Conferința de presă a Vioricăi Dăncilă a extaziat-o pe Carmen Avram, europarlamentar PSD, fostă jurnalistă la Antena 3.
Soția lui Adrian Ursu nu se împiedică în lucruri mărunte, gen „aria cercului = raza la pătrat” sau „ăștia din diaspora”, ea merge direct la țintă: Viorica Dăncilă e „un general neînfricat, care a stat în picioare, drepți, în fața tirului agresiv şi nemilos de întrebări, răspunzând calm…”
În schimb, Klaus Iohannis e un biet soldat „care n-a avut curajul să plece la război”.
Contrastul cu Viorica Vasilica e evident. Aceeași Viorica Vasilica pe care aceeași Carmen Avram, în primăvară, în campania pentru europarlamentare, o zugrăvea astfel, la pachet cu Dragnea și alți PSD-iști: „I-am urmărit pe (acum) colegii mei PSD-iști, vreme de doi ani și ceva, cum se luptă. Erau ca în poezii – prin foc, prin spăngi, prin mii de baionete, urcăm acum, sus, deci… A fost… lupta asta îngrozitoare a lor… Venea din față… era ca Ana lu’ Manole… erau furtuni și ninsori și vânt, și ei se duceau înainte, vroiau să facă ceva. Adică ajunseseră acolo, erau fericiți că au ajuns acolo și vroiau să facă ceva”.
Postarea lui Carmen Avram (19 noiembrie 2019)
„Am văzut în seara asta o femeie, ca un general neînfricat, care a stat în picioare, drepți, în fața tirului agresiv şi nemilos de întrebări, răspunzând calm, timp de 3 ore şi jumătate (inclusiv ora de la Antena 3).
Şi am mai văzut un om, care n-a avut curajul să plece la război. Doar l-a mimat, aşezat confortabil, în fotoliu, primind cu îngăduință plecăciunile şi peria de scame.
N-am văzut niciodată un contrast mai puternic, mai devastator, între doi combatanți care luptă pentru acelaşi lucru. Păstrați impresiile din seara asta şi mergeți cu ele duminică, la vot!”
Wow ! De asta avem parte când deșeuri, rebuturi ale societății mioritice ajung la butoane și microfoane, o viziune distorsionată asupra societății. Da, au aluns HOȚII paznici la seifurile statului român.
……………. ajuns ……..
Ce face omul pentru o mana de bani, ridica in slavi un monstru agramat care ar arunca tara in neant si ne-ar face bataia de joc a lumii intregi!!!! Dupa ce ca sub guvernul ei au fost batuti oameni fara nicio vina si s-a furat cat s-a putut din toate pozitiile, legile justitiei au fost macelarite si infractorii periculosi eliberati, vaca asta are tupeul sa candideze la presedintie!!!! Pai nu e asta o palma pe fata tuturor celor care vor o tara curata pentru ei si copiii lor? Si ai zice ca fosta-jurnalista e mai culta decat aia care s-a urcat in copac, dimpotriva, nu e mai desteapta tuta pe care cu atata putere o lauda, CLICA C…R ANALFABETE!!!!!
Sigur ca daaa. „Un general neinfricat care a stat in picioare, drepti” sustinuta de sforile puscariasului Draknea, care a siluit justitia si a eliberat 12 mii de criminali si violatori.
Iata ce ne spune Dancila la inceputul mandatului ei https://www.youtube.com/watch?v=FkgPUrIbp24
Si ce lista de loaze are la sfirsit https://adevarul.ro/news/politica/continua-epurarile-guvern-lista-cei-60-pesedisti-inlaturati-ludovic-orban-primele-trei-zile-1_5dc597dc5163ec4271d033f5/index.html
Măi koană A.C., este greu de întâlnit o subspecie de grotă (precum Veorika, Olga V., Oana Z. … & Co.! Acolo’i crescătorie 😂 !!!) ce se vrea intelectuală atât de umilă, jalnică pupinkuristă, gretzoasă, care să duhnească atât de pestilențial atunci când deschide râtul și începe să grohăie precum o scroafă în călduri ! A spune că sunteți penibili este mult prea puțin spus ! Voi sunteți o gaszkă (turmă chiar !) atinși de pesta porcină africană care trebuie lichidată !!! 👹👿😱
Doamne, cata dreptate ai!!!!!!