Iohannis, plecăciune în faţa Diasporei şi a României #Rezist, la şedinţa solemnă a Parlamentului

0
3065

Preşedintele Klaus Iohannis participă la sesiunea solemnă a Parlamentului României dedicată sărbătoririi Zilei Naţionale a României. În discursul său, preşedintele nu a uitat să aducă un omagiu românilor din străinătate, care l-au votat masiv la alegerile din 22-24 noiembrie. De asemenea, Iohannis a făcut o plecăciune şi în faţa românilor care au apărat în stradă democraţia şi statul de drept.

Principalele declaraţii ale preşedintelui Iohannis

  • Democrația, libertatea și drepturile omului sunt cele mai de preț bunuri pe care le avem.
  • Orice atac la adresa demnității umane și la adresa statului de drept, necombătut eficient, poate deschide oricând calea pentru abuzuri.
  • Cele trei decenii de la Revoluția din 1989 au însemnat 30 de ani de tranziție anevoioasă.
  • Faptul că azi România e membru UE și NATO și are un Parteneriat Strategic solid cu SUA dovedește că avem o democrație funcțională.
  • Orice atac la adresa statului de drept, necombătut eficient, poate deschide oricând calea unor abuzuri. Pericole există şi vor exista, faptul că avem o societate matură, cetăţeni cu un pronunţat simţ civic reprezintă o garanţie esentială pentru viitorul democratic al României
  • Lăsăm în urmă un an electoral încărcat.
  • Deși ne-am confruntat cu instrumentalizarea politică a unor teme sensibile și cu adâncirea faliilor din societate, marele câștig este că românii, prin votul lor, au spus clar și răspicat că vor o Românie europeană.
  • Prin alegerile făcute la referendum, la scrutinul european și la cel prezidențial, românii au votat pentru a nu uita cine suntem și încotro vrem să ne îndreptăm.
  • Diaspora noastră rămâne, nu doar cu gândul, dar și cu fapta, puternic ancorată în realitatea românească.

Klaus Iohannis a avut toate motivele să le mulţumească românilor din străinătate de la tribuna Parlamentului României, chiar în şedinţa solemnă dedicată Zilei Naţionale. În alegerile recent încheiate, actualul preşedinte a fost votat masiv de românii din Diaspora.

Prezenţa la vot a fost un record din toate timpurile pentru votul din străinătate: 944.172 de români s-au dus la urne în turul 2 al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat în zilelede 22, 23 şi 24 noiembrie. Cu aproape 300.000 mai mulţi decât în turul 1, din zilele de 8,9 şi 10 noiembrie.

Dintre aceştia, nu mai puţin de 878.933 au pus ştampila pe actualul preşedinte, deci un procent zdrobitor de peste 93% în favoarea lui Klaus Iohannis, în raport cu candidata PSD, Viorica Dăncilă!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Se-alege praful de Pro România! Ruptura definitivă a lui Mihai Tudose de Ponta, cu mesajul „Doar atât. Deocamdată…”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.