vineri, mai 3, 2024
AcasăNewsCiolacu - o nouă "ordonanță a traseismului", la 10 ani după cea...

Ciolacu – o nouă „ordonanță a traseismului”, la 10 ani după cea dată de Ponta. Primarii pot trece la alt partid, timp de 4 luni, fără să-și piardă funcția

-

Guvernul PSD-PNL a adoptat o Ordonanță de Urgență (OUG) în stilul Ponta, permițând din nou traseismul înaintea alegerilor locale din luna iunie. Primarii și președinții de Consilii Județene vor putea candida pe listele altui partid fără să-și piardă funcția în următoarele 4 luni (adică până când intră în vigoare mandatul noului primar).

Acest artificiu e făcut după o altă mutare deosebit de controversată, aceea de a devansa alegerile locale programate inițial în septembrie și reprogramate acum pentru 9 iunie, ca să fie în aceeași zi cu cele europarlamentare.

Printre efectele deosebit de nocive ale acestor schimbări făcute de PSD-PNL pentru a-și maximiza șansele de victorie se numără și acela că, timp de 4 luni, în administrația locală vor fi două rânduri de șefi. E vorba de cei cărora le va expira mandatul legal în octombrie, pe de o parte, și de cei care vor fi aleși de cetățeni în iunie, pe de altă parte. Dacă respectivii nu vor fi aceiași (adică primarii ori președinții de consilii județene nu sunt realeși), vor fi două garnituri de conducere în paralel! Primii vor avea dreptul legal să conducă până în octombrie, dar nu vor mai avea dreptul moral să facă asta.

Toate aceste manevre, care lovesc grav în democrația din România, sunt luate de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, sub înaltul patronaj al lui Klaus Iohannis, pentru a putea să șantajeze și să preseze primarii din opoziție (USR în principal, dar și PMP), ca să treacă la PSD ori PNL.

- Advertisement -

Laura Ștefan, director executiv la Expert Forum, a explicat că nici măcar această OUG a traseismului n-a fost dată ca lumea, Ciolacu și Ciucă scăpând din vedere chestiuni esențiale: „Nu scrie nicăieri în această ordonanță că poți migra o singură dată. Deci cred că inițiatorii ar trebui să se gândească inclusiv la implicațiile pe care acest liber la migrație le are și cu privire la preluarea mandatului. Deci putem fi în situația în care un primar migrează către un partid politic de la un partid politic pentru alegeri, după care, după alegeri, migrează la loc! Nu cred că ne-am gândit suficient la acest aspect și nu știu dacă asta era intenția legiuitorului”.

Precedenta „ordonanță a traseismului” a fost dată în 2014 de un alt guvern condus de un președinte PSD: Victor Ponta. Atunci, efectul a fost migrația a peste 500 de primari, majoritatea către PSD, dar asta n-a împiedicat înfrângerea lui Ponta la alegerile prezidențiale.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

- Advertisement -

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. Democrația Originală marca Ilici-KGB 😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃

  2. Cu Ciolacu si maCiuca tara se duce de rapa!
    Nici cu Klaus nu mi-e bine, ca pe meleaguri straine,
    Cand sa promoveze tara… isi preumbla sotioara!
    Dar vom scapa noi si de- asta, de nu ne-ar lovi napasta,
    Inca vreo treizeci de ani… sa fim slugi… pe la varani!

  3. Javre, dar au slugi media cum sunt „jurnalistii” de la A3, DIGI 24, RTV și manipulantii cenzori de la Hnews, care sug cu două mâini bani de la partide ca sa isi ia solda de complici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -