AcasăNewsFOTO. Două imagini cât 1.000 de cuvinte. Cum arată apartamentul lui Nicușor...

FOTO. Două imagini cât 1.000 de cuvinte. Cum arată apartamentul lui Nicușor Dan și vila clanului Firea-Pandele

-

Sunt momente în care cuvintele devin de prisos, iar imaginile din interiorul apartamentului lui Nicușor Dan, matematicianul devenit primar al Bucureștiului, alăturate celor din interiorul vilei unde sălășluiește clanul Firea-Pandele, spun totul.

În una din camerele apartamentului unde Nicușor Dan locuiește alături de soția și fetița sa este amenajată o imensă bibliotecă. În spatele cuplului se observă mai multe corpuri pline de cărți. Într-o altă imagine se observă că biblioteca acoperă mai mult de un perete, iar într-o altă cameră, o altă bibliotecă este plină cu dosare.

În apartamentul lui Nicușor Dan, biblioteca este piesa de rezistență. FOTO: OK Magazin

Nimic din casa lui Nicușor Dan nu sugerează opulență și prost-gust, iar despre lux nici nu poate fi vorba. E imposibil de spus unde s-ar fi dus “șpăgile” pe care Mafia PSD a încercat să i le pună în cârcă în ultimii ani, din moment ce proaspătul primar al Capitalei trăiește cu chirie într-un apartament, la bloc, iar proprietăți, palate la munte și la mare, insule cumpărate în Caraibe sau vile la Miami încă n-a reușit încă nimeni să îi descopere.

Pe de altă parte, în fotografia devenit celebră cu familia Florentin Pandele – Gabriela Firea, din livingul vilei construite pe domeniul baronului de Voluntari, cei doi par cuplul regal al Kitsch-ului. În cameră nu se zărește nicio carte. Sfeșnice electrice, în formă de lumânări, emit o culoare bizară, roșie, iar ferestrele sunt rotunde, în formă de hublou de navă – amintire dragă lui Pandele, cândva marinar. Pe șemineu tronează un televizor comutat pe Antena 3 – postul de unde și-a luat având în lumea politică mare Gabriela Firea, prezentatoarea împachetată de Dan Voiculescu în haine de politician.

- Advertisement -
În „submarinul roșu” al lui Pandele și Firea nu poți scăpa de senzația că proprietarii au foarte mulți bani, dar puține idei despre bun-gust

Statui și basoreliefuri încarcă imaginea colțului de odaie, dând impresia de combinație între anticariat și depozit.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -