viu, dar om vedea.

  1. Munca pentru a stabili candidaturi locale unice în mii de UAT-uri ar fi terifiantă. Probabil că acest lucru se va întâmpla doar în marile orașe, de fapt.
  2. Vreau să văd posterele și sloganele campaniei lui Boc la Cluj, Bibarț la Arad și câte și mai câte. Dacă aș fi USR-uri locale aș inventa o ștampilă pe care e scris „M-am vândut PSD” și aș vandaliza toate posterele respectivilor. În toată Transilvania. Sau, de ce nu, ale candidaților PNL din partea alianței în toată România. Plătesc amenda, asta e, și merg mai departe. Românii trebuie să știe, ca să citez un clasic, iar pentru marea majoritate a liderilor liberali locali alierea cu PSD este precum lumina soarelui pentru vampiri.

5b. Vreau să văd pe Bolojan spunând pe TikTok: „Orădeni, vă implor, votați alianța PSD-PNL, este șansa României pentru dezvoltare”. Vreau să aud înjurăturile off-the-record ale lui Hava. Vreau pe Olguța ținându-l de mână pe Emil Boc pe o scenă mare, luminată, eventual Romexpo sau Sala Palatului, precum mama cu copilul la începutul anului școlar. Vreau să văd pe Iohannis și Ponta pupându-se pe obraji pe o scenă în Piața Revoluției în timp ce, în fundal, Flutur sărută cu delicatețe mâna lui Stănescu. Vreau, vreau, vreau.

  1. Acum șase ani scriam: „unitatea e un semn de slăbiciune, implică faptul că nu există destule resurse pentru menținerea mai multor cazemate politice CRIB și a unei false competiții partidul-1-al-CRIB-versus-partidul-2-al-CRIB”. Cele două partide vechi nu mai au energia să susțină șarada care să distragă oamenii de la faptul că ele gândesc la fel și simt la fel.
  2. Apariția unui bloc format din partide necredibile, neperformante, uzate și conduse de oameni necarismatici nu va stăvili în niciun fel AUR. Și nu va ajuta deloc cauza democrației, în cazul în care cuvântul „democratic” va exista în numele alianței decredibilizând-o („ăștia-s democrația? păi atunci democrația e de cacao!”). Bine că există USR.
  3. Singura implicație concretă a alianței e stingerea PNL. În teorie partidul va putea, după 2024, să-și ia parlamentarii și să facă ce vrea cu ei, adică să abandoneze PSD. Dar în anul 2024 nu se va mai auzi de PNL. Punând problema mai pragmatic, și liderii PSD și liderii PNL știu că scorul alianței este suma celor două scoruri de acum (51% conform sondajelor PSD) minus mulți votanți PNL. Liderii liberali să dea o fugă pe Wikipedia și să investigheze ce este aceea KDNP, un micro-partid luat de FIDESZ într-o alianță acum 30 de ani și rămas oficial drept entitate separată, în realitate fiind un fel de bișon de casă al Marelui Partid într-o alianță eternă.
  4. Existența alianței PSD+PNL va duce o mobilizare ceva mai înaltă a electoratului *USR* din localitățile în care USR are primăria. Emil Boc și Ghiță Falcă pot să explice în partid cum a funcționat mecanismul ăsta la alegerile locale din 2012, ei câștigând contra USL tocmai pentru că USL era o opțiune explicită și foarte puternică.
  5. Deja am scris foarte multe și intenționat nu intru în discuția despre candidatul la prezidențiale al alianței. Dar tema e fascinantă ca implicații, mai degrabă decât pe fond.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* În plină criză, Guvernul Ciolacu dă ilegal 180.000 de euro televiziunii lui Pandele, ca să trimită caravana lui Mircea Radu prin Europa

* VIDEO. Ură viscerală și propagandă rusească delirantă în emisiunea lui Marius Tucă. Istoricul Armand Goșu desființează minciunile „analistului” Hartmann: „Nimeni, în afara lui Putin, nu susține asta!”

* Paparuda de la Realitatea Plus le înalță ode penibile Gabrielei Firea și lui Marcel Ciolacu / Despre Firea: „Foarte mulți bucureșteni o regretă. Destul a fost atacată, fără să se țină cont că e mamă! Oamenii vor un om gospodar ca ea, care poate reda siguranța și strălucirea Bucureștiului” / Despre Ciolacu: „E un exemplu pozitiv, că a reușit!” / Xenofobie la maxim

* Nașul TV, sancționat de CNA pentru că Radu Moraru n-a găsit tunelurile de sub Bucegi! 🙂 Drumul secret spre Egipt rămâne ascuns :)))

* Abia vârât în Guvern, Ponta emite abjecții anti-occidentale: „Vor doar să trimită facturi uriașe către statul român!”. Mesajul șocant e transmis, practic, de Guvernul României către statele care au sărit să ne ajute cu marii arși în explozia de la Crevedia

* VIDEO. Lui Ciolacu i-a explodat în nas minciuna „9,4%”! Acum își contrazice propria mitomanie: de un an tot clămpănea că „nu putem mări pensiile din cauza plafonului de 9,4% din PIB, pus de USR în PNRR”

* Propunerea șantajistă a lui Ciolacu, pentru UE: să fie lăsat să supra-îndatoreze România, să nu se atingă de pensiile speciale și nici de clientela de partid, să nu facă reforme și, la schimb, Europa să-i dea miliarde

* PNL a pus șef la Garda de Mediu Tulcea un infractor. După 4 luni, acesta a recidivat, fiind prins când lua șpagă 5.000 de euro. Are și „calități” politice: traseist trecut prin 7 partide!

* Trădare: Klaus Iohannis „își dorește” ca PSD să fie votat de cât mai mulți români! Acum trei ani pronunța cu scârbă: „acest Peee Seee Deee”

* EDITORIAL. Nunta lui Cherecheș. Etalarea obscenă a avuției și puterii în fața gloatei flămânde

* A doua remiză mincinoasă: 1-1 cu Israel, după 2-2 în Elveția. „Nu vreau să mergem la Euro! Nu merităm! Ne păcălim! Ne-au omorât! Să se desființeze fotbalul!”

9 COMENTARII

  1. Și uite-așa se împlinește visul jigodiei, cârpei kaghebiste, comunistului împuțit, scârbei de Iliescu, care a vrut să reunească FSN-ul! Trăzni-te-ar iadul, porc nomenclaturist ce ești! Și pe tine, și pe toată clica ta de pupincuriști incompetenți, împingători de aer cu salarii până la cer care au nenorocit țara asta și pe oamenii ei, de am ajuns să avem ca mai mare emigrație pe timp de pace după Siria!

  2. FSN și USL, altfel spus succesorii regimului comunist, s-au rupt de cîte ori s-au unit pentru că erau prea mulți oameni la putere și prea puține avantaje și privilegii de oferit. Nu pentru că membrii lor politici sau alegătorii ar fi avut ceva neînțelegeri de principiu. Necazul majorității românilor este că vrem standarde de viață occidentale cu stil de lucru feudal (sau socialist, la bază este același lucru) și pe termen lung nu are cum merge, indiferent de cît de creativi și de descurcăreți am fi la nivel individual.
    O mare alianță de tip FSN nu a mai putut veni de la guvernare după 1990 pentru că ar fi fost fie spulberată (dacă există o opoziție clară și credibilă), fie micșorată la dimensiunea resurselor guvernării (dacă are parte de o opoziție divizată). PSD ar trebui să știe cel mai bine acest lucru.
    Pe de altă parte, să fim serioși, electoratul reformist pe fond, dispus să facă ceea ce este necesar pentru a schimba lucrurile fundamental, rămîne de 35 de ani între 10% și maximum 20%, în momentele de exasperare socială. Restul pînă la cele două treimi care nu sînt arondate nucleului dur PSD (sau PRM, AUR etc., după timpuri) vrem reforme dacă efortul și prețul sînt în sarcina celorlalți.

  3. Captura

    EPOLETII IN ACTIUNE.

    Blocul suveranist se clădește pe diversiuni publice și combinații ascunse.
    Prima fotografie îl surprinde pe Gheorghe Piperea, candidat AUR la alegerile europarlamentare, împreună cu Maricel Păcuraru, mogul media cu istoric infracțional complex. Păcuraru, totodată, este omul din spatele singurului sondaj de opinie care plasează partidul populist pe primul loc electoral.
    Avocatul Piperea îl reprezintă pe patronul Realitatea Plus în mai multe litigii de business, cum ar fi preluarea ostilă a publicațiilor EVZ & Capital sau conflictul acestuia cu acționarii Romprest.
    📷 La ultima ședință AGA a societății de salubritate, de exemplu, Gheorghe Piperea, un critic vehement al multinaționalelor care “repatriază profitul”, a pledat ca Păcuraru să-și încaseze în Canada dividendele de milioane de euro generate din contractele publice ale Romprest (prin intermediul firmei Detaco Ltd).
    Remarcat prin mai multe inițiative populiste și propus de George Simion pentru funcția de ministru al Justiției, Gheorghe Piperea este în acest moment candidatul vedetă din lista AUR pentru alegerile europarlamentare. Grupul media Realitatea Plus îl promovează constant.
    ⚠️ Altminteri, în ultimul an și jumătate, propaganda suveranistă combinată cu discursuri eurosceptice și punctaje de comunicare rusești a devenit linia editorială a televiziunii lui Păcuraru. Lucrurile sunt relativ asumate în holding, mai puțin însă câteva instrumente grosiere de manipulare publică.
    Cea mai recentă diversiune este „sondajul Insomar” din 31 august, anunțat în exclusivitate de Realitatea Plus, care cota AUR la 27%, pe primul loc în preferințe pentru alegerile europarlamentare. Demersul reia metodic și o serie de mesaje otrăvite împotriva instituțiilor europene, sugerând prin formularea specifică a întrebărilor că UE ar atenta la libertatea românilor. Infirmată de un sondaj CURS apărut două zile mai târziu (pe 2 septembrie), statistica umflată a fost totuși ventilată masiv pe Internet săptămâna trecută.
    ➡️ Ce trebuie să știi atunci când mai auzi despre un sondaj Insomar:
    👉 Institutul Insomar, așa cum s-a consacrat în perioada de funcționare, nu mai există. Implicat într-un dosar grav de corupție (pentru finanțarea ilegală a campaniei lui Mircea Geoană din 2009), dar și într-o serie de tranzacții investigate de autorități în cazul „Petromservice” – laboratorul de cercetare sociologică fondat de Sorin Ovidiu Vîntu în 1999 s-a dizolvat economic după 2014.
    👉 Marca Insomar, arată arhiva OSIM, îi aparține încă nominal lui Vîntu și unui prieten de-al său din tinerețe (Gheorghe Teodorescu), cu care s-a asociat în afaceri. Dar societatea lor fanion (Insomar SA), nu mai are activitate din 2013. Nici firma satelit a grupării (Insomar Cercetări și Marketing Politic SRL) nu mai depune declarații fiscale din 2014, anul în care apare ultima dată menționată în Sicap (cu adresa de web insomar.ro, care nu mai funcționează nici ea acum).
    👉 Cele două entități erau prinse în suveica „Petromservice” și s-au evaporat odată cu ea. Maricel Păcuraru a preluat într-adevăr o parte din rețea, demers care i-a generat inclusiv un dosar penal pentru fraudă, dar adevăratul institut Insomar a sucombat sub apăsarea anchetelor și datoriilor.
    👉 Păcuraru s-a concentrat în general să mențină divizia media din fostul imperiu Luca-Vîntu și aici l-a avut partener tradițional pe Cosmin Gușă, un vector important al propagandei ruse în România. În 2011, și-au făcut și ei propria firmă (Insomar Internațional Company SRL), încercând să preia ostil brandul, dar n-au reușit. Adormită de peste un deceniu, întreprinderea lor n-a avut niciodată activități comerciale și fiscale.
    ➡️ Așadar cine a făcut sondajul Insomar din 31 august, după câțiva ani de tăcere a institutului și în condițiile în care niciuna dintre companii nu funcționează?
    👉 Un site obscur înregistrat în septembrie 2021 (insomar.org), fără proprietari la vedere, care nu folosește logo-ul institutului.
    👉 Site-ul are doar câteva articole, niciunul semnat.
    👉 Nu există date de contact fizic sau virtual (cu excepția unei adrese de mail).
    👉 La secțiunea clienți sunt menționate patru firme care nu există în realitate.
    👉 Singura recenzie este oferită de o companie din Anglia (KBIT Guarantee & Investments Ltd), cu adresa de corespondență pe strada Sevastopol din București, chiar la reședința familiei Păcuraru. Directorul entității este Mircea Mirel Amariței, inculpat alături de Păcuraru în dosarul preluării frauduloase a Petromservice.
    🔽🔽🔽
    Prin schema aceasta de efect „adibas”, trustul media controlat de Maricel Păcuraru plasează informații toxice sub aparența unor surse serioase. Același fake se propagă apoi simultan pe o puzderie de site-uri administrate de grupul Realitatea, care alcătuiesc împreună astfel un eficient mecanism SEO (Search Engine Optimization). Strategia se numește fuziune de conținut. Efectul e supraexpunerea mesajului. În avangarda gherilei digitale, se află și site-urile radicale care publică direct propagandă rusă (solidnews.ro, radiogoldfm.ro, corectnews.ro etc).
    Păcuraru trage cu toate tunurile mediatice pe fondul negocierilor menite să producă un bloc politic suveranist în jurul AUR, la alegerile de anul viitor. Fostul vicepremier Gabriel Oprea, prieten asumat cu patronul Realitatea, își joacă cartea pe acest front. Generalul Oprea a anunțat în vară că se întoarce în politică, de data asta sub drapel naționalist, fiind promovat de Realitatea Plus drept un vector de bază în coagularea viitoarei alianțe suveraniste.
    📷 Succesiunea de fotografii cu Gabriel Oprea îl arată plecând de acasă într-o vizită la reședința lui Maricel Păcuraru de lângă Piața Victoriei. Oprea și Păcuraru sunt parteneri în proiec

    📷 Succesiunea de fotografii cu Gabriel Oprea îl arată plecând de acasă într-o vizită la reședința lui Maricel Păcuraru de lângă Piața Victoriei. Oprea și Păcuraru sunt parteneri în proiecte rezidențiale de lux (Transilvania Smart City), iar fiii lor sunt asociați într-o firmă de securitate (Romanian Premium Security).
    La palatul lui Maricel Pacuraru, pe Oprea l-a întâmpinat Dorin Iacob, fostul șef de cabinet al primul director SRI, Virgil Măgureanu. Susținător declarat al lui Oprea, Dorin Iacob conferențiază la evenimentele în care AUR susține ca elaborează proiecte de țară.
    Oprea mizează pe faptul ar fi susținut în toata țara de rezerviști din poliție, armată și servicii secrete, iar acești oameni, prin natura meseriei, au capacitatea să organizeze structuri teritoriale eficiente. Dorin Iacob e unul dintre cei care diseminează acest mesaj, inclusiv la Realitatea Plus.
    👨‍✈ Printre aghiotantii lui Oprea în demersul politic se numără și generalul Marian Hapău, fost comandant al DGIA, serviciul de informații al Armatei, în perioada 2013-2022. Hapău a ieșit în rezervă la scurt timp după ce adjunctul său a fost arestat, fiindcă a delapidat un cont bancar special al Direcției (deschis în anii 80). În trecut, Hapău a fost acuzat de un subordonat, fără urmări legale, că ar fi ajutat cu logistică militară UNPR, partidul pe care Oprea îl revitalizează acum pentru negocierile cu AUR. Pensionar special azi, Hapău stă la masă alături de Gabriel Oprea în acest context politic, iar fiul său este un apropiat al lui Paul Păcuraru, urmașul lui Maricel. Hapău nu a răspuns apelurilor noastre.
    Săptămâna trecută, formațiunea lui Simion a ținut să precizeze, răspunzând unor zvonuri din presa marginală, că generalul Hapău nu s-a înscris în partid. „Nu știu de unde a ieșit această Informație. Nu a avut nimeni de la noi nicio discuție cu el (Hapău – n.r.) Cred că e o manevră de intoxicare a băieților cu ochi albaștri”, ne-a spus senatorul Claudiu Târziu, numărul doi în AUR.te rezidențiale de lux (Transilvania Smart City), iar fiii lor sunt asociați într-o firmă de securitate (Romanian Premium Security).
    La palatul lui Maricel Pacuraru, pe Oprea l-a întâmpinat Dorin Iacob, fostul șef de cabinet al primul director SRI, Virgil Măgureanu. Susținător declarat al lui Oprea, Dorin Iacob conferențiază la evenimentele în care AUR susține ca elaborează proiecte de țară.
    Oprea mizează pe faptul ar fi susținut în toata țara de rezerviști din poliție, armată și servicii secrete, iar acești oameni, prin natura meseriei, au capacitatea să organizeze structuri teritoriale eficiente. Dorin Iacob e unul dintre cei care diseminează acest mesaj, inclusiv la Realitatea Plus.
    👨‍✈ Printre aghiotantii lui Oprea în demersul politic se numără și generalul Marian Hapău, fost comandant al DGIA, serviciul de informații al Armatei, în perioada 2013-2022. Hapău a ieșit în rezervă la scurt timp după ce adjunctul său a fost arestat, fiindcă a delapidat un cont bancar special al Direcției (deschis în anii 80). În trecut, Hapău a fost acuzat de un subordonat, fără urmări legale, că ar fi ajutat cu logistică militară UNPR, partidul pe care Oprea îl revitalizează acum pentru negocierile cu AUR. Pensionar special azi, Hapău stă la masă alături de Gabriel Oprea în acest context politic, iar fiul său este un apropiat al lui Paul Păcuraru, urmașul lui Maricel. Hapău nu a răspuns apelurilor noastre.
    Săptămâna trecută, formațiunea lui Simion a ținut să precizeze, răspunzând unor zvonuri din presa marginală, că generalul Hapău nu s-a înscris în partid. „Nu știu de unde a ieșit această Informație. Nu a avut nimeni de la noi nicio discuție cu el (Hapău – n.r.) Cred că e o manevră de intoxicare a băieților cu ochi albaștri”, ne-a spus senatorul Claudiu Târziu, numărul doi în AUR.

  4. Sa nu uitam ca Frontul Salvarii Nationale a fost adus la putere in decembrie ’89 de KGB(denumirea de Front al Salvarii Nationale era tipica atunci ptr formatiunile aduse la putere de KLGB oriunde in lume).

  5. Deci in 2024 ne asteptam sa se lupte putoarea iliesciana, creata de criminalul KGB-ist si putoarea securista, creata de servicii ca sa fie un levir de control al clasei politice, numita AUR. Parca ne-am intors in timp, cand aveam de ales intre un Criminal Iliescu si un Dezaxat Vadim. O sa ajungem sa alegem intre Ciolacu si Simion pentru ca 65% dintre romani se pisa pe el de vot. Au ales sa plece 7 milioane insa nu le pasa si de ce ramane in urma. Sunt distrusi mental multi, rai, insa nu toti. Cata vreme mai exista oameni normali pentru acestia merita facute toate eforturile. Uitati-va ce face un numar mare de trolli la adresa lui Halep. O sa se rezolve situatia asta la TAS in favoarea ei si atunci sa vedem barna din ochiul propriu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -