Basarabia lui Eminescu

2
126

Dincolo de ziua de 15 ianuarie şi de discursurile oficiale false, dincolo de frontiera artificială trasă prin interiorul Țării şi nedreptăţile istorice, dincolo de regimurile politice şi de aşteptările de copil orfan ale Basarabiei, de la înălţimi continuă să ne lumineze spiritul nostru tutelar, Luceafărul conştiinţei naționale şi Limbii Române – Mihai Eminescu.

Fireşte, Eminescu nu are nevoie de elogiile urmaşilor, fiindcă întreaga sa viaţă şi operă ne arată că cel mai puţin Poetul s-a preocupat de sine, având drept stea călăuzitoare soarta şi viitorul neamului românesc, înscrierea cu demnitate a poporului şi ţării noastre în civilizaţia europeană şi mondială, îmbogăţirea şi păstrarea fiinţei naţionale pe pământurile dăruite nouă de Dumnezeu.

Oricât de persistent ar fi curentul de opinie că patria, neamul, credinţa, marii înaintaşi, părinţii, omenia, tradiţia, memoria colectivă au devenit anacronice şi ne împiedică să ajungem la “viitorul luminos”, opera lui Eminescu demonstrează contrariul, ne dă trăinicia rădăcinilor şi împrăştie pleava care întunecă văzul mulţimilor şi se vrea stăpână şi civilizatoare.

Eminescu a fost şi a rămas cea mai adâncă şi cea mai actuală voce a neamului românesc. Şi va rămâne atât timp cât va exista acest neam, fiindcă pe gândirea şi simţirea lui se sprijină fiinţa noastră naţională, fiindcă în mare măsură această gândire şi simţire a trecut în noi, în milioanele de urmaşi care formăm neamul românesc.

Ori de câte ori Eminescu a fost strâmtorat, scos din şcoală sau cenzurat, de atâtea ori neamul românesc era lovit de moleşeală, neunire, degradare şi dezagregare, de atâtea ori cădeam în umilinţă, slugărnicie şi marasm.

Lupta împotriva lui Eminescu nu a încetat nicio clipă, fiindcă dragostea şi credinţa lui Eminescu faţă de Ţară şi Neam supără şi astăzi ciocoimea, profitorii şi rataţii care au nevoie de patrie numai ca să le fie punga plină şi să se „lustruiască pe sine”. Cei care astăzi scrijelesc şi doresc să demoleze temeliile din care răsar opera şi crezul lui Eminescu urmăresc să lase o Românie fără substanţă şi fără identitate naţională.

Nu vreau să cad în profeţii, dar nu pot să-mi închipui cum ar fi arătat Basarabia fără Eminescu, cum ar fi supravieţuit fiinţa noastră românească rusificării, sovietizării şi deznaţionalizării. Sunt convins că intelectualitatea basarabeană, indiferent de generaţie, s-a format şi s-a ridicat din opera eminesciană, că oricât de barbare şi omniprezente erau cenzura şi securitatea sovietică, în cercurile studenţeşti şi universitare circulau clandestin, în fotocopii, de la o generaţie la alta, manuscrisele lui Eminescu despre Basarabia.

Orice intelectual onest va recunoaşte cu mândrie că adevăratul profesor de limbă, gândire şi simţire românească i-a fost opera poetică şi politică a lui Eminescu. Stataliștii, marionetele rusofile și șor-dodoniștii de la Chişinău, cu susţinerea “fratelui mai mare”, se zbat să oprească mersul istoriei, înșeală populaţia şi gonesc tineretul, dar cu tot cu Kremlinul lor, ei sunt total neputincioşi în faţa lui Eminescu, a testamentului eminescian gravat în inimile basarabenilor conştienţi de originea lor: SUNTEM ROMÂNI ŞI PUCTUM!

Când se va scrie istoria adevărată a rezistenţei basarabene, a mişcării de deşteptare şi a luptei pentru natură, limbă, alfabet, identitate naţională, tricolor, dar şi decomunizare, Eminescu va fi în fruntea frunţilor, fiindcă opera lui ne-a dat buletinul de identitate, conştiinţa, simţirea, gândirea şi demnitatea naţională.

În fond, există o singură Basarabie autentică şi veşnică – Basarabia românească a lui Eminescu. Şi atât.

Eminescu nu are nevoie nici de lauri, nici de elogii, nici de discursuri oficiale ipocrite. Dacă ne-ar cere ceva cu adevărat, aceasta ar fi să ne reîntregim Țara, să-i studiem Cartea, să ne păstrăm cu sfinţenie memoria, fiinţa naţională, credinţa, natura, demnitatea, istoria şi limba română, care ne adună pe toţi ca pe un Neam şi ca pe o suflare unică.

P. S. În foto: ARBORELE EMINESCU, stampa genială a pictorului Aurel David, lansată în anul 1968, simbolul „naționaliștilor români” din Basarabia ocupată de Rusia imperială și șovină. În anii de teroare roșie, oricine îndrăznea să vorbească în spațiul public în „moldovenește” era etichetat drept „naționalist român”, iar a invoca sau a face referințe la publicistica și opera politică a lui Eminescu însemna crimă gravă împotriva regimului rusesc de ocupație și a URSS. Eminescu trecea peste sârma ghimpată de pe Prut și făcea legătura miraculoasă a „naționaliștilor români” și a Basarabiei ocupate cu Patria-Mamă, ROMÂNIA.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Golgota Basarabiei: 5-6 iulie 1949. Cel mai mare val al deportărilor organizate de Rusia în teritoriile românești ocupate

Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

Cine ne apără de invazia pașnică?

Moldo-ivanii. Pe două scaune… stricate și rușinoase

Gând sincer pentru un „pravoslavnic”

Tricolorul lui Gheorghe Muruziuc

Răspuns unui „frate-putinist” din dreapta Prutului

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Sforăitul gros al ministrului Petre Daea, în direct, la Antena 3. Râsete și ghionturi în studio. PSD-istul zice că o fi sforăit altul!

Un nou kompromat împotriva Emiliei Șercan. Pe Facebook se plătesc reclame care o calomniază pe jurnalistă, promovând un site-fantomă, cu “anchete” nesemnate

Omul PSD, Mitulețu Buică, a demisionat de la conducerea Autorității Electorale Permanente după ce a fost prins că și-a angajat cumnata în instituție

VIDEO. Nicușor Dan anunță că a reușit să stingă datoriile Capitalei lăsate de administrația Firea-PSD: „Bucureștiul a trecut pe lângă faliment. Au fost 3 miliarde de lei datorii curente. De acum încep investițiile”

Revolta unui profesor universitar: „Un general de vârsta mea s-a pensionat cu 30.000 de lei pe lună. Era obosit sărmanul. Eu mai am de așteptat vreo 20 de ani. Pensia mea va fi de 6-7 ori mai mică“

A căzut primul cap din Mafia TVR Sport. Oprean, bișnițarul de bilete, și-a dat demisia ca să scape de cercetarea disciplinară, dar nu poate scăpa de ancheta penală. Panică printre complicii săi: oare îi va „turna”?!

Propaganda pro-Putin și cea pro-AUR l-au lăsat pe Robert Turcescu fără emisiune la B1 TV

Marea miză a bătăliei de la Soledar. Rolul crucial al minelor de sare pentru soarta războiului și a regiunii Donețk

2 COMENTARII

  1. Exceptional text. Intuitiv, ne incalzeste sufletul amintirea poetului si semnificatia lui. Neamul romanesc are, prin el, o lumina calauzitoare. Speranta este ca oamenii cu iubire de tara il vor purta mereu ca pe o faclie sa lumineze mintile si sufletele generatiilor care se succed, transmitand pretioasa stafeta a constiintei nationale reprezentate de Eminescu…fara oameni de cultura intelepti, neamul se poate pierde in irelevanta….

  2. 15 Ianuarie, ziua Poetului Național, e aproape tot atât de importantă precât 1 Decembrie și guvernul ar trebui să se preocupe de un fel de danie, pentru Educația Adulților. Principala cauză a plagiatelor din RO este sărăcia bibliotecilor, deoarece nu poate fi piratat orice de către student. Normal ar fi ca bibliotecile din centrele universitare să primească în comun cel puțin 250 milioane euro anual, pentru import de carte academică recentă. Să fim în pas cu lumea bună chiar fără Schengenul austriac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here