Acasă Economie Cum a mutat Dăncilă o fabrică Volkswagen din România în Bulgaria

Cum a mutat Dăncilă o fabrică Volkswagen din România în Bulgaria

Lăsată încă în funcţie la Palatul Victoria, Viorica Dăncilă face şi ea ce ştie mai bine: minte de-ngheaţă apele. Mai grav, o face în public, prin declaraţii iresponsabile, cu impact internaţional negativ la adresa României. Totul, cu un singur scop: acumularea de procente menite s-o propulseze în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 10 noiembrie.

Manfred Weber (centru), la reuniunea PPE din Bucureşti

Viorica Dăncilă a declarat, luni, că europarlamentarii PNL nu susțin înfiinţarea unui sediu Volkswagen în România și că liderul grupului PPE Manfred Weber a trimis o scrisoare companiei în care arată susținerea unei fabrici în Bulgaria.

Evident, afirmaţii fără nicio acoperire reală, de vreme ce nu a prezentat nicio probă concretă sau măcar alte declaraţii ale unor oficiali europeni ori din industria de profil care să-i susţină teoria halucinantă: aceea că adversarii ei politici ar sabota intenţionat economia naţională, prin abandonarea unei mari investiţii a grupului auto Vollkswagen, care astfel s-ar fi reorientat către Bulgaria!

„Noi am discutat despre acest proiect. Chiar ministrul Comerțului și antreprenoriatului a fost în Germania, a vorbit despre acest proiect, avem cele mai avantajoase condiții pentru o investiție în România, dar din păcate nu avem susținerea necesară. Grupul PPE a trimis o scrisoare prin care susține Bulgaria. Domnul Weber, care este liderul grupului PPE a trimis această scrisoare către Volkswagen, prin care susțin Bulgaria. Atunci mă întreb unde sunt PNL, ce a făcut domnul președintele Klaus Iohannis? Dânsul ne reprezintă în Consiliu, nu a putut discuta când a mers la Consiliu pentru a susține România? Nu a putut discuta cu liderul grupului PPE pentru a susține România?”, a spus Viorica Dăncilă.

Altă insinuare: că Iohannis ar şti de scrisoarea lui Weber!

Dăncilă n-a înţeles nimic din apropierea de Iohannis

Viorica Dăncilă a mai afirmat că președintele Klaus Iohannis știa de existența acestei scrisori de la PPE către Volkswagen, însă nu a reacționat. Probe şi pentru astfel de aberaţie? Zero! Dar nu de asta are nevoie şefa PSD, ci de vorbe goale. Pe care le aruncă de izbelişte, în stilul ei iresponsabil.

„Condițiile noastre sunt mult mai bune, dar vedem că PPE de fapt susține Bulgaria. Este o scrisoare, PNL, membru în PPE susține acest lucru. Nu pot să cred că premierul a știut de această scrisoare, dar președintele nu. În mod normal, pe obiective importante pentru țară trebuie să existe consens și cooperare între Guvernul României, Administrația Prezidențială și Parlament. Este greu să am cu domnul președinte o discuție pe un asemenea obiectiv. Eu mă așteptam ca domnul președinte să aibă o deschidere foarte mare pentru că trebuie să primeze interesul de țară. La domnul președinte primează interesul personal”, a adăugat Dăncilă, citată de Mediafax.

Auzi, cică va vorbi ea cu Merkel!

Șefa Executivului încă în funcţie a anunțat că un ministru din Cabinetul său va merge din nou în Germania ca să discute cu liderii Volkswagen pentru înființarea unei fabrici auto în România.
Totodată, Viorica Dăncilă a precizat că va încerca să vorbească telefonic cu Angela Merkel despre acest aspect, din nou o chestiune de non-sens: ce-ar putea face Merkel, în cazul în care Volskwagen ar alege Bulgaria în locul României? Are ea, ca om politic, vreo putere asupra managementului unei companii private care există din 1937?! Evident că nu. Dar cu toate astea, Dăncilă insistă că ea se trage de şireturi cu cancelara germană pentru binele României.

„Eu voi încerca această convorbire telefonică cu doamna Merkel, voi face tot ce e posibil pentru a aduce această investiție în țara noastră. Domnul președinte a spus că a vorbit cu doamna Ursula von der Leyen și a spus că nu contăm. Eu cred că nu îi face cinste. Iarăși dăm din casă. Eu încerc să inițiez această convorbire, dar dacă domnul președinte a mers la Consiliu și a spus că nu mai contăm… Dânsul a spus că un premier desemnat e mai important decât unul interimar. Mi se pare imposibil. Cum să faci astfel de afirmație. Eu am să încerc să inițiez această discuție cu doamna Merkel. Se va duce și ministrul. Poate nu e de acuzat Weber. Weber e un lider de grup, poate partea bulgară a vorbit”, şi-a continuat Dăncilă delirul.

Ludovic Orban demontează aberaţiile lui Dăncilă

Ludovic Orban, liderul PNL

„Decizia pe care o ia orice companie este o decizie pe care o ia conducerea companiei respective și care este luată nu din rațiuni politice, ci din rațiuni economice de business, în funcție de condițiile care sunt oferite unui investitor într-o țară sau alta. Nu există nicio posibilitate de interferență din partea niciunei formațiuni politice în deciziile economice pe care le iau companiile”, a declarat Ludovic Orban.

Chestionat dacă are o astfel de informație precum cea vehiculată de Viorica Dăncilă privind decizia concernului auto german de a evita România, liderul PNL a răspuns: „Nu am astfel de informație. Dacă există această informație, ea este falsă. Știu foarte bine cum funcționează marile companii la nivel european, cu atât mai mult în Germania. Nu există nicio rațiune politică care să stea la baza unei astfel de decizii”, a declarat Ludovic Orban, potrivit Mediafax.

Ludovic Orban a adăugat că, pentru a atrage investitori, Guvernul trebuie să creeze un mediu de afaceri prietenos, stabil și predictibil. Adică, exact ce ştie probabil şi Dăncilă, dar n-a făcut nimic în acest scop, din motive de… PSD. Poate vor reuşi, în schimb, succesorii ei la putere, partidele din (încă) actuala Opoziţie. Cel puţin aşa promite candidatul lor la funcţia de prim-ministru după Dăncilă.

„Guvernul României trebuie să creeze un mediu de afaceri prietenos, un mediu de afaceri în care să existe predictibilitate, stabilitate, în care să existe o consultare a tuturor investitorilor, pentru a mări șansele de a atrage investiții. O să vă dau un singur exemplu. Va urma Brexit. Este clar că vor fi relocări a unor capacități de producție, iar România trebuie să fie pregătită pentru a putea deveni o gazdă pentru astfel de investiții care să se realizeze în România. Se știe foarte clar că investitorii au nevoie de un cadru fiscal și legislativ stabil, au nevoie de o administrație și în general un Guvern cu care să poată fi în parteneriat. Guvernul nostru e capabil să reprezinte o garanție suficient de importantă pentru orice investitor serios”, a conchis liderul PNL şi candidatul propus de preşedintele Iohannis pentru postul de viitor şef al Guvernului României.

OPINIE: ce nu spune Dăncilă despre cauzele care ar putea ţine Volkswagen departe de România

Orice mare companie de business nu-şi alege locurile pentru investiţii în urma unor scrisori trimise de lideri politici, ci pur pragmatic, din motive financiare şi de strategie pe termen mediu şi lung.

Ce nu spune Viorica Dăncilă este că toate cele trei guverne PSD-ALDE aflate la cârma României după alegerile parlamentare din 2016 au creat toate condiţiile pentru ca marile investiţii să ocolească România.

Prima mare piedică a fost chiar atacul la statul de drept, declanşat de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu cu scopul de a scăpa de dosarele penale de corupţie. Mesajul indus pieţelor a fost acela de instabilitate. Apoi, pentru a-şi susţine planul în pace socială, puterea politică a apelat la împrumuturi externe, pe care le-a dirijat către ajutoare sociale şi creşteri de salarii în sectorul public. Dar această aparentă mărinimie bugetară s-a întors în cele din urmă şi împotriva celor care au primit bani în plus, şi mai ales împotriva celor care nu au primit, prin creşteri de preţuri, inflaţie, suprataxare şi scăderi de investiţii publice – o veritabilă lovitură dată economiei după „metoda Tăriceanu – 2008” (mărirea pensiilor în plină criză planetară, pe datorie, pentru voturi, acţiune care a dus la tăierile de venituri bugetare declanşate ulterior, în vremea Guvernului Boc).

Consecinţa unor astfel de politici iresponsabile şi populiste a obligat Guvernul Dăncilă să aprobe celebra OUG 114, care a lovit în mediul de afaceri, prin suprataxare.

Tot acest haos macroeconomic produs în special în ultimii trei ani a fost cel mai mare obstacol pentru investiţiile străine de tip Volkswagen, de care vorbeşte acum Viorica Dăncilă tot la modul populist şi lipsit de răspundere.

Dacă într-adevăr Volkswagen va decide să aleagă Bulgaria în locul României, aceasta nu va fi o decizie legată de o pretinsă scrisoare a unui lider politic european, ci va fi una pur economică, strategică, de afaceri, care va ţine cont aproape exclusiv de condiţiile mediului de afaceri din România, nu de vorbe fie şi scrise ele pe o coală de hârtie cu antet.

Reacţia europarlamentarului Siegfried Mureşan faţă de acuzaţiile lui Dăncilă

Europarlamentarul liberal Siegfied Mureşan, purtător de cuvânt al PPE (cel mai mare grup politic din Parlamentul UE), a reacţionat luni faţă de acuzaţiile iresponsabile ale Vioricăi Dăncilă privind un presupus sabotaj al europarlamentarilor PNL faţă de investiţia Volkswagen în România. Redăm mai jos comunicatul integral semnat de Siegfried Mureşan.

Prim-ministrul demis al României, Viorica Dăncilă, inventează vinovați în loc să admită că Guvernul PSD nu a făcut nimic pentru a atrage compania Volkswagen în România.

Producătorul german de automobile Volkswagen a anunțat încă de anul trecut că este în căutarea unei destinații în Europa de Est pentru o nouă fabrică de automobile. Pentru a atrage o astfel de investiție majoră, primul și cel mai important factor este ca Guvernul României să vină cu o ofertă viabilă din punct de vedere economic.

Fostul președinte al Bulgariei, Rosen Plevneliev, actualmente membru în comitetul director al Asociației Producătorilor Auto din Bulgaria, a anunțat public că Bulgaria a făcut Grupului Volkswagen o ofertă care include un ajutor de stat de 260 de milioane de euro. Guvernul României nu a anunțat public nimic despre o ofertă clară, viabilă economic, trimisă de la București companiei Volkswagen. Îi solicit public prim-ministrului Dăncilă să spună dacă și ce ofertă a făcut Guvernul României companiei Volkswagen, dacă a făcut o ofertă mai bună decât oferta Bulgariei. În cazul în care nu a venit cu o ofertă viabilă economic, aștept ca doamna Dăncilă să admită public că Guvernul PSD este singurul vinovat dacă România ratează această investiție enormă.

Este clar că orice dezavantaj pe care România îl are față de orice alt stat din regiune este cauzat de lipsa de implicare a actualului Guvern, din cauza atacurilor Guvernului la statul de drept, din cauza modificărilor la Codul fiscal și din cauză că acest Guvern este izolat pe plan extern.

De doi ani de când Viorica Dăncilă este prim-ministru, Bulgaria ne depășește constant. Bulgaria este cu jumătate de picior în zona euro datorită politicilor fiscale și monetare mai bune, în timp ce România mai îndeplinește doar 1 din cele 5 criterii principale de aderare la zona euro. Guvernul Bulgariei este lăudat în raportul Mecanismului pentru Cooperare și Verificare, în timp ce Guvernul României este criticat.

În cei doi ani de când este prim-ministru, Viorica Dăncilă nu a atras niciun investitor major în țara noastră. Marile investiții au ocolit România. Compania BMW, spre exemplu, a ales să deschidă o fabrică la Debrecen în Ungaria, la 30 de kilometri de granița cu România.

Din 16 noiembrie 2018, de când compania Volkswagen a anunțat că este în căutarea unei fabrici în Europa de Est și până acum, nu știm ca prim-ministrul demis Viorica Dăncilă să fi făcut ceva concret pentru a atrage această investiție majoră. De abia astăzi, Viorica Dăncilă ne spune că va încerca să o sune pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel. O asemenea convorbire, în acest moment, cu Viorica Dăncilă prim-ministru demis, nu va avea niciun rezultat. Dacă o va suna acum, Viorica Dăncilă va fi surprinsă de răspunsul pe care îl va primi.

În contrast cu lipsa de acțiune a Guvernului Dăncilă, Partidul Național Liberal a acționat la toate nivelurile și în permanență pentru a atrage acest mare investitor în România.

Imediat ce compania Volkswagen a anunțat, în 16 noiembrie 2018, intenția de a deschide o fabrică în Europa de Est, eu i-am adresat o scrisoare publică prim-ministrului Viorica Dăncilă. Anexez aici scrisoarea: http://bit.ly/2VZYTmr. Am explicat în scrisoare de ce este foarte important ca România să obțină investiția Volkswagen și i-am cerut Vioricăi Dăncilă să facă toate demersurile pentru acest lucru. În acest context, am întrebat-o dacă a avut sau a planificat să ia contact direct, la nivelul Guvernului, cu principalii acționari ai Grupului Volkswagen. Am mai întrebat dacă va pregăti un plan strategic care să aibă drept obiectiv relocarea facilității de producție a Grupului Volkswagen în România.La nivel local, încă de la începutul anului, primarul Aradului, Gheorghe Falcă (în prezent europarlamentar), a purtat discuții cu echipele de consultanți ai Volkswagen care evaluau opțiunile de relocare și a făcut tot ce a ținut de nivelul administrației locale pentru a pune Aradul în topul preferințelor investitorului Volkswagen. Aceste discuții au fost anunțate în spațiul public chiar de domnul Gheorghe Falcă.

Noi, Partidul Național Liberal, vom continua să facem toate demersurile pentru a aduce compania Volkswagen în România. Iar primul și cel mai important factor pentru a atrage un asemenea investitor este ca Guvernul României să vină cu o ofertă viabilă din punct de vedere economic. Este clar că acest Guvern demis, lipsit de credibilitate la nivel european și incompetent nu poate veni cu o astfel de ofertă. Avem nevoie urgent de un nou Guvern care să reia negocierile cu Volkswagen

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Cuc era să blocheze și un avion în care nu se afla niciun parlamentar! Cursa de Oradea avea pe lista de zbor un deputat USR, care n-a mai urcat însă la bord

VIDEO. Încă o probă zdrobitoare împotriva lui Cuc: schimbul de SMS-uri cu directoarea Tarom. „Mai uitați-vă pe Satu Mare, dacă a plecat vreunul”

VIDEO. CTP despre tentativa lui Cuc de a bloca la sol avioanele Tarom: „Un act de terorism, deturnare de avion”

VIDEO. Cucule, pușcăria te mănâncă! Autodenunț: a fost acasă la șefa Tarom și a întrebat-o „ce parlamentari zboară” în ziua moțiunii. DNA începe luni audierile

AUDIO. Candidata lui Voiculescu îl acuză pe „Varan”, plângând, că i-a furat banii de campanie și îi șantajează soțul bancher. „Jegul ăsta de om”, „o mizerie umană!”, „viermele ăsta”, spune un colaborator

VIDEO. Planul pervers al PSD: blocarea Parlamentului. Sabotarea cvorumului ar împiedica instalarea Guvernului PNL, dar și alegerile anticipate

„Criminalilor, mi-ați omorât părinții!” Scrisoare cutremurătoare a unei femei îndoliate către PSD, ALDE și UDMR. „Dacă ați fi votat altfel, ucigașul ar fi rămas în închisoare, iar părinții mei ar fi acum în viață”

VIDEO. Cumpănașu a mai reușit o mizerie: a pervertit-o și pe mama Alexandrei. Teorii conspiraționiste și râsete nepotrivite pentru o mamă îndurerată

Cumpănașu aruncă în luptă și decolteul nevestei sale guvernamentale. Miza: 3% la alegeri, adică 10 milioane de euro

VIDEO. Cumpănașu plânge și suspină. S-ar fi putut vinde pe câteva milioane de euro, dar a crezut, naiv, în donațiile poporului

loading...

5 COMENTARII

  1. Am citit și recitit epistola lui Manfred Weber către conducerea concernului Volkswagen,Bulgaria este amintită doar fiindcă -și reiese clar: ” Volkswagen had been looking into a possible new plant in the Eastern Europe with Bulgaria to have been on the original list.However,it is reported that the carmaker finally opted for Turkey due to favorable tax regime…”-a fost din start opțiunea nr.1 ptr.un proiect al concernului în Est.Mai departe,Weber le atrage atenția că ar fi bine să rămână pe teritoriul Uniunii Europene,să contribuie la menținerea/crearea unor locuri de muncă în cadrul Uniunii Europene din care face parte și Germania.
    NU SE POMENEȘTE NIMIC DE ROMÂNIA în mod special.
    Deci coana Veorica distorsionează adevărul fie ptr.că așa vrea,fie ptr.că NU știe ce scrie Weber și nimeni nu i-a tradus tutei textul epistolei!
    În rest,ia să vedem ce putea promite PNL în contracararea condițiilor oferite de Turcia…PNL fiind partid de opoziție!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here