vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNewsDrulă a câștigat pariul cu Rareș Bogdan. "Pe o sticlă de vin...

Drulă a câștigat pariul cu Rareș Bogdan. „Pe o sticlă de vin că o să veniți cu alt premier” / „Tonul tău este foarte nepotrivit. Dacă o făceai cu mine, nu mai erai în Guvern!”

-

Desemnarea lui Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru, joi, în unanimitate, de către Comitetul Executiv Național (CEx) al PNL, l-a plasat în ridicol pe europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al partidului. În urmă cu două luni și jumătate, acesta făcea declarații care acum par desprinse din zona comediei.

Episodul 1: vineri, 3 septembrie, seara

Pe 3 septembrie, într-o seară de vineri, coaliția PNL-USR-UDMR (încă era coaliție de guvernare) a avut o ședință tensionată, la două zile după demiterea de către Florin Cîțu a ministrului Justiției, Stelian Ion. Eșecul discuțiilor din acea seară a dus la decizia USR de a depune, alături de AUR, o moțiune de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu.

În cadrul ședinței, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, le-a reamintit liberalilor că poziţia lui Florin Cîţu ca prim-ministru nu este negociabilă și că un guvern PNL-USR-UDMR mai poate exista doar cu alt prim-ministru. „Nu ştie să acţioneze decât prin agresivitate şi ameninţări”, a spus Drulă despre Cîţu.

A intervenit Rareș Bogdan: „Pentru PNL nu există altă opţiune decât Florin Cîţu. Îţi spun, Cătălin, tonul tău este foarte nepotrivit. Dacă o făceai cu mine, nu mai erai în Guvern!”.

- Advertisement -

„Eu pun pariu pe o sticlă de vin că o să veniţi cu alt premier”, a fost replica lui Drulă.

Episodul 2: joi, 18 noiembrie, după-amiază

Biroul Executiv Național al PNL (celebrul BEx) a votat în unanimitate susținerea lui Nicolae Ciucă pentru funcția de prim-ministru.

Propunerea a făcut-o însuși Florin Cîțu, președintele partidului, care n-a fost prezent în sala de la sediul PNL, ci a intervenit online, de la sediul Guvernului (aflat la câteva sute de metri distanță).

- Advertisement -

În absența fizică a lui Cîțu, declarațiile către presă, după ședință, au fost făcute de prim-vicepreședinții Rareș Bogdan și Gheorghe Flutur.

Rareș Bogdan a vorbit despre maturitatea PNL, care „nu s-a cramponat de un nume, de un om”, „a arătat flexibilitate”.

Europarlamentarul, fostă vedetă TV, a enumerat rațiunilr desemnării lui Ciucă (fără a puncta și rațiunile renunțării la Cîțu-cel-de-neînlocuit): „Din multiple motive ce țin de rigurozitate, cunoașterea statului român, de momentul actual și datorita capacității sale manageriale, pe care a reușit să și-o demonstreze ca șef de Stat Major al Armatei Române”.

Multe argumente!

Nicio vorbă despre declarațiile din 3 septembrie sau despre multe altele făcute ulterior în favoarea unicității lui Cîțu.

Nicio vorbă despre epilogul pariului propus de Cătălin Drulă cel „obraznic”.

Moara vorbelor goale merge mai departe.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Disperare în PNL. Rareș Bogdan: „Marcele, nu poți să ne faci asta!“, după ce Ciolacu i-a anunțat pe liberali că le ia Finanțele. Cîțu s-a ridicat și a părăsit negocierile

* Cîțu a fost scos din joc! PNL a decis: Ciucă – și candidat de prim-ministru, și negociator-șef cu PSD!

* Primar PNL: „În maximum 6 luni vom avea un nou Congres, deoarece astăzi PNL nu are un lider!“

Ministru PNL din Cluj: „Boc va lucra împotriva lui Cîțu, cum a lucrat împotriva lui Orban. Bolojan a făcut ce este corect, Boc ce i s-a spus. E o păpușă“

Durerosul mesaj de renunțare al Oanei Pellea. „Votul meu a fost trădat și batjocorit de domnul Iohannis. Speranța mea a obosit”

* EDITORIAL GRIGORE CARTIANU: PNL-ule, ridică-te și umblă!

* VIDEO. A murit legendarul Benone Sinulescu, la 4 luni după ce a fost găsit căzut în casă

* Benone Sinulescu avea testamentul făcut. Cui îi rămâne toată averea cântărețulu

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Of…cata dezamagire inseamna acest Rares Bogdan…cumplita!!! Vorbaret, iute la manie, periculos de-a dreptul odata ajuns acolo sus!!! Sper sa-si spele din pacate ajutand cu ceva concret la realizarea efectiva a insiruirilor de obiective cu care ne plictiseste. Ca jurnalist, mai merge sa ai mania insiruirilor, dar cand tara fierbe de nemultumire, sa vii cu insiruiri care ne sperie cat de spumoase sunt, e ridicol pana la sinistru de ridicol. Sper sa ajung ziua in care sa nu regret ca l-am urmarit ani de zile cu sufletul la gura pe Realitatea TV, crezandu-l sufletist si plin de energii creatoare…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -