Acasă News De ce e nevoie de "certificatul de vaccinare": România începe de azi...

De ce e nevoie de „certificatul de vaccinare”: România începe de azi imunizarea și cu produsul Moderna. În curând, e așteptat și vaccinul AstraZeneca

România începe de luni, 1 februarie, imunizarea populației contra Covid și cu produsul americanilor de la Moderna. Acesta este al doilea vaccin care intră în utilizare după cel al nemților și belgienilor de la BioTNech/Pfizer. În cel mai scurt timp, e așteptată și apariția celui de-al treilea vaccin, de la AstraZeneca.

În acest moment devine clară manipularea dintr-un alt narativ al conspiraționiștilor, care vreme de peste o lună au strigat că oamenilor li se dă Certificatul de Vaccinare ca un fel de permis și că, în curând, cei fără el nu vor mai avea dreptul să călătorească sau să intre în clădirile publice.

În realitate, Certificatul de Vaccinare – care conține datele persoanei, locul și data unde s-a vaccinat, dar și produsul cu care s-a făcut imunizarea, lotul și seria acestuia – a fost creat pentru acest moment, în care pe piață se va merge în paralel cu mai multe produse.

Vaccinuri cu tehnologii diferite și care nu pot fi combinate

Vaccinurile de la BioNTech și Moderna folosesc aceeași tehnologie nouă, ARNm, dar nu sunt identice, iar rapelul se vade la intervale diferite: BioNTech – 21 de zile, Moderna – 28 de zile. O persoană vaccinată cu produsul BioNTech la prima doză nu poate fi vaccinată la rapel decât cu un vaccin identic.

Și mai mare este diferența între produsele BioNTech și Moderna, pe de o parte, și cel de la AstraZeneca, pe de alta. E vorba de tehnologii și de moduri de a stimula producerea de anticorpi total diferite. AstraZeneca folosește tehnologia clasică, prin care se introduce în organism o cantitate de virus inactivat, în timp ce BioNTech și Moderna folosesc o tehnologie nouă, care programează niște celule din mușchi să producă fragmente de virus.

Ambele tehnologii au în final același scop și efect, învață organismul să producă anticorpi împotriva noului coronavirus. Dar nu se poate ca un om să fie vaccinat prima oară cu Moderna și a doua oară cu AstraZeneca sau BioNTech, de exemplu.

Certificatul de Vaccinare are rolul de a elimina orice posibilă confuzie și eroare medicală. Doctorul care face imunizarea consultă întâi fișa, vede ce s-a folosit la prima doză și știe ce are de făcut în continuare.

România are acum 35.600 de doze Moderna cu care se pot imuniza 17.800 de persoane.

Luni a intrat în țară și a 6-a tranșă de vaccinuri BioNTech/Pfizer, cu 92.430 de doze care ajung pentru imunizarea a 46.215 persoane.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

loading...

2 COMENTARII

  1. Hei, by Redactia, sunteti siguri de ceea ce ati scris aici: „în timp ce BioNTech și Moderna folosesc o tehnologie nouă, care programează niște celule din mușchi să producă fragmente de virus.”!!!
    Eu stiam ca: „Acest tip de vaccin învață corpul să creeze anticorpii necesari în lupta cu virusul.”

  2. Fiind contribuabil, ma intreb Romania de ce nu se aduce vaccinul AstraZeneca care este infinit mai ieftin si este agreat de foarte multi cetateni ca este un vacin clasic?
    Imi pun intrebarea de ce numai vaccinul BioNTech/Pfizer, vaccinul cel mai scump este prezent in Romania ?Oare guvernul sta pe un porcoi de bani si noi nu stim?
    Ministrul sanatatii, domnul Voiculescu in cazul acesta nu cumva face bani albi pentru zile negre?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările