marți, octombrie 8, 2024
AcasăLumeaDictatorul din Belarus îi trimite pe ziariștii străini "pe ogoare", "să fotografieze...

Dictatorul din Belarus îi trimite pe ziariștii străini „pe ogoare”, „să fotografieze combine”, nu „să îndemne la revolte”. Amenințări cu expulzarea

-

Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a amenințat joi jurnaliștii străini cu expulzarea. El i-a acuzat că incită la proteste împotriva sa înaintea alegerilor prezidențiale din luna august. Lukașenko i-a îndemnat să scrie mai bine despre combine și recoltă, relatează Reuters.

Dictatorul de 65 de ani, fost director de ferme de stat în perioada sovietică, se confruntă cu cele mai dificile alegeri de când conduce Belarusul (din 1994, adică de 26 de ani), pe fondul nemulțumirilor legate de gestionarea pandemiei, situația economică și încălcarea drepturilor omului.

Doi dintre principalii săi rivali la alegerile prezidențiale din 9 august au fost arestați, iar un al treilea a fost descalificat de către comisia electorală, determinând Opoziția să se unească în spatele soției unuia din contracandidații încarcerați.

Pe acest fundal, Lukașenko a pus ochii pe jurnaliștii străini, în care vede agenți destabilizatori.

- Advertisement -

„Aceștia îndeamnă la revolte. De ce tolerați asta?”, a întrebat Lukașenko într-o ședință de guvern, acuzând mass-media occidentală că ar organiza protestele.

„Nu e nevoie să așteptăm sfârșitul campaniei electorale. Expulzați-i de aici dacă nu se conformează legilor noastre și cheamă oamenii pe maidane!”, a tunat dictatorul.

Lukașenko a acuzat protestatarii pro-opoziție că încearcă să-l înlăture de la putere în aceeași manieră în care demonstrațiile din Ucraina au dus la prăbușirea lui Viktor Ianukovici în 2014 (celebrul „Maidan”).

- Advertisement -

„Lăsați-i să meargă afară, pe câmp, unde există o bătălie adevărată astăzi, o luptă pentru recoltă!”, i-a sfătuit Lukașenko pe miniștrii săi.

„Faceți o poză unei combine agricole! Povestiți-ne despre oamenii de rând, muncitori care hrănesc țara asta!”, a fost indicația lui Lukașenko pentru jurnaliștii străini.

Alexandr Lukașenko

Activiștii pentru drepturile omului afirmă că peste 1.100 de persoane, printre care și jurnaliști, au fost reținute de la începutul campaniei electorale, într-o amplă acțiune de suprimare a Opoziției.

Lukașenko s-a remarcat prin îndemnuri aberante și în ceea ce privește pandemia de coronavirus. La jumătatea lunii martie, el dădea indicații într-o ședință de guvern: „Nu trebuie să intraţi în panică, trebuie doar să lucraţi. Mai ales, la ora actuală, în sate. Este plăcut să priveşti la televizor cum oamenii muncesc pe tractoare, nimeni nu vorbeşte despre virus. Tractorul îi va vindeca pe toţi! Pământul vindecă pe toată lumea!”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

INTERVIU-EVENIMENT. Andreea Esca, în lacrimi: „Am fost infectați eu, soțul meu și fiul nostru. Mi-am pierdut complet gustul și mirosul, nu mai simțeam usturoiul și parfumurile tari”

“Minți cu nerușinare! Ai luat bani să spui că ai fost bolnavă! Te închini la Bahomet! Te-a plătit OMS!”. Andreea Esca, linșată de postaci după interviul în care a povestit cum s-a îmbolnăvit de Covid

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -