Pe 15 februarie s-au împlinit 34 de ani de când Rusia imperială și șovină, camuflată sub numele de URSS, a fost învinsă în războiul din Afganistan, fiind nevoită să-și retragă armata făloasă dintr-o țară străină, pe care a invadat-o, a batjocorit-o și a ruinat-o timp de un deceniu (1979-1989).
În acel război de agresiune dus de URSS împotriva Afganistanului, „legendara” armată sovietică a exterminat peste un milion de civili, ștergând de pe fața pământului sute și mii de cătune și localități pașnice; a ucis 90.000 de luptători mujahedini și 18.000 de soldați afgani, care-și apărau țara și pământul natal.
În stil tradițional imperial, așa cum a făcut în toate războaiele de cotropire și expansiune teritorială, Moscova a aruncat în prima linie a frontului „carnea de tun”, adică pe reprezentanții popoarelor neruse.
Din RSS Moldovenească au fost băgați în focul din Afganistan peste 12.500 de tineri, care au cunoscut pe propria piele grozăviile războiului, fiind obligați să execute cele mai odioase și criminale ordine date de Moscova. Circa 800 de moldoveni au fost schilodiți, iar 301 – uciși. Cei care au avut norocul să scape cu zile poartă cu ei traume psihologice de nevindecat, pe viață.
În războiul din Afganistan, ca și în alte războaie purtate de-a lungul timpului de Rusia împotriva altor țări, moldovenii – fără voia lor – au fost victime ale confruntării sângeroase declanșate de Moscova. Ei nu s-au dus la acel măcel ca voluntari, ci au fost obligați, conform ordinului dat de Statul Major al unei armate imperiale, străine.
Până și rusofilii înrăiți conștientizează că nu moldovenii sovietici au declarat război Afganistanului, ci clica de criminali din fruntea URSS. Dacă se ascunde acest adevăr, atunci ce comemorăm? Hotărârea criminală a Kremlinului de a invada Afganistanul? Exterminarea a peste un milion de afgani pașnici? Uciderea a 301 tineri moldoveni și schilodirea altor 800? Ce zic estonienii, letonii și lituanienii, care au fost obligați să intre și ei cu armata ucigașă în Afganistan?
Întrucât foarte mulți moldoveni au fost spălați pe creier și nu-și închipuie viitorul lor fără Rusia, ei continuă să creadă că Moscova a procedat corect invadând Afganistanul și exterminând peste un milion de afgani. (Tot ei justifică agresiunea Rusiei împotriva Republici Moldova în 1992, a Georgiei în 2008, a Ucrainei în 2014 și 2022). Pe unii i-am auzit spunând că ei și-au făcut datoria și misiunea „internațională”, ucigând în țări străine luptătorii care-și apărau casa părintească, pământul și patria. Alții înțeleg că au fost victime, nu eroi, dar refuză să-și pună în cap camarazii de arme.
Academia, Parlamentul și asociațiile „afgane” nu au formulat clar poziția Republicii Moldova față de agresiunea URSS împotriva Afganistanului. Nu puțini demnitari moldoveni justifică invazia sovietică din 1979 și crimele armatei de ocupație. Cine nu crede, să caute cuvântarea de miercuri, 15 februarie 2023, a primarului de Orhei, Pavel Verejanu, la slujba de pomenire și la monument, când a elogiat agresiunea sovietică și eroismul moldovenilor, care „își apărau patria” în Afganistan.
Astfel, pe lângă mulțimea de confuzii de ordin identitar și istoric din capul moldovenilor, reapar miturile și narativele mai vechi că Rusia întotdeauna își împarte propria pâine cu alte popoare, „sacrificându-se” pentru ele, iar în clipele cele mai grele „le ajută și le eliberează”.
Până la urmă, asemenea demnitari, în mesajele lor de la diferite evenimente legate de trecutul criminal al URSS, lasă să se înțeleagă sau spun direct că Republica Moldova, ca parte integrantă a „lumii ruse”, nu va fi lăsată singură, ci va fi „apărată” de Rusia, să nu fie „înghițită” de România, SUA, UE sau NATO.
Tratez cu îngăduință și înțelegere zecile de mii de moldoveni obligați, sub diferite forme, să participe la acțiunile criminale și diversioniste ale Uniunii Sovietice în nenumărate țări. Se cere cât mai urgent, la nivel oficial, în conformitate cu liniile directoare ale Declarației de Independență, de a separa definitiv și ireversibil implicarea forțată a moldovenilor sovietici în crimele odioase ale Moscovei, precum înăbușirea în sânge a revoltelor de la Berlin (1953), Budapesta (1956), Praga (1968) sau a agresiunii militare împotriva Afganistanului (1979-1989).
Accentuez: în Afganistan, moldovenii sovietici au fost victime, nu ocupanți și nici eroi! Cei 301 moldoveni sovietici uciși în Afganistan au fost duși la moarte de către Rusia imperială. Nu Afganistanul i-a ucis și schilodit pe ostașii moldoveni, ci conducătorii criminali de la Kremlin!
Eroii adevărați apără o cauză dreaptă, luptă și mor pentru pământul țării și libertatea poporului lor!
Bietii moldoveni sunt niste ametiti. I-au imbrobodit rusii cum au vrut, incat le-au mutilat mintile. Ma duceam la rudele mele de acolo si ei nu ascultau de suferinta mea, ca romanca, apartinand unei tari mici traumatizate de o tara mare su hrapareata, ci ascultau de tara hrapareata, desi nu era logic s-o creada pe aceasta. Ma culcam plangand in fiecare seara dupa discutiile cu verii mei, asa erau de indoctrinati si de orbi…cu stihiile naturii e greu sa te pui. Ce altceva e o tara uriasa ca Rusia?
Bine ați revenit în peisaj domnule Reniță și mulțumiri pentru sinteza traumei basarabene din Afganistan, Budapesta…..
Oare vom putea vreodată, noi ca intelectuali, să repunem lucrurile pe făgașul lor normal?
După reîntregirea României, multe lucruri se vor schimba spre bine, iar intelectualii de valoare vor avea o misiune de primă mărime de a reîntoarce demnitatea poporului român. Convingerea mea este că orice națiune dezmembrată suferă de complexe de inferioritate, culpabilitate, eșecuri individuale și colective etc. Nu contează pe care mal al Prutului locuiești – ca intelectual responsabil trăiești drama națiunii schilodite de o mare nedreptate perpetuată de aproape un secol. Oricâte bunuri spirituale aș avea, mă simt înjosit și umilit de faptul că Țara mea România este ciopârțită, iar peste trei milioane de români sunt lăsați în afara frontierelor de la Estul Țării. Îmi vine foarte greu să-i înțeleg pe intelectualii care consideră că problema Basarabiei aparține doar basarabenilor. Intrăm în făgașul ce duce spre normalitate, când România se reîntregește, iar toți românii vor descoperi că mâna lipsă a „crescut la loc” și schilodirea îndelungată dispare din mentalitatea colectivă.
Vă mulțumesc pentru precizarea poziției cu care, simțit sufletește, sunt întru totul de acord.
Cred totuși că impedimentul major constă în nivelul extrem de scăzut al educației caracterului printre compatrioții noștri.
Această stare de fapt, indusă voit prin educația comunistă, este cea care împiedică după mine „terenul fertil” unde s-ar putea dezvolta o nouă identitate de tipul celei preconizate de dumneavoastră.
Mulțumim pentru precizările necesare. Doamne ajută!
Principalii instigatori si planificatori ai invaziei din 1979 au fost ca si de data asta putini. Leonid Brejnev era deja intr-o stare de incapacitate avansata si s-a lasat condus in directia interventiei militare de anti-occidentalul rabiat Andropov si ministrul apararii, maresalul Ustinov, cel care il pretuia pe Stalin, mult dupa moartea acestuia, pentru asa-zisa genialitate a georgianului de a reformula in termeni simplii si practici diferitele probleme organizatorice care apareau in administrarea si inzestrarea militara a molohului sovietic.
Amandoi au murit in cursul anului 1984, Andropov dupa un an si jumatate de cand a succedat lui Brejnev iar Ustinov la sfarsitul anului aceluiasi an, incinerat si depus in zidul Kremlinului pe un ger naprasnic de picau din picioare si cekistii si rotarmistii in civil adusi in Piata sa il jeleasca. A trebuit sa mai treaca patru ani si ceva pana cand Gorbaciov s-a decis sa retraga trupele invadatoare din Afganistan. Si trebuie avut in vedere ca hoziaicii din Politburo, pe langa faptul ca erau niste persoane mai rationale decat Volodya cel Sangeros si acolitii sai – vazusera cu ochii lor razboiul 1941-1945 majoritatea-, conduceau partidul si tara sovietelor luand hotarari in colectiv, mai ales dupa indepartarea taranului viclean si voluntarist Hrusciov. Aceste diferente si asemanari cu actuala situatie din Rusia ar putea fi o indicatie ca simpla disparitie a samoderjavnicului din Marele Dvoretz al Kremlinului nu va insemna incheierea razboiului din Ucraina. Cu toatea acestea mai exista o diferenta esentiala. Din cauza conducerii de tip colectiv care functiona mai ales dupa 1964, intreaga echipa de la conducerea partidului si statului avea autoritate, in timp ce actualii vojdi, in lipsa stapanului lor, nu au capacitatea sa atraga simpatia maselor largi.
Si inca o remarca legata de sutele de moldoveni care au murit pentru ca URSS sa nu „isi piarda fata” in Afganistan. Daca Moldova ar fi fost astazi sub puterea totala a Moscovei, ar fi fost trimisi de sinistrul Vladimir Vladimirovici sa moara in Afganistan zeci de mii de moldoveni, ca sa poata sa mai economiseasca din „valorosul” sange velicorus. Spuneti astea capetelor patrate din Basarabia care vorbesc de „ajutorul internatioalist” dat de sovietici in Aganistan in loc sa vorbeasca de un odios razboi colonial al imperialismului ca cel de azi din Ucraina.
Foarte bun articolul,bine punctat.