Autorul numirii torționarului Cazan la șefia Jandarmeriei Prahova este un fost subaltern al acestuia: col. Alin Mastan

6
4818
Alin Mastan - Laurențiu Cazan

Autorul scandaloasei decizii din 28 decembrie, de numire a lt.-col. Laurențiu Cazan ca împuternicit la comanda Jandarmeriei Prahova, este col. Alin Mastan, șeful Jandarmeriei Române. Acesta deține funcția de două luni, tot ca împuternicit (cu titlu interimar), fiind numit de fostul ministru de Interne, Marcel Vela.

Pe 10 august 2018, în timpul represiunii din Piața Victoriei, Alin Mastan activa în conducerea Jandarmeriei București, sub comanda maiorului Laurențiu Cazan. Operațiunea de gazare a manifestanților pașnici a fost coordonată atunci de Cazan, iar Mastan se afla în concediu.

Colonelul Alin Mastan a fost împuternicit în funcţia de inspector general al Jandarmeriei Române pe 20 octombrie, de către conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

„Având în vedere că la data de 19 octombrie a expirat împuternicirea în funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a colonelului Bogdan Enescu, începând cu ziua de marţi, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, colonelul Alin Mastan, prim adjunct al directorului general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, a fost împuternicit să exercite atribuţiile funcţiei de inspector general al Jandarmeriei Române”, se arăta într-un comunicat al MAI.

Noul comandant, Alin Mastan, a fost la conducerea Jandarmeriei din București inclusiv în timpul protestului din 10 august 2018, dar nu a coordonat operativ intervenția, pentru că s-ar fi aflat în concediu.

Mastan a fost audiat ca martor în dosarul „10 august”.

Până în februarie 2017, Alin Mastan a fost şef al Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sălaj, când a fost detaşat la Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

În Capitală l-au găsit și evenimentele din 10 august 2018. Atunci se afla în subordinea maiorului Laurențiu Cazan (acum locotenent-colonel), șeful Jandarmeriei București.

Între timp, colonelul Alin Mastan a avansat fulgerător, a ajuns șeful Jandarmeriei Române, poziție din care l-a răsplătit pe fostul său șef, numindu-l – în urmă cu două zile – la comanda Jandarmeriei Prahova.

De reținut succesiunea numirilor: ministrul Marcel Vela l-a pus pe colonelul Alin Mastan la șefia Jandarmeriei Române, iar acesta l-a desemnat pe locotenent-colonelul Laurențiu Cazan la șefia Jandarmeriei Prahova. Vela nu mai este ministru, cei doi ofițeri sunt comandanți interimari (prin împuternicire pe 6 luni).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

6 COMENTARII

  1. Inca de cand a fost pus jigodia de Mastan in fruntea jandarmeriei de dobitocul de vela, am stiut ca e ceva dubios, putea sa puna pe oricine altcineva, el il pune pe unul din troaca, asa ca era de asteptat o faza mizerabila ca asta. Vela nu a fost in stare sa faca nici macar un strop de curatenie in cardasia psdista din MAI, iar ea merge mai departe, fara probleme.

    • Mai desteapta lui peste,ca sa schimbi un intreg minister iti trebuie si timp si ,mai ales OAMENI!!!CAND DIICOT ITI DA OATAKAMAUA LA (INDE)MANA CA ESTI CURAT,TU,CA MINISTRU,CE POTI FACE ,DECAT SA REFUZI,DAR VINE CRIMINALUL SI ITI CERE MOTIVE,ATUNCI TU CE FACI??Dar ce incerc sa vorbesc cu una ca dumneata,care il pupa undeva pe insusi trump,jigodia cu apucaturi de dictator ce ar fi in stare sa arunce SUA in haos doar ca sa ramana el presedinte pe viata!!PFFFUIIII…😑😑😷

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here