joi, martie 28, 2024
AcasăMainCCR dă lovitura de grație României: eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, declarată...

CCR dă lovitura de grație României: eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, declarată neconstituțională!

-

Decizie-șoc a Curții Constituționale a României (CCR), cu 6-3 la vot: eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor s-a făcut printr-o lege care încalcă Constituția! Astfel, e posibil să fie reluată plata acestor venituri cu adevărat nesimțite.

Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţională, joi, legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.

Sursele citate au arătat că decizia a fost luată cu 6 voturi „pentru” şi 3 „împotrivă”.

Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, prin care au fost eliminate pensiile speciale, a ajuns la judecata Curții Constituționale după ce peste 70 de foşti senatori și deputați au acţionat în instanţă Parlamentul României, invocând excepția de neconstituționalitate a respectivei legi.

- Advertisement -

Printre foștii parlamentari care au cerut în instanță repunerea în plată a pensiilor lor speciale (mulți, foști miniștri) se numără: Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Petre Daea, Teodor Meleșcanu, Dan Matei Agathon, Vasile Blaga, Nicolae Bacalbașa, Anton Anton, Anghel Stanciu, Victor Paul Dobre, Puiu Hașotti, Ioan Oltean, Ion Ariton.

Excepţiile de neconstituţionalitate au venit de la mai multe instanţe din ţară: Tribunalele din Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş, plus Curtea de Apel Timişoara.

Legea 7 a gost adoptată de plenul Parlamentului pe 17 februarie 2021, cu 357 de voturi „pentru”, iar 30 de parlamentari au ales să nu voteze.

- Advertisement -

Așadar, abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a durat un an și două luni. Acum, Parlamentul are două variante: fie adoptă o nouă lege prin care elimină elementele declarate neconstituționale (caz în care plata pensiilor speciale nu va fi reluată), fie reîncepe să plătească aceste privilegii nerușinate.

Odată demolată și această lege, nu mai rămâne nimic din promisiunea electorală de căpătâi a PNL din campaniile electorale din 2019-2020 (cel mai vocal – Rareș Bogdan): eliminarea pensiilor speciale. Dimpotrivă, există tentative de extindere a categoriilor de bugetari care să beneficieze de acest privilegiu.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Balamucul Șoșoacă s-a mutat la Ambasada SUA, la 34 de zile după primirea prietenească de la Ambasada Rusiei. Acum, și cu Bahmuțeanca!

* Ioan Feher, trădătorul care i-a ajutat pe hackerii ruși să atace instituții ale statului român, e fan AUR și citește site-ul lui Buble. E adept al lui Putin și susține Rusia, dar trăiește la Londra!

* Disperare în tabăra rusă: cu câteva zile înaintea paradei de 9 Mai, „niciun succes” pe frontul din Donbass

* La Kremlin se înmulțesc informațiile despre o iminentă lovitură de stat. Generali și șefi ai FSB se pregătesc să-l înlăture pe Putin și să pună capăt războiului

* „Putin mai are două săptămâni să-și salveze armata. Apoi va pierde Donbass-ul și Crimeea, dar și sprijinul generalilor”

* Rusia a început o nouă campanie de propagandă: acuză și Suedia că e nazistă!

* Pilot pe F-35: NATO „ar distruge complet forțele rusești” în doar câteva zile, dacă alianța ar fi atrasă într-un război convențional. Avioanele occidentale le surclasează pe cele rusești

* Rusia a pierdut 90% dintre cei mai buni parașutiști ai săi. Mai are doar 30% din rachetele de înaltă precizie și numai 30-40 de oameni instruiți să le lanseze

* General ucrainean ex-KGB: „SUA și Marea Britanie controlează orice puncte strategice de pe teritoriul Rusiei”

* „ARDEREA RUSIEI”. Putiniștii sunt disperați: ucrainenii le-au aruncat în aer o baterie de lansatoare de rachete BM-27 Uragan și 5 unități din sistemul de focoase termobarice TOS-1 Buratino

* Sprijin fabulos al SUA și UE pentru Ucraina. Americanii dau 33 de miliarde de dolari, din care de 20 de miliarde armament, în timp ce europenii elimină toate taxele pentru comerțul cu această țară

Pravda: „România și Polonia, primele candidate pentru loviturile cu rachete Kalibr. Aceste țări care se poartă greșit nu vor supraviețui fizic și mental”

* Fiul apără Ucraina. Tatăl, decorat de Rusia pentru teroarea din Donbass. Povestea sfâșietoare a unei familii rupte de război

Serviciile secrete occidentale știu în ce buncăr se află Putin! Tiranul rus va fi distrus dacă va ordona un atac nuclear

Expert: „Această armată rusă din Ucraina va dispărea în două luni. Vor avea nevoie de una nouă, care va fi de recruți, mai slab instruiți”

Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

* Real Madrid mai produce o minune: marchează în minutele 90, 90+1 și 95 și va juca finala Ligii Campionilor, cu Liverpool!

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. Nu mai umblați cu tâmpenii,respectați regulă bunului simț.Guralivii de la partidul AUR,gen Sosoaca et companii,dacă au mers la Ambasada Rusiei fără aprobarea Parlamentului ar trebui eliminați din sistem sau sancționați drastic.Cei ce sunt proruși, inseamna ca fac parte din tagma nazista, faptele abominabile ale Federației Rusiei sunt mai grave decât ale lui Hitler
    . Apoi acel trădător de țară care care a colaborat cu hakeri ruși,să fie extrădat din Anglia și pedepsit conform legilor țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -