joi, aprilie 18, 2024
AcasăAlegeri 2019El îi va "pescui" pe măcelarii din 10 August! Ion Marcel Vela,...

El îi va „pescui” pe măcelarii din 10 August! Ion Marcel Vela, ministrul care promite adevărul total despre vinovaţii pentru represiunea din Piaţa Victoriei

-

Lista miniştrilor din Cabinetul Ludovic Orban îl cuprinde şi pe Ion Marcel Vela. Orban l-a ales pentru a conduce Ministerul Afacerilor Interne (MAI), iar Vela n-a rămas dator pentru oferta care i-a fost făcută de conducerea liberală: a promis că va face tot ce depinde de el pentru a scoate la suprafaţă secretele represiunii din 10 august, ferecate până acum la ordinul aghiotanţilor lui Liviu Dragnea.

Pentru cei care au uitat, acum un an şi două luni, statul român prin angajaţii săi plătiţi de cetăţenii români a pus la cale un act de atac criminal la adresa a zeci de mii de cetăţeni paşnici, aflaţi pe 10 August 2018, în Piaţa Victorie, din Capitală.

Măcelul căreia i-au căzut victime mii de protestatari nevinovaţi, a căror unică „vină” fusese aceea de a cere demisia Guvernului PSD-ALDE, a fost coordonat de la vârful statului român, în special din ministerul condus de Carmen Dan, şi executat în practică de sute de jandarmi fie nepregătiţi profesional, fie abuzatori de profesie, dispuşi să atace orice fiinţă umană paşnică la ordinul şefului politic.

- Advertisement -

Deşi a trecut mai bine de un an, procurorii aflaţi acum sub coordonarea alunecosului Bogdan Licu, şeful Parchetului General, nu au trimis niciun acuzat în faţa justiţiei, într-un claz clar ca lumina zilei, care în orice ţară civilizată s-ar fi soldat deja cu condamnări în această deja prea lungă perioadă de timp.

Carmen Dan, Dragnea şi Grupul de la Scroviştea

Duo Teleorman: Carmen Dan și Liviu Dragnea

Unul dintre motivele invocate pentru mersul lent al anchetei a fost secretizarea ordinelor de luptă ale Jandarmeriei, decisă de oamenii lui Carmen Dan şi Liviu Dragnea, de la vârful MAI, dar şi de câţiva fideli din celebrul „Grup de la Scroviştea” ai fostului lider al PSD, aflat acum la puşcărie.

Ion Marcel Vela, propus de PNL ministru la MAI, a fost acum un an şeful Comisiei de apărare din Senatul României, încercând să scoată la lumină vinovăţiile pentru represiunea care a ajuns să fie investigată până şi de ONU şi pentru care Parlamentul European a adoptat o Rezoluţie împotriva puterii PSD-ALDE.

- Advertisement -

Vela a fost schimbat însă rapid din funcţie, în septembrie anul trecut, la insistenţele PSD şi ALDE, principalul motiv fiind acela că a încercat s-o audieze „la sânge” pe Carmen Dan, cea care ştie aproape totul despre cum a fost organizat acel măcel căruia i-au căzut victime mii de civili nevinovaţi.

Liber la aflarea vinovaţilor cu uniformă

O imagine emblematică a represiunii din Piaţa Victoriei? De ce nu a ajuns la puşcărie atacatorul cu uniformă?

Între timp, Carmen Dan a ajuns istorie şi îşi aşteaptă rândul la vorbitor, având în vedere gravitatea faptelor comise de jandarmi, la ordin politic.

„Dacă aşa ceva s-ar fi întâmplat în Franţa, mai bine de jumătate dintre cei care au acţionat în Piaţa Victoriei ar fi fost arestaţi pe loc, sancţionaţi, concediaţi. În Franţa, ca şi în România, şi jandarmii răspund penal, ca orice cetăţean, dacă încalcă legea. În 10 august, foarte mulţi jandarmi au acţionat complet ilegal şi abuziv, căci nu ai voie ca jandarm să ataci persoane paşnice, dimpotrivă, eşti obligat să le protejezi. Fiecare răspunde individual pentru felul în care îşi face meseria, nu există scuza că aşa a fost ordinul. Ai obligaţia să refuzi aplicarea unui ordin ilegal”, a declarat pentru ZIARISTII.COM, sub anonimat, un membru al trupelor Jandarmeriei din Paris, Divizia Antitero.

Degeaba! Nici ancheta penală, nici vreo anchetă internă administrativă n-a pedepsit nici măcar UN SINGUR jandarm pentru atacul la civilii paşnici, deşi imaginile filmate sunt la tot pasul. Mai mult, capii MAI au zădărnicit ancheta penală prin secretizarea abuzivă a informaţiilor-cheie şi prin hărţuirea procurorilor militari cu ajutorul Inspecţiei Judiciare.

Miile de cetăţeni agresaţi de forţele de ordine ale statului român speră acum că a venit, în sfârşit, vremea izbăvirii lor. Şi că toţi acei jandarmi care au atacat ILEGAL cetăţeni inofensivi – comiţând astfel infracţiuni grave precum lovirea, lipsirea de libertate sau vătămarea corporală, foarte uşor de probat cu imagini video şi mărturii ori certificate medicale – vor ajunge, într-un târziu, să dea socoteală în faţa justiţiei.

Ion Marcel Vela promite să ajute la aflarea adevărului. Să sperăm că va şi reuşi.

CV parţial al candidatului la şefia MAI

Vela (dreapta), alături de Ludovic Orban

Înainte de a ajunge senator în 2016, Ion Marcel Vela, care este și președintele filialei Caraș Severin, a avut trei mandate de primar al orașului Caransebeș. Este liberal din 1990 și a fost primar între 2004 și 2016.

Potrivit CV-ului de pe site-ul Senatului, președintele Klaus Iohannis i-a acordat în 2015 titlul de „Luptător cu rol determinant in Revoluţia din Decembrie 1989”.

În 2004, fostul președinte Ion Iliescu i-a acordat ordinul „Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”.

Potrivit declarației de avere, Ion Marcel Vela deține un teren în suprafață de 1000 (una mie) metri patrați în comuna Zăvoi din județul Caraș Severin dobândit prin cumpărare în 2013 și un apartament în Caraș Sevarin în suprafață de 61 de metri patrați dobândit prin moștenire în 2016. Vela mai raportează și un Album Papal în valoare de 6000 de euro. Declară economii în conturi de aproximativ 150.000 de euro.

Potrivit declarației de Interese, Vela este membru al Asociației Vântătorilor și Pescarilor Caraș și membru în Asociația AVP Hunting Vascău, din Bihor. Din declarația de interese rezultă că nu deține societăți comerciale.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Jandarmul-șef care a băgat toți protestatarii în dubă a contribuit și la represiunea din 10 august! „Colonelul doctor Gheorghe Lupescu” este un impostor universitar, mare beneficiar al „fabricii de diplome” Bioterra

* Jandarmerie la puşcărie! Plângere penală împotriva „gorilelor” cu uniformă care au încălcat legea şi au abuzat protestatari paşnici, la Topoloveni

* Proştilor din Europa! Lia Savonea nu dă doi bani pe experţii anticorupţie din UE care au întocmit rapoartele GRECO. Cică au făcut „erori factuale”

* Mulţumesc, Dan Barna!

* Aripa Savonea, lovitură de palat în CSM. Scrisoarea care arată că a devenit aliata clanurilor penale împotriva României europene

* I-a venit rândul şi lui Arafat? Părintele SMURD, audiat în Dosarul Colectiv, la 4 ani de la tragedie

* Nebunie la Londra: Boris Johnson blochează iar Parlamentul. A suspendat procedura privind acordul Brexit, pe care chiar el l-a negociat cu UE!

* Ce va face Dan Barna? Procurorii DNA s-au autosesizat după dezvăluirile Rise Project privind afacerile cu fonduri UE ale liderului USR

* Cum a mutat Dăncilă o fabrică Volkswagen din România în Bulgaria

* Între USR şi PNL, pe cine vede Băsescu „aliat natural” al PMP? Ce crede fostul preşedinte despre şansele Guvernului Ludovic Orban şi cum vede relaţia dintre „pragmaticul” Ponta şi „piatra de moară” Tăriceanu

Cuc era să blocheze și un avion în care nu se afla niciun parlamentar! Cursa de Oradea avea pe lista de zbor un deputat USR, care n-a mai urcat însă la bord

VIDEO. Încă o probă zdrobitoare împotriva lui Cuc: schimbul de SMS-uri cu directoarea Tarom. „Mai uitați-vă pe Satu Mare, dacă a plecat vreunul”

VIDEO. CTP despre tentativa lui Cuc de a bloca la sol avioanele Tarom: „Un act de terorism, deturnare de avion”

VIDEO. Cucule, pușcăria te mănâncă! Autodenunț: a fost acasă la șefa Tarom și a întrebat-o „ce parlamentari zboară” în ziua moțiunii. DNA începe luni audierile

 

- Advertisement -

6 COMENTARII

  1. SA DEA DUMNEZEU (!!!!!!!!) , dar… despre ăsta se cunoaste doar ca-i mare… VANATOR (ceea ceee… NU-I DE-BUN-AUGUR, chiar-DELOOOOC !!!!!) si, vedem acum, este foarte… „ECONOM” (Sic !): areee… „ECONOMII”-DECLARATE (din salariile… bugetare !) deee… 150.000 de euro !!!

  2. Sunteti om mare domnule Ciocazanu. Nu mai visati! Cum sa credeti ca se va afla adevarul despre 10 august cu unul adus de la praful carasean?! Luati aminte dupa cazul filmuletului ascuns de la colectiv. Stiti care sunt cele mai importante filme de la 10 august? Acele filme obtinute de operatorii jandarmeriei. Cand o sa le vedeti inseamna ca si-a facut vela datoria!!!!

  3. Eu vreau lumina in toate mizeriile din MAI de pe vremea lui Oprea si a a secretarei de la Videle, aia cu microfonul din priza (atat de desteapta si pregatita era fufa lui dracnea), nu ma intereseaza cine le scoate la suprafata, dar VREAU CA CINEVA SA FACA LUMINA IN EVENIMENTELE DIN 10 AUGUST, cine sunt vinovatii in cazul mortii lui Bogdan Gigina, toate mizeriile din interiorul MAI, vezi cum se avanseaza in grad, ori cazul tanarului politist reantors din Spania care a plecat dupa nicio luna pt ca era mare mizerie la locul de munca, etc!!!!!!!
    Si ma intreb UNDE e BERBECEANU, aloooo, chiar nu aveti nevoie de un expert pregatit chiar la locul de munca, unul care a luptat cu tot felul de mafioti si are experienta cu gramada?!?! Eu cred ca se plictiseste in pensie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -