sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăNewsVIDEO. Comasarea alegerilor "e aproape o lovitură de stat!" / "Aranjament între...

VIDEO. Comasarea alegerilor „e aproape o lovitură de stat!” / „Aranjament între familii de mafioți care nu vor decât să rămână la putere, adică la decizie și resurse“ – profesorul Dumitru Borțun

-

Comasarea alegerilor din 2024, pusă la cale de Iohannis, PSD și PNL, este de fapt o lovitură de stat pusă la cale de clanuri mafiote deghizate în partide politice, cu obiectivul de a-și conserva pe termen lung controlul asupra deciziei și resurselor, acuză celebrul profesor Dumitru Borțun. Fost consilier prezidențial și unul dintre cei mai buni comunicatori din România, Borțun a avertizat populația să nu se lase amăgită de pretextele lansate de Ciolacu, Ciucă și Iohannis, cum că aceștia ar fi preocupați de cheltuielile bugetare ori de electorat, că face prea multe drumuri la vot.

Invitat de George Buhnici la podcastul IGDLCC, publicat duminică pe YouTube, profesorul Dumitru Borțun a discutat despre mai multe teme, analizând din perspectiva comunicațională interviul lui Vladimir Putin și discursul lui Klaus Iohannis la Bruxelles. Însă momentele în care a vorbit despre așa-zisa comasare pe care o face regimul PSD-PNL sub bagheta președintelui Iohannis l-au enervat teribil.

Expertul a explicat că asistăm aproape la o lovitură de stat. PSD, PNL și Iohannis comasează alegerile europarlamentare și cele locale, sub pretextul că sunt preocupați de cheltuirea banului public și de faptul că sunt prea multe alegeri. În realitate, se vizează salvarea PSD și a PNL la europarlamentare, a explicat profesorul Borțun.

Aceste partide se tem de votul popular și atunci recurg la o scamatorie, comasează alegerile europarlamentare cu cele locale mizând pe faptul că primarii, interesați direct să fie realeși, vor mobiliza resursele proprii ca să scoată oamenii la vot. La grămadă cu aleșii locali vor fi votați și europarlamentarii, obținându-se astfel un scor mai mare pentru PSD și PNL.

- Advertisement -

E posibil ca, până la toamnă, partidele aflate la putere să încerce și o comasare a alegerilor parlamentare cu turul 2 al prezidențialelor, cu același scop, a estimat Borțun.

Totul e o bătaie de joc, un scuipat între ochii românilor, tras de Iohannis, Ciolacu, Ciucă și clanurile lor mafiote, a arătat profesorul, pentru că dreptul la vot e unul câștigat, fundamental în democrație, când se presupune că oamenii sunt informați în privința a ceea ce urmează să aleagă. Amestecarea alegerilor va duce la o cacofonie generală și la dispariția votului informat, pentru că se va vorbi la grămadă despre plantat panseluțe de către primari și politicile macro la nivelul UE, de o mare importanță pentru viitorul întregului continent, inclusiv al României. Oamenii nu vor mai înțelege nimic, pentru că primarii le vor spune despre ce străzi promit că asfaltează, iar discuțiile despre planurile de viitor ale Europei – dacă urmează o integrare mai profundă, care s-o transforme în putere globală, sau o integrare mai redusă, care s-o lase la stadiul de actor regional, de exemplu – nu vor mai avea loc.

Peste toate, a explicat Dumitru Borțun, românilor li se va lua anul acesta dreptul fundamental la vot democratic și informat, câștigat atât de greu în 1989, după decenii de dictatură.

- Advertisement -

Publicăm analiza profesorului Dumitru Borțun. În video, dialogul despre comasare poate fi urmărit de la minutul 1.11:30.

Schimbi regulile în timpul jocului! Tu calci, de fapt, în picioare ideea de democrație. Democrația este posibilitatea oamenilor de a-și exercita votul ca opțiune politică. Și tu le razi treaba asta“

„(…) Această ipocrizie incredibilă (a comasării alegerilor sub pretextul grijei pentru cetățeni și pentru banul public – n. red.) pusă în față știți cum e? La mahala se spune: «Te-a scuipat în față, mă! Te scuip în ochi!» E pe filosofia că «o facem pentru că putem!». Sunt la putere, au majoritate zdrobitoare în Parlament și vor să comaseze niște alegeri care n-au treabă una cu alta: localele cu europarlamentarele. (…)

Totul miroase a aranjamente din astea mafiote, între familii de mafioți, niște aranjamente politicianiste între oameni care nu vor altceva decât să rămână la putere, adică la decizie și la resurse. Și acoperite cu un discurs de legitimare care mimează interesul pentru soarta cetățeanului și pentru banul public. E oribil ce se întâmplă! E o mare bătaie de joc!

În concepția mea – poate greșesc, poate exagerez – e aproape o lovitură de stat! Pentru că tu schimbi regulile în timpul jocului! Tu calci, de fapt, în picioare ideea de democrație. Democrația este posibilitatea oamenilor de a-și exercita votul ca opțiune politică. Și tu le razi treaba asta în momentul în care aduci europarlamentarele împreună cu localele!

E o bătaie de joc! Îți bați joc!“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* S-au demascat! Șoșoacă și Simion – nimic despre asasinarea lui Navalnîi! Mesajele lor în ultimele trei zile: „să ieșim din UE”, „dictatură sorosistă”, „noua Uniune Sovietică de la Bruxelles”, cearta cu Șoșocul

* Totul despre „divorțul” dintre Șoșoacă și Șoșoc. Tot ea îl făcuse numărul 2 în partid. Dedesubturile unui scandal politico-matrimonial de mahala

* 10 minciuni ale lui Putin în interviul cu Tucker Carlson, demontate imediat de Ministerul de Externe polonez. Bucureștiul tace și după 4 zile, deși cei doi au invocat ostil România și Transilvania

- Advertisement -

9 COMENTARII

  1. „reprezentantii” UNEI PARTI A POPULATIEI VOR COMASAREA AELGERILOR.

    NESECURISTUL Tudose: „Romanii isi doresc comasarea alegerilor. Este clar ca lumea s-a saturat de schimbari bruste, de schimbari de guverne”

    ETA MANIPULAREA, ETA PROPAGANDA.

  2. Domnul profesor Dumitru Bortun da cel mai exact diagnostic: „aranjamente mafiote între familii de mafioți”; „oameni care nu vor altceva decât să rămână la putere, adică la decizie și la resurse”.

  3. Pnl condusa de un tradator a dispus impotriva partidului si a electoratului lor sa striveasca liberalismul. Se repeta tradarea de acum 10 ani. Tot oameni fara constiinta si manati numai de interese personale au poruncit si atunci.

  4. Haitele de ho’i si asasini își dau mâna. Ticalosia mafiilor numite partide nu are limite Scuipati pe acesti distrugatori de tara , in afara de flemgme nu merita decat scarba noastra si a milioanelor de exilati care au inteles ca Romania va disparea de pe harta gratie PNSLPSDUDMRPSL si a celorlalit ticalosii ca ei (javrele din Juistitie, madia slugarnica, mancurtii dein Jandamerie etc,)

  5. Ne-am irosit atatia ani din viata, s-avem in fruntea tarii o paiata:
    Toate sperantele de la-nceput, cum le-am avut, asa au si trecut.
    Eu cred ca totul e-n zadar in tara, cat insasi tara e in ameteala:
    Daca poporul nu-si gaseste drumul, n-avem decat a ne jeli destinul!

    • Dupa parereamea, poporul a inceput sa dea semne de viata.

      Cu toata conspiratia tacerii, sau a minciunii, create in jurul lui, USR traieste si cred ca va reusi sa convinga mai mult decat arata sondajele masluite.
      Societatea civila a inceput sa se miste, s-au unit mai multe ONG-uri, formand Convenția Grupurilor Civice, care a lansat Declarația Timișoara 2024 care propune clasei politice o serie de obiective, solicitandu-ne semnaturi.
      https://www.conventiagrupurilorcivice.ro/#popup1
      Chiar si AUR, cu toate derapajele lui, este in fond o forma de revolta impotriva cleptocratiei politice, adresandu-se unui segment de populatie asupra caruia cleptocratia isi pierde influenta, iar „elita” l-a ignorat.
      Cred, sper ca „paiata” va pierde meciul.

  6. Au revenit la matcă fii rătăcitori din PCR-ul de dreapta. Mulțumim din inimă Iubitului nostru Conducător ! 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  7. Sper sā iasā cât mai multi români la vot si sā le dea cu votul peste bot. Nu-i mai ascultati pe cei ce zic cā oricum nu conteazā pentru cā acestia fie sunt vânduti comasatilor fie au renuntat la sperantā. Iesiti fratilor la vot. E singura sansā sā-i scoatem pe margine. Votati orice în afarā de pnlpsdaurudmr. Bateti-i la cap pe toti prietenii si toate neamurile sā-si gāseascā un pic de timp si sā voteze. Poate nu scāpām de tot nernernici da’ mācar sā nu treacā de 30 la sutā( bugetari speciali si apartinātori+conspirationisti antivaccinisti sosocari+asistati sociali needucati=30 la sutā dintre ai nostri compatrioti).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -