Marcel Ciolacu, liderul PSD și bugetar înrăit, care n-a muncit nicio secundă, în viață, la privat, i-a caracterizat pe liberali drept „tiriplici care au distrus România”, furios că aceștia se opun supraimpozitării companiilor și eliminării cotei unice la impozitare. Președintele social-democraților a explodat după ce PNL a refuzat modificarea Codului Fiscal.
Guvernul PSD-PNL se izbește acum de realitatea dezastrului economic:
– deficit bugetar care se anunță a fi în 2022 de peste 7% din PIB,
– inflația explozivă prognozată de experți la peste 20% la sfârșitul anului,
– împrumuturi externe la dobânzi colosale, de peste 9%, fără precedent în istoria recentă și fără egal între țările UE.
În fața acestei crize, coaliția aflată la guvernare n-a decis tăierea costurilor bugetare, oprirea imediată a angajărilor în sectorul de stat și eliminarea pensiilor speciale, ci creșterea taxelor, supraimpozitarea companiilor și inventarea unor noi impozite.
PSD vrea noi taxe și impozite, mărirea celor existente, plafonarea prețului la carburanți și renunțarea la cota unică de impozitare. Nicio vorbă despre eliminarea pensiilor speciale și stoparea cheltuielilor bugetare
Promotorul acestei strategii este PSD-ul, în ciuda avertismentelor unanime ale experților financiari, care arată că aceasta este politică prociclică, de natură să alimenteze și mai mult inflația devastatoare, creșterea șomajului, falimentarea firmelor și mărirea deficitului. O nouă taxă impusă marilor companii (se discută de 0,5 sau 1% din cifra de afaceri) ar însemna că acestea își vor recupera pierderile tot de la clienți, adică de la populație, prin mărirea prețului la mărfuri și servicii. Asta ar genera un nou val inflaționist, indiferent ce ar încerca Guvernul să facă, explică toți experții în economie.
PNL se opune acestei nebunii, ceea ce i-a provocat o criză de furie lui Marcel Ciolacu: „M-am săturat, eu nu sunt pompier de serviciu. Am fost pompier după două guvernări de dreapta dezastruoase. (…) M-am săturat, la fiecare discuție așezată, să apară tot felul de tiriplici care vin și își dau cu părerea după ce au distrus România și să spună ce se întâmplă și cum creionează ei, cum creionează ei viitorul luminos și cât de bună este cota unică, care nu mai există”.
PSD vrea:
– o nouă taxă „de solidaritate” impusă marilor companii, de 0-5-1% din totalul cifrei de afaceri, pe motiv că „au făcut bani în pandemie”;
– plafonarea prețului la carburanți;
– impozitare progresivă, renunțându-se la cota unică.
Marcel Ciolacu, liderul PSD, indică „privații” drept principali beneficiari și autori ai problemelor din economie, pentru că sunt „speculatori”, de aceea trebuie puși să plătească
* „Este o diferență imensă între impozitarea muncii cu aproape 45% și impozitarea capitalului. Fiindcă toată pandemia și efortul din pandemie a fost pe umerii celor cu venituri mici și pensionari, cel mai scump preț l-au plătit cei cu boli cronice și este evident că statul trebuie să intervină. Avem un cod fiscal cu excepții de 64 de miliarde de lei, nu se mai poate continua.”
* „Codul fiscal, din punctul meu de vedere, arată precum eram în Evul Mediu când Papa emitea anumite bule unor oameni în urma unor privilegii.”
* „Asta este realitatea în acest moment. Sunt excepții peste, excepții. Jocuri de noroc impozitate cu 1%,, companii impozitate cu 1%, dacă ai un angajat, ai 1%, dacă n-ai niciun angajat, ai 3%, dacă soarele răsare din sud, nu din nord, ai 5%. Nu se poate continua într-un stat normal cu așa ceva. PSD-ul este partener la aceste discuții. Nu dorim să facem aceste lucruri? Le urăm succes și să vină cu variantele cele mai bune pentru România.”
* „Sunt anumite companii prestigioase, legale, corecte, dar printr-o conjunctură cum este pandemia, au avut niște venituri excepționale. Nu ar fi avut acele cifre de afaceri dacă n-ar fi fost pandemia sau nu ar fi fost această criză din energie sau din carburanți, unele bazate pe un preț speculativ din punctul meu de vedere și așteptăm de la ministrul economiei energiei toate aceste explicații.”
* „Dacă statul român și românii au fost solilidari, au dus tot greu în pandemie. Tu în această perioadă ai făcut niște venituri excepționale pe baza pandemiei, pe baza crizei energie. (…) Statul a cheltuit imens ca să combată pandemia. Este normal ca și noi să solicităm pe o perioadă limitată de timp un efort din partea acestor companii. Nu este nimic nici incorect, nici injust.”
* „Vrem să respectăm aceste principii și să creăm ceva normal, fundamentat și corect și just. Sau vrem în continuare, prin bule papale și prin influențe asupra unor oameni politici, să avem în continuare niște privilegii?. Ne dorim o societate normală, justă, în care efortul este comun sau vom continua să fim pompierii de serviciu? Eu nu-mi doresc acest lucru și nici PSD-ul. Sau să facem parte dintr-o coaliție în care venim cu programe pe termen scurt, pe termen mediu și pe termen lung, ceva predictibil și discutat fără să impunem noi PSD-ul ceva sau Partidul Național Liberal.”
* „M-am săturat, la fiecare discuție așezată, să apară tot felul de tiriplici care vin și își dau cu părerea după ce au distrus România și să spună ce se întâmplă și cum creionează ei, cum creionează ei viitorul luminos și cât de bună este cota unică care nu mai există.”
* „Eu vreau în continuare să ne așezăm la masă, să luăm deciziile cele mai corecte pe baza cifrelor, să intervenim unde sunt speculații, cum este acuma zona de carburanți. Este evident că trebuie venită cu o plafonare clară a prețului, în limitele și să aibă toate companiile o marjă de profit, că nimeni nu face muncă voluntară.”
Fostul premier Florin Cîțu a acuzat populismul PSD, arătând că Marcel Ciolacu minte de îngheață apele și, în timp ce vorbește de eliminarea excepțiilor fiscale, continuă să introducă pe furiș alte noi. Cel mai simplu, spune Cîțu, este să fie implementat PNRR, care cuprinde și eliminarea excepțiilor, și a pensiilor speciale și reforma salarizării, la schimb România urmând să primească 30 de miliarde de euro. Însă PSD evită aceste subiecte.
Fostul premier și președinte PNL, Florin Cîțu: „Astăzi, administrarea economiei, făcută de PSD, este suboptimală. Dacă nu poate să facă față, nu este nicio rușine. Oricine de la PNL poate să preia mandatul și va fi un rezultat mai bun“
„Dacă domnul Ciolacu știe de vreo companie care nu-și plătește (impozitele – n. red.), să vină nouă să ne spună care este acea companie. Dar nu putem să menținem acest climat de atac continuu asupra sectorului privat, doar pe generalități. Dacă știe ceva, să vină să spună. Ăia care n-au plătit să meargă la pușcărie. Nu poți să menții acest climat în care nimeni nu știe ce să facă și după aia ne mirăm că nu vrea nimeni să investească în România.
Dacă se concentrează PSD pentru implementarea PNRR, toate aceste lucruri se rezolvă. Acolo avem eliminarea excepțiilor. Doar că PSD una spune și alta face. Anul acesta a mai fost introdusă o excepție pentru un sector. Deci nu poți să spui că vrei să elimini excepțiile, dar în același timp să introduci alte excepții. Undeva există o dublă personalitate în PSD care vorbește una dar face alta. Implementarea PNRR, reforma pensiilor, eliminăm pensiile speciale pentru că toate pensiile sunt pe contributivitate. Reforma salarizării, avem salarii care sunt legate de performanță, reforma administrației publice. Le facem pe toate, luăm 30 de miliarde de euro, bani jumătate gratis, jumătate la dobândă zero, nu la dobânzile astronomice la care se finanțează astăzi Ministerul Finanțelor și dezvoltăm România. Este foarte simplu. Doar să vrei. De ce nu se face? Nu știu.
Am văzut că a preluat domnul premier (Nicolae Ciucă – n. red.) din ceea ce spun eu de șase luni de zile. Este bine că mai mulți liberali încep să vorbească public și să spună, pentru că noi am venit la guvernare cu «votați doi oameni» pe o anumită platformă. Programul de guvernare are amprenta PNL cu o anumită platformă, PNRR este important, sunt 30 de miliarde de euro acolo.
O măsură mai bună (decât plafonarea prețurilor la carburanți – n. red.) fără să intervii cu bocancii în economie e aceea de a reduce contribuțiile și asta înseamnă să crești veniturile tuturor românilor și ei să facă ce vor cu acei bani. Aceste intervenții cu bocancii în economie mi-aduc aminte de sistemul comunist. Nu e o surpriză, PSD vine din PCR.
Eu nu o văd ca pe o soluție (plafonarea prețurilor – n. red.). S-a mai propus. Și în 2020 se țipa foarte mult să plafonăm prețurile. Atunci am spus că aceasta duce la penurie, după ce plafonezi prețurile într-un anumit sector.
O scădere a TVA poate să însemne venituri mai mici la buget pe termen scurt, poate să ducă, dacă este un TVA regionalizat, reducerea prețurilor. Dar asta înseamnă că trebuie să ții sub control cheltuielile. Dacă este o scădere TVA care mărește deficitul și trebuie să te împrumuți mai mult asta destabilizează toată economia.
Pentru reducerea inflației și a dobânzilor este o singură soluție: menținerea deficitului la 5,8% din PIB și chiar mai ambițios și în plus BNR să-și facă treaba.
Astăzi, administrarea economiei, care e făcută de PSD, este suboptimală. Dacă nu poate să facă față, nu este nicio rușine. Oricine de la PNL poate să preia mandatul și va fi un rezultat mai bun.”
PSD-iștii știu altceva decât gargară, se vede că ciolacu n-a lucrat niciodată în privat, și mereu uită că ei pe banii celor care produc trăiesc, dacă tot o să le ieie banii aceștia vor închide și atunci pe cine vor impozita
Cine se uita in gura lui Ciorolacu este mai prost decat el. Acest bufon care nu are nicio pregatire, un linge blide aciuat in clasa politica si ciripitor, a devenit o flasneta care canta cantece patrice pentru nemultumitii societatii. El vrea sa declanseze o ura a celor saraci impotriva celor bogati. A bugetarilor impotriva privatilor. Asta a facut Pesedeaua 32 de ani a exfoliat clasa muncitoare pe bune si privatii pentru a avea bani de rontait la buget. Si bani au fost drept dovada averile acumulate. Gargaragiu asta nu are nici studii economice, nici mari realizari personale pentru ca sa emita astfel de opinii. Am vazut duminica pe B1TV reportajul despre Piata Universitatii. Declaratii lui Ciorolacu sunt exact ca ale celor care veneau sa scuipe studentimea sa mearga la munca. Unde sunt jegosii aia care urlau ca nu ne vindem tara? A vandut-o Iliescu si pe ma-sa si tot trogloditi au ramas. Masa amorfa de idioti utili. Ciolacu a prins aripi datorita lui Iohannis, Premierul de la Grivco care are PSD in suflet.
Bani pentru solidaritate. Auzi la porcul asta erijat in Lenin. Aia cu pensii speciale sunt solidari? Dar bugetarii care taia frunza la caini? Dar aia care incaseaza ajutoare sociale si nu sunt incurajati sa munceasca? Statul asta este nereformat, este o cloaca si caisa asta vrea solidaritate pe banii nostri care muncim cinstit si mult sa ne intretinem?
Băăăă Ciolanule, tiriplici sunteți voi, băăăăăă! Cine-a condus țara (cu mici pauze) din 90 încoace, băăăă? Extratereștrii? Bill Gates? Samantha Fox? Ia cu lecitină, băăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă!
M-am dus sa caut in DEX ce inseamna tiriplici si am gasit definitia este Ciolacu pulifrici.