joi, aprilie 25, 2024
AcasăNewsBătălia finală în PNL: tabăra care vrea guvernare cu USR înfruntă tabăra...

Bătălia finală în PNL: tabăra care vrea guvernare cu USR înfruntă tabăra care preferă PSD

-

Conducerea PNL se întrunește marți seara pentru a decide pe care din cele două drumuri care i se deschid în acest moment va apuca: refacerea coaliției cu USR sau alianța cu PSD. În partid, ambele curente sunt susținute de tabere puternice. Sincer sau din calcul ascuns, președintele Florin Cîțu pare să fi reevaluat situația și să fi înțeles că USR ar fi un partener mai rezonabil decât PSD. În schimb, „grupul ardelean“, cu Boc și Bode în frunte, militează pentru alianța cu social-democrații.

Oficial, Biroul Politic Național – din care fac parte cam 20 de persoane – al PNL se întrunește pentru a valida depunerea mandatului lui Nicolae Ciucă, premierul desemnat care n-a reușit să obțină susținere pentru un Guvern minoritar, și acordarea unui nou mandat cu o marjă mai largă de acțiune, în care să se poată coopta și alte partide la guvernare.

În mod absolut surprinzător, având în vedere izbucnirile umorale din ultimele luni, tocmai președintele PNL, Florin Cîțu, conduce tabăra celor care militează pentru o reapropiere de USR. Cîțu îl are alături pe prietenul său, Dan Vîlceanu, care s-a exprimat deja public că unica soluție pe care o vede este coaliția cu USR și UDMR.

Cei doi îl au lângă ei și pe premierul desemnat Nicolae Ciucă. După toate indiciile, generalul va primi din nou mandat de la președintele țării, Klaus Iohannis, să formeze Guvernul. Ciucă vrea și el coaliție cu USR, după ce a constatat că liderii acestei formațiuni au condiții mai puține și sunt mai rezonabili decât cei de la PSD.

- Advertisement -

O refacere a coaliției cu USR ar fi mai rezonabilă, dar ar depinde de gruparea Orban. Alianța cu PSD ar îngropa definitiv PNL

Principala problemă o reprezintă situația eventualei coaliții PNL – USR – UDMR în Parlament. Continua hemoragie de la liberali – un grup consistent l-a urmat deja pe Orban și s-a dezafiliat de la grupul parlamentar PNL – a făcut ca parlamentarii rămași de la aceste partide să nu mai aibă majoritate. O soluție ar reprezenta-o cooptarea grupării Orban. Varianta nu este imposibilă, pentru că Ludovic Orban a declarat aproape în fiecare zi că el sprijină refacerea coaliției cu USR și se opune vehement alianței cu PSD.

În tabăra opusă lui Cîțu se află așa-zisul grup din Transilvania, care susține cu toate forțele cooptarea PSD la guvernare. În fruntea taberei pro-PSD sunt Emil Boc, Lucian Bode și Gheorghe Flutur. Cei trei, sprijiniți și de alți lideri, cum ar fi deputatul Florin Roman, vor PSD-ul alături de PNL pretextând nevoia de „majoritate solidă“.

Pe de altă parte, Ludovic Orban afirmă că Florin Cîțu nu e sincer când vrea refacerea coaliției cu USR. Calculul actualului șef al PNL – afirmă Orban – e unul cu bătaie ceva mai lungă. O alianță cu PSD, care cere 10 din cele 20 de posturi de miniștri, l-ar arunca în ierelevanță.

- Advertisement -

În același timp, o coaliție cu USR și UDMR are șanse să pice la vot în Parlament, ceea ce l-ar readuce pe Cîțu în prim-plan, ca soluție de premier.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -