duminică, decembrie 8, 2024
AcasăNewsDiscurs năucitor al Alinei Mungiu-Pippidi: "Ce suntem dispuși să dăm Chinei și...

Discurs năucitor al Alinei Mungiu-Pippidi: „Ce suntem dispuși să dăm Chinei și Rusiei?” / „Dacă răspunsul e nimic, ne pregătim de un război pe care nu-l putem câștiga”

-

Alina Mungiu-Pippidi își continuă deriva începută acum câțiva ani și publică un surprinzător editorial pe site-ul „România Curată“, în care proclamă că Occidentul nu are cum să câștige războiul cu Rusia și China, că trebuie „să dăm“ ceva acestor dictaturi ca să le obținem bunăvoința și că „prelungirea conflictului“ nu e o soluție.

Editorialul e scris într-un stil viclean, Mungiu-Pippidi căznindu-se să pară „de-ai noștri“ în timp ce strecoară „fitile“. Ea compară Occidentul cu un negociator care se duce să discute cu teroriștii care au luat ostatici fără să le ofere nimic și care recurge doar la amenințări.

Mungiu-Pippidi insinuează cât de răi sunt americanii și Zelenski, pentru că nu i-au dat lui Putin peninsula Crimeea și bazinul Donbass, provocând astfel războiul. Și Macron și Von der Leyen sunt răi, pentru că nu le-au oferit nimic chinezilor

Readuce în discuție un editorial la fel de toxic pe care l-a scris mai demult, sub titlul „Nu-i credem pe ruși nici când spun adevărul“, și arată cât de răi sunt ucrainenii și americanii pentru că „nu au vrut“ să-i lase lui Putin Crimeea și Donbass, în schimbul acceptării Ucrainei „în sfera de influență vestică“.

Mult mai bine mascate decât la alți propagandiști, narativele Rusiei și Chinei sunt însă depistabile peste tot în discursul Alinei Mungiu-Pippidi. Ea îi compară pe ruși cu teroriștii, pentru ca imediat să adauge că „eroicii ucraineni masacrează și ei din teroriști, ba chiar și din propagandiști, deci nu e unilateral“.

- Advertisement -

Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen sunt de vină că s-au dus în China „să amenințe“, motiv pentru care chinezii sunt pe bună dreptate supărați, deoarece nu li s-a oferit nici lor nimic, continuă Pippidi. Aceasta conturează tabloul unei agresiuni a Europei, ceea ce a îndreptățit regimul dictatorial de la Beijing să o avertizeze pe șefa Comisiei Europene „să nu transforme competiția economică în una politică“.

Lumea prin ochii Alinei Mungiu-Pippidi: China a eliminat „corupția dăunătoare“ și a păstrat-o pe cea bună; Rusia n-are cum să piardă; trebuie să le dăm dictatorilor ce vor, dacă vrem pace

Așadar, regăsim în discurs toate elementele cunoscute ale propagandei ruso-chineze: SUA și Zelenski sunt de vină că a început războiul, totul se putea evita dacă Ucraina ceda teritorii, trimiterea de ajutoare către ucraineni nu face decât să escaladeze conflictul, chinezii sunt nevoiți să se apere în fața agresivității Occidentului, China a eliminat „corupția dăunătoare“ (de parcă ar exista și corupție benefică – n. red.) și nu se poate concura cu ea economic etc, etc, etc.

Mungiu-Pippidi împinge apoi editorialul spre concluziile previzibile: China, Iran, Turcia, India, țările din Golf nu vor lăsa Rusia să piardă, deci e imposibil de câștigat războiul din Ucraina. „Conducătorii de acolo nu mai acceptă ca Occidentul să le spună ce e bine la ei acasă“, scrie editorialista.

- Advertisement -

În aceste circumstanțe, bineînțeles, soluția este – spune Pippidi – să ne gândim ce putem da Chinei și Rusiei, „altceva decât amenințări“. Noi zguduim săptămânal China, când ar trebui s-o lăsăm să doarmă, așa cum sugera Napoleon, mai spune Pippidi, deformând intenționat realitatea și evenimentele.

Editorialista se preface că nu știe despre vasta ofensivă pe care China o poartă împotriva Occidentului de peste un deceniu, cu metode subversive (spionaj, corupție) și economice (capturarea unor țări vulnerabile și preluarea ostilă a controlului asupra politicii acestora). Ceea ce vrea China, cel puțin imediat, este controlul asupra Taiwanului, așadar e clar la ce se gândește Pippidi, deși n-o spune.

De asemenea, Pippidi sugerează sacrificarea Ucrainei pentru a-l îmbuna pe Putin atunci când spune „să-i dăm ceva“ – pentru că, în mod evident, asta vrea liderul de la Kremlin.  Se observă și aici, din nou, amprenta propagandei ruso-chineze, care discută exact în acești termeni – țările mici n-au niciun cuvânt de spus, trebuie „negociat“ pe spinarea lor ca să obținem bunăvoința unor dictaturi care sunt angrenate de decenii într-un război decis, neobosit și neînduplecat împotriva lumii democratice.

Pippidi în ianuarie 2017: manifestanții anticorupție sunt „activul de partid“ al USR și PNL. Apoi a comparat mitingul din 10 august 2018 cu tentativa de lovitură de stat a lui Donald Trump

Cândva cu o contribuție la societatea civilă din România, Alina Mungiu-Pippidi a pierdut direcția acum câțiva ani, când s-a situat de partea regimului Dragnea și împotriva populației care manifesta împotriva corupției. Într-o serie de ieșiri bizare, din care se ghiceau resentimentele și frustrarea, Pippidi spunea cu dispreț, la posturile de televiziune ale oligarhilor, că „ăștia sunt toți“, vorbind despre o manifestație ținută în ianuarie 2017, în București, înainte de OUG 13. Profesoara de științe politice proclama că la respectivul protest (unde participaseră 20-30.000 de oameni) a ieșit „activul de partid“ de la USR și PNL, că n-are priză la populație și că e ceva fără fond și justificare.

Doar câteva zile mai târziu, în stradă erau deja peste 200.000 de oameni doar în București, iar Pippidi a combătut pe baricadele puterii corupte, cot la cot cu Cristoiu, Chirieac și alte personaje de aceeași teapă.

În ianuarie 2021, Alina Mungiu-Pippidi a recidivat într-un editorial publicat tot pe „România Curată“, comparând halucinant represiunea lui Dragnea, din 10 august 2018, cu evenimentele violente instigate de Trump în ianuarie 2021, la Capitoliu. Ea i-a numit pe manifestanții anticorupție „protestatarii liberali și cioloșiști“ și a spus despre oamenii dezgustați de PSD că sunt „ușor de manipulat“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Adrian Năstase spune că Putin e vânat de „statul paralel european”, cu contribuția unei românce care l-a „abuzat” și pe el! Coruptul Năstase e furios că judecătoarea Iulia Motoc ar putea ajunge la Curtea Penală Internațională, după ce a fost și la CEDO

* Cum a deturnat PSD protestul fermierilor și l-a transformat într-o diversiune anti-UE. „Așa se clocește o nenorocire făcută să acopere o tâmpenie”

* România va pierde încă 1,4 miliarde de euro din PNRR dacă nu renunță la pensiile speciale, anunță Marcel Boloș, ministrul Proiectelor Europene

* AUR, atacuri violente la adresa Ucrainei după dezvăluirea că George Simion s-a întâlnit cu ofițeri din FSB (KGB). Din comunicat lipsește dezmințirea întâlnirii cu agenții ruși

8 COMENTARII

  1. Pippidi e o dubioasă, pentru mine, de când am auzit-o spunând că ” Dragnea și PSD nu sunt chiar atât de răi!”.

    O infiltrată în adormire kremlineză.
    Nu-i de mirare faptul că acționează din Germania.

  2. Nu este infiltrată, în mileniul trecut era OK, peste media jurnalismului și a sociologilor de la noi. Este doar frustrare că meritele ei, reale, dar mult mai mici decît ambițiile, nu au fost apreciate suficient pentru ca toată lumea să se închine în fața ei ca la icoane.

  3. Și Pippi(ț)da și semi-sinucisu’ Bombonel tot caută să iasă în față, dar nu-i mai ascultă nimeni. Probabil că au misiune de la prietenii lui Georgică Hauristu’! De câțiva ani, tanti asta a schimbat macazul, a devenit o dubioasă care face tot felul de declarații care, pur și simplu te îngrozesc. Iar în semi-împușcatul Bombonel s-a trezit „patriotismul”, el care a furat tot ce se putea fura și a vândut resursele României pe nimic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -