Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a mers vineri în Ucraina, țară aflată de peste trei săptămâni în război cu invadatorii ruși. Kovesi a semnat un acord cu procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, numită și „Kovesi a Ucrainei”. O rezoluție între cele două instituții prevede „confiscarea averilor criminalilor de război”.
Laura Codruța Kovesi (48 de ani) este primul oficial european care se deplasează în Ucraina după invadarea acestei țări de către armata rusă (24 februarie). Au mai fost recent premierii Poloniei, Cehiei și Sloveniei, dar ei au reprezentat țări din UE, nu instituții europene.
Laura Codruța Kovesi şi procurorul european Juraj Novocky s-au întâlnit vineri dimineaţă cu procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova.
Prin reprezentantele lor, Parchetul European (EPPO) şi Parchetul General al Ucrainei au semnat un acord de lucru, potrivit unui comunicat al EPPO.
Mesajul Laurei Codruța Kovesi în Ucraina:
- „Întreaga lume este martoră la suferinţa, disperarea şi distrugerea pe care războiul lansat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei le provoacă milioanelor de compatrioţi ai voştri.”
- „Suntem impresionaţi de exemplul dumneavoastră, de hotărârea Parchetului ucrainean de a continua să lucreze sub asediu, bombardat, în pragul anihilării.”
- „Suntem convinşi că tenacitatea şi curajul dumneavoastră se vor dovedi extrem de importante odată ce pacea va reveni în Ucraina.”
- „Investigaţiile dumneavoastră privind crimele de război şi crimele împotriva umanităţii, comise în Ucraina, vor fi esenţiale pentru a pune în mişcare roţile justiţiei internaţionale şi pentru a permite începerea procesului de vindecare a naţiunilor ucraineană şi rusă.”
Acordul de lucru stabileşte baza unei cooperări strânse pentru a proteja interesele financiare ale UE şi ale Ucrainei, printr-o anchetă şi urmărire penală eficiente, pentru a aduce în faţa justiţiei suspecţii de infracţiuni împotriva bugetului UE.
Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a scris și ea pe Facebook despre vizita făcută de Kovesi, spunând că au discutat și despre „percheziția, arestarea și confiscarea averilor criminalilor de război”.
Mesajul procurorului general al Ucrainei, Irina Venediktova:
- „Procurorul-șef al UE, Laura Kovesi, a venit să ne sprijine în Ucraina. Ea este prima dintre oficialii Uniunii Europene care ne-a vizitat statul într-un război dificil.”
- „Această întâlnire a fost organizată și desfășurată pe teritoriul Ucrainei.”
- „Pe de o parte, invitatul și partenerul nostru exprimă nivelul de încredere și disponibilitatea de a coopera efectiv, în timp ce, pe de altă parte, îi dăm ocazia să se convingă personal că războiul nu este în news feed-ul nostru, ci în viața reală.”
- „Am discutat despre interacțiunea Procuraturii UE cu forța de lucru a Biroului Procuraturii Generale pentru percheziția, arestarea și confiscarea averilor criminalilor de război. Trebuie să găsim tot ce aparține celor care susțin uciderea în masă a civililor. Proprietățile lor vor merge la refacerea statului și compensarea pierderilor fiecărui ucrainean.”
- „Am primit sprijin incontestabil din partea Laurei Kovesi și sunt sigură că împreună vom avea succes. Din prima zi, ea ne-a oferit ajutor și a garantat eforturi comune pentru a stopa agresiunea rusă.”
- „Procurorul-șef al UE crede sincer că Ucraina este acum fortăreața Europei.”
- „Astăzi am semnat și un acord de lucru privind cooperarea dintre Procuratura Generală și Parchetul European (EPPO). Ucraina este prima țară cu care Parchetul UE a încheiat un astfel de document.”
- „Procurorul-șef al Uniunii Europene a adus și o scrisoare de susținere a procurorilor ucraineni din partea colegilor de la EPPO. Frontul nostru juridic se consolidează și asta înseamnă că victoria justiției este inevitabilă.”
În România lui Ciolacu, Cîțu, Iohannis, un posibil Nobel pentru Pace.
Asteptam si la noi confiscarea averilor criminalilor economici.