Acasă News Focar teribil la Spitalul Județean Ploiești: zeci de cadre medicale și de...

Focar teribil la Spitalul Județean Ploiești: zeci de cadre medicale și de pacienți s-au infectat. Activitate sistată în 4 secții

Spitalul Județean Ploiești s-a transformat într-o bombă cu Covid-19 după ce peste 30 de cadre medicale și de pacienți au fost confirmați cu coronavirus, relatează Agerpres.ro.

Activitatea a 4 din cele 5 secții unde s-a răspândit infecția a fost sistată. Focarul a lovit secțiile de Interne 1, Ortopedia, Chirurgie 1, Chirurgie Vasculară și UPU (Unitatea de Primiri Urgențe).

La Secția Interne 1 au fost găsiți pozitivi 3 doctori, 7 asistente, 3 infirmiere și 3 pacienți. Toți au fost duși la un spital-suport Covid-19. Toți ceilalți – personal sanitar și pacienți – sunt în curs de testare sau retestare, deci e posibil să mai fie depistate cazuri. În această secție, precum și cea de Diabet, aflată pe același palier, nu se mai fac internări.

La Ortopedie s-au descoperit pozitivi un doctor, 5 asistenți, un brancardier și o infirmieră. Activitatea a fost sistată cu totul, iar cazurile urgente – preluate de alte secții de chirurgie.

La Chirurgie 1 au fost confirmați cu coronavirus 5 pacienți – toți trimiși la spitalul suport. Activitatea a fost întreruptă.

La Chirurgie Vasculară s-au depistat 4 cazuri de infectare printre pacienți, iar la UPU – o asistentă și un brancardier.

Până acum, în județul Prahova s-au depistat 880 de cazuri de infectare cu coronavirus.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Curtea Supremă, decizie definitivă: Secția Specială a comis un abuz împotriva Sorinei Săcărin! Procuroarele Mihaiela Iorga Moraru și Adina Florea au reținut ilegal pașaportul copilei de 8 ani

loading...

1 COMENTARIU

  1. Inseamna ca acolo ori sunt doctori cu atitudine negationista,ca a chirurgului ortoped de la Spitalul Universitar Bucurestiori ,ori personalul auxiliar nu respecta regulile sanitare,nu poarta madti,manusi ,ochelari,nu dezinfecteaza usi,ferestre camerle,etc!!Niste IRESPONSABILI,care in loc sa fie primii sa dea exemplu de disciplina sanitara,sa respecte regulile de igiena ,se infecteaza in spital,sau in timpul liber!RUSINE!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările