În data de 12 august 2018, Carmen Dan mergea să o viziteze la spital pe jandarmerița Ștefania, cea care fusese agresată de câțiva indivizi dubioși infiltrați printre protestatari la „protestul diasporei”, din 10 august. Salvată de alți protestatari, a fost internată în spital. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române declara atunci că Ștefania are coloana ruptă.
Au trecut doi ani de când ministrul de Interne din „epoca Dragnea”, Carmen Dan, a vizitat-o la spital pe jandarmerița rănită la protestul din 10 august 2018. Urmând firul unei manipulări ordinare a Jandarmeriei Române, care a declarat că jandarmerița a fost internată cu fractură de coloană, Carmen Dan a continuat șirul minciunilor și manipulărilor, declarând pentru Antena 3 că jandarmerița „a scăpat cu viață ca prin urechile acului„.
Femeia, ce făcea parte din trupele Jandarmeriei, a fost lovită de mai mulţi indivizi în 10 august 2018. Ea a fost prinsă în mulţime alături de un alt coleg jandarm. Mai mulți protestatari aflați în preajmă au intervenit, însă, şi au făcut scut, pentru a-i apăra pe cei doi jandarmi.
„Sper să nu se supere pe mine că spun lucrul acesta. A insistat să-mi spună că ea trăiește pentru că a existat lângă ea colegul ei. Dacă vizualizați cu atenție imaginile, veți vedea că el ține scutul deasupra Ștefaniei, în timp ce, la rândul lui, primea lovituri. Ea insista în a-mi spune că a scăpat cu viață. Așa percepea acea situație. Că a scăpat cu viață ca prin urechile acului datorită lui Marius”, a declarat Carmen Dan la Antena 3, în data de 20 august 2018.
În urma incidentelor de la protestul din Piața Victoriei, Ștefania, de 23 de ani, a fost internată cu suspiciune de fractură de coloană cervicală, însă diagnosticul a fost infirmat. Ea a rămas cu multiple traumatisme la nivelul capului și corpului, în urma loviturilor repetate încasate de la grupurile violente infiltrate în mulțimea din Piața Victoriei. Oficial, diagnosticul pus de medici este: traumatism cranio-cerebral minor, traumatism la coloana cervicală, contuzii toraco-abdominale și hematoame la nivelul feței.
Cea mai gravă dezinformare a fost lansată pe 11 august de purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru. „Dincolo de intervențiile dificile de aseară, cea mai dificilă a fost să explicăm părinților colegei noastre că fata lor s-ar putea să rămână paralizată pe viață”, a mințit Militaru, în încercarea de a justifica violențele jandarmilor asupra protestatarilor pașnici.
„Femeiaj-andarm este bine, s-a ridicat, a comunicat. Am vorbit cu cei doi jandarmi, printre care şi o domnişoară de 23 de ani, care este bine. Era pansată, avea o arsură. Nu are fractură de coloană, nu este la Terapie Intensivă, e pe secţia de Chirurgie. Am văzut imaginile, ei sunt bine, mă aşteptam la cu totul altceva”, declara pe 11 august ministrul Sănătății de la acea dată, Sorina Pintea, aflată în vizită la Spitalul Floreasca. Pintea a infirmat declarațiile mincinoase ale reprezentanților Jandarmeriei.
Ulterior, jandarmerița „cu coloana ruptă” alerga pentru a scăpa de reporterii care o așteptau la ieșirea din spital, pentru a-i lua declarații.
Cu acest caz al jandarmeritei, Antena 3 ar fi putut incrimina diaspora infierand-o exact ca in anii ’50 cand au fost distrusi fie fizic, fie moral, fara mila, toti oamenii evoluati care li se opuneau bolsevicilor! Dragnea ar fi dorit instaurarea unui regim de tip Erdogan, sa timoreze pe toti oponentii lui, ca un tiran.
Nu s-a intamplat chiar asa, dar prin reprimarea in forta a acelor proteste, parca s-a pus capat sperantei ca la noi este democratie si nu o imitatie Kitch de democratie!!!!
Da, stim. Credeam ca aveti informatii noi. De exemplu ce mai invirte Carmen Dan.
Daca am lasat sa ne conduca hotii si prostituatele asa ne trebuie , asa ne trebuie …