vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăInfracțiuniCum a organizat și condus Liviu Dragnea banda cu care a jefuit...

Cum a organizat și condus Liviu Dragnea banda cu care a jefuit sume colosale din bugetul național și al UE. Amănunte de la DNA

-

Liviu Dragnea a capturat mai întâi administrația publică din Teleorman, apoi structurile centrale ale statului român, organizând o rețea mafiotă prin care a jefuit banii naționali și cei ai UE. Dosarul modelului infracțional organizat de fostul „Erdogan de România”, prin intermediul și cu ajutorul PSD, este expus de DNA, care l-a inculpat oficial.

DNA a emis vineri un comunicat în care anunță că fostul lider al PSD este trimis în judecată, în dosarul Tel Drum, sub acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat cu care a jefuit banii publici – atât de la bugetul României, cât și cei europeni.

Potrivit DNA, Liviu Dragnea a inițiat și condus, în perioada 2011-2017, o bandă infracțională în care a cooptat funcționari din administrația locală și afaceriști. Tâlhărirea banilor publici a început pe când Dragnea era șeful județului Teleorman – ocupa funcția de președinte al Consiliului Județean.

“Suveica” era simplă: banii publici erau direcționați de Dragnea și funcționarii corupți din camarila sa către firme private care aveau conexiuni subterane tot cu el.

- Advertisement -

Constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine

DNA l-a inculpat, în dosarul Tel Drum, sub acuzațiile de

– constituire de grup infracțional organizat,

– evaziune fiscală în formă continuată (10 acte materiale),

- Advertisement -

– două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

Prin aceste procedee enumerate mai sus, sume uriașe au fost obținute fraudulos de la buget, sub forma unor contracte finanțate din fonduri UE sau naționale. Pe măsură ce Dragnea și ceilalți hoți din banda sa prosperau, se extindeau, își cumpărau domenii și creșteau ca influență, județul pe care îl sugeau de resurse rămânea tot mai în urmă ca dezvoltare.

Teleorman este azi o ruină, printre ultimele din România la toate capitolele, depopulat, sărac, fără infrastructură, fără nicio perspectivă (în tot județul nu există, de exemplu, nici măcar o singură librărie!), condus în continuare de ciraci ai lui Dragnea.

Jecmănirea a fost primitivă și fără perdea. Dragnea nu s-a ferit și nici nu s-a preocupat să-și ascundă urmele pentru că în județul Teleorman el era Alfa și Omega, niciun pai nu mișca fără autorizația lui. Își numise slugile și apropiații pretutindeni, administrația publică era controlată de sus până jos, iar prin ei erau controlate și afacerile din mediul privat.

Pentru deturnarea fondurilor, scrie DNA, s-au făcut infracțiuni de abuz în serviciu, evaziune fiscală, s-au folosit informații care nu sunt destinate publicității și li s-a permis unor persoane neautorizate să aibă acces la date confidențiale.

Banda lui Dragnea a privatizat Tel Drum, prin interpuși, chiar către fostul lider al PSD, apoi au început să curgă contractele către companie

Dragnea a ordonat și coordonat acest jaf, punându-i pe funcționarii publici să acționeze în interesul firmelor private. Pentru a eficientiza și ușura hoția, Dragnea a pus mâna pe SC Tel Drum SA, care a fost mutată din proprietatea statului (Consiliul Județean Teleorman), prin intermediul unor oameni de paie, în proprietatea sa.

Compania publică pe care a capturat-o Dragnea a început, apoi, să primească preferențial contracte uriașe cu statul, mai întâi în județ, apoi în toată țara, odată cu ascensiunea baronului în ierarhia PSD și în cea a statului român.

Drumul lui Dragnea: de la sluga umilă, care purta șosete albe la sandale, la stăpânul României și, apoi, în celula de la Rahova

A fost incredibila istorie de parvenire prin hoții a unui individ despre care Cozmin Gușă povestea, în urmă cu câțiva ani, că l-a întâlnit prima oară prin 2001, în biroul lui Adrian Năstase.

La acea oră, Dragnea era un baronaș, parvenit abia ridicat de la nivelul rigolei, umil și obedient, gata de orice: „Îmi aduc aminte de o fază comică. În urmă cu ceva ani, în biroul lui Adrian Năstase, intră Miron Mitrea cu Marian Oprişan. Aceştia îi spun: «Domnule preşedinte, am făcut o nouă achiziţie de la PD-ul lui Băsescu». A intrat un băiat modest pe care eu nu îl cunoşteam, dar pe care Adrian Năstase parcă îl ştia. Era Liviu Dragnea, care foarte modest şi-a făcut, în poziţia ghiocelului, o prezentare. Era în sandale și cu șosete albe în picioare”.

Dragnea este deja după gratii de un an și o lună, fiind condamnat definitiv în alte două dosare: a fraudat rezultatele referendumului pentru demiterea președintelui Traian Băsescu în 2012 (condamnat la un an cu suspendare) și a angajat fictiv în administrația publică membri ai PSD care luau bani de la stat și munceau pentru partid (3 ani și 6 luni cu executare).

Comunicatul dat publicității de DNA:

„Ca răspuns la solicitările formulate de mass media în cursul zilei de 26 iunie 2020, Biroul de Informare și relații publice este abilitat să transmită următoarele:

În cauza mediatizată prin comunicatele 1056 din 13 noiembrie 20171110 din 21 noiembrie 2017 și 72 din 17 ianuarie 2018, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, pentru următoarele infracțiuni, săvârșite în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul,
– instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în forma participației improprii.

În cauză s-a dispus punerea mișcare a acțiunii penale și față de alte persoane care la data faptelor erau funcționari în cadrul Consiliului județean Teleorman și față de administratori/reprezentanți ai firmei SC Tel Drum SA și ai altor societăți comerciale, pentru infracțiuni de constituirea unui grup infracțional organizat, folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la abuz în serviciu și evaziune fiscală.

De asemenea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata persoană juridică SC TEL DRUM SA, pentru următoarele infracțiuni:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– evaziune fiscală în formă continuată (10 acte materiale),
– două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

Inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, președinte al Consiliului Județean Teleorman, ar fi inițiat un grup infracțional organizat din care ar fi făcut parte funcționari din administrația locală și persoane din mediul de afaceri. Grupul ar fi acționat în perioada 2001-2017 în scopul de a obține, în mod fraudulos, sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Sub coordonarea și decizia inculpatului Liviu Nicolae Dragnea, în cadrul grupului, funcționarii publici ar fi acționat în interesul unor societăți private. Pentru funcționarea grupului ar fi fost necesară privatizarea SC Tel Drum SA, trecerea ei din proprietatea Consiliului Județean Teleorman, prin persoane interpuse, în patrimoniul lui Liviu Nicolae Dragnea, achiziționarea din fonduri publice a unui utilaj special de asfaltare și atribuirea, în mod discreționar, a contractelor de reabilitare a drumurilor din județ către Tel Drum SA.
SC Tel Drum SA ar fi fost principala societate comercială din grup, capitalizată masiv și folosită la obținerea contractelor de lucrări, pentru distribuirea capitalului către celelalte societăți comerciale și membrii grupului, pentru achiziționarea de bunuri mobile și imobile care sunt folosite de membrii grupului, pentru a transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile și imobile către aceiași membri.

Unul dintre scopurile grupului ar fi fost ca firma Tel Drum SA să câștige un contract de reabilitare a 55 km de drum județean din Teleorman, DJ 701, în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene.

În acest context, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea ar fi emis și semnat hotărâri și dispoziții, cu încălcarea legii, acte indispensabile pentru procedura de atribuire a contractului care, între altele, au inclus o condiție restrictivă ce avantaja SC Tel Drum SA. Cu ajutorul altor două persoane din grup ar fi folosit la organismul intermediar ADR Sud Muntenia documente false și inexacte. Ar fi fost falsificate și înlocuite date din proiectul tehnic, inclusiv prin inserarea unei condiții care îi asigura firmei Tel Drum câștigarea licitației. In plus, firma Tel Drum ar fi beneficiat și de date confidențiale ce au avantajat-o la obținerea contractului.

În mod similar, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, ar fi făcut demersuri și ar fi contribuit astfel încât firma Tel Drum SA să câștige și contractul de reabilitare a peste 50 km din DJ 506, un alt drum județean din Teleorman, în valoare de 62.482.442 lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene.

În cursul procedurii de atribuire s-ar fi falsificat și înlocuit date, inclusiv prin introducerea condiției restrictive ce favoriza societatea Tel Drum, asigurându-i câștigarea licitației.
De asemenea, s-ar fi majorat artificial devizul lucrărilor aferente contractului de reabilitare a drumului.

Cu referire la cele două contracte de reabilitare drumuri județene din Teleorman, prejudiciul creat în dauna bugetului public ar fi de:
– 25.600.927 lei (diferența dintre prețul ofertat de Tel Drum SA și prețul cel mai mic ofertat) – contractul DJ 701,
– 5.742.872 lei (diferența dintre devizul real prevăzut în proiect și devizul modificat) – contractul DJ 506.

Prejudiciul creat bugetului public este de 31.343.799 lei, sumă ce constituie un beneficiu necuvenit pentru firma câștigătoare SC Tel Drum SA.

Inculpaților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Jaf PSD-ist în Giurgiu: peste 53 de milioane de euro, din bani publici, pentru firmele familiei Bădălău!

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -