Orban: „Negociere catastrofală! Fără SGG și Finanțe, un premier nu e premier. Toate structurile vor fi sub comandă PSD-istă“

2
600
Iohannis, CIucă și Ciolacu sunt gata să urce în aceeași barcă de dragul „interesului național“. FOTO: Inquam Photos

Fostul premier și președinte al PNL, Ludovic Orban, a făcut duminică seara o analiză detaliată a rezultatului negocierilor dintre liberali și social-democrați pentru Guvernul cu care se vor duce luni cele două partide la Cotroceni. În direct la Realitatea Plus, Orban a demonstrat cu argumente că PSD a păcălit grav PNL, urmând să conducă de facto Guvernul și în mandatul în care premier va fi liberalul Nicolae Ciucă. “Negociere catastrofală“, a concluzionat Orban. Aceeași concluzie o trăseseră sâmbătă seara și negociatorii PNL: “Iar ne-au păcălit ăștia de la PSD!“.

Ludovic Orban spune că luni va încerca să meargă în ședința conducerii PNL, deși a fost exclus din partid săptămâna trecută, într-un ultim și disperat efort de a atrage atenția asupra efectelor dezastruoase ale unei guvernări cu PSD.

Sunt toate șansele ca joi să fie investit un Guvern pe care președintele Klaus Iohannis l-a predat, efectiv, PSD-ului cel puțin până în 2024.

Ludovic Orban a menționat că trecerea Secretariatului General al Guvernului (SGG) și a Ministerului Finanțelor la PSD anulează capacitatea premierului de a conduce cu adevărat Executivul și țara. „Un premier este premier atunci când are doi piloni de bază, ministrul de Finanţe şi Secretariatul General al Guvernului“, a spus Orban, care a fost și el premier între noiembrie 2019 și decembrie 2020.

Fostul lider al PNL a explicat că Ministerul Finanțelor coordonează toate cheltuielile publice, implementează politica bugetară și este minister-cheie în care controlează și avizează toate cheltuielile, avizează actele normative care se referă la alocările de bani, inclusiv pentru autoritățile locale. Fără ministrul de Finanţe şi secretarul general, un premier nu este cu adevărat premier, vă spun din experienţă. (…) Este catastrofală negocierea, vă spun din capul locului, pentru că premierul nu este premier, el va fi la mâna PSD şi în ceea ce priveşte funcţionarea Secretariarului General, cel care controlează tot circuitul de avizare, are în subordine Transelectrica, Transgaz, Agenția de Rezerve ale Statului. Toate structurile vor fi sub comandă PSD-istă!.

Conform negocierilor dintre PSD, PNL și UDMR, liberalii vor avea premierul (cerință expresă a lui Iohannis), dar au cedat toate ministerele și structurile care implică circuitul financiar și investițiile: SGG, Ministerul Finanțelor, Transporturile și Ministerul Dezvoltării.

În PNL au fost nemulțumiri majore față de deznodământul tratativelor cu PSD. Chiar președintele liberalilor, Florin Cîțu, a fost tras pe linie moartă de propriii colegi la ordinul lui Iohannis după ce s-a opus ca Ministerul Finanțelor să intre pe mâna PSD. Conform unei fotografii publicate de Realitatea Plus, premierul demis s-ar fi dus să bea o cafea, singur, în momentul când restul delegației PNL negocia cu PSD noul Guvern.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ciucă a cerut să fie indexate și pensia sa și cea a soției („pensii de serviciu”), dar și pensiile speciale! Cei doi au acum 4.600 de euro pe lună, de la MApN

* Stenogramele umilinței. Lideri PNL: „Ne întoarcem acasă cu palma-n fund” / „Iar ne-au păcălit ăștia de la PSD”

* Actorul Marius Manole îi returnează președintelui Klaus Iohannis decorația primită în 2016. „L-am votat. Ghinion: e un trădător”

* Negociatorul Rareș Bogdan către PSD: „Oameni buni, dați-ne ceva! Nu putem merge la partid fără niciun minister de investiții!“. Ciolacu: „Ceartă-te tu cu UDMR!“

* Drulă a câștigat pariul cu Rareș Bogdan. „Pe o sticlă de vin că o să veniți cu alt premier” / „Tonul tău este foarte nepotrivit. Dacă o făceai cu mine, nu mai erai în Guvern!”

* Primar PNL: „În maximum 6 luni vom avea un nou Congres, deoarece astăzi PNL nu are un lider!“

* EDITORIAL GRIGORE CARTIANU: PNL-ule, ridică-te și umblă!

* Încă un aprig antivaccinist, „locotenent” al anarhistei Șoșoacă, a murit de Covid. Concluzia fanilor: „A luptat pentru libertatea unui popor întreg!”

2 COMENTARII

  1. Citule,i-ai sapat lui Orban groapa,la ordinul tradatorului de la Cotroceni,acum ai cazut tu in ea!!!Era rau sa fii prim ministru in coalitie cu usere? Acum esti la mana pesedeului,daca te va vota pesedeul sef peste senat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here