“Au tras draperiile, au stins lumina”. Cum a mințit Ciolacu după ce a fost filmat stând înghesuit la masă cu 10 persoane, într-un restaurant

1
1899

Surprins înghesuit la masă cu alte 10 persoane într-un restaurant, încălcând precauțiile și regulile din pandemie, Marcel Ciolacu, președintele PSD, a ripostat cu o rafală de minciuni și ipocrizii demontate prompt de martorii oculari. Potrivit acestora, Ciolacu n-a stat “câteva minute” și nici nu s-a întâlnit “din întâmplare” cu fostul premier Mihai Tudose, iar când cei doi s-au prins că au fost observați, s-au baricadat și s-au ascuns.

În weekend au făcut turul presei imagini cu Marcel Ciolacu și Mihai Tudose, alături de alte 9 persoane, înghesuiți la o masă dintr-un restaurant aflat în stațiunea buzoiană Sărata Monteoru. Cei 11 convivi încălcau precauțiile posibile în pandemie, nerespectând nici numărul maxim de persoane admise la o masă (6), nici distanțarea fizică.

Prins cu ocaua mică, filmat și fotografiat, Ciolacu n-a putut să spună că nu-i adevărat, așa că a ripostat previzibil pe contul său de Facebook, postând poza de astă-primăvară cu premierul Orban și lideri ai PNL într-un birou de la Palatul Victoria, petrecând de ziua liderului liberal.

Marcel Ciolacu a recunoscut că a fost în restaurantul din Sărata Monteoru, dar a pretins că regulile s-au încălcat doar câteva minute, el fiind cu familia acolo când, din întâmplare, au apărut și alți lideri PSD. El a jucat cartea responsabilității, acceptând că a greșit, că va plăti amenda și că a trimis la poliție datele celorlalți comeseni.

Numai că și această minciună a avut picioare foarte scurte. Un martor ocular a relatat, pentru Digi 24, că n-a fost nici vorbă de întâlnire întâmplătoare și nici de câteva minute. Ba, din contră, după ce s-au prins că sunt fotografiați, PSD-iștii s-au baricadat și ascuns în restaurant.

Martorul a relatat: Inițial, întâlnirea a avut loc la una din mesele de pe terasă. Mihai Tudose a venit al treilea sau al patrulea și au stat afară o perioadă, abia după aceea au intrat cu toții înăuntru. Deci, în momentul în care au fost în jur de 10 persoane afară, s-au mutat înauntru. Au stat cel puțin o oră, cât am mai stat eu pe terasă. Șeful locației îi însoțea inițial la masa de afară, apoi a intrat cu dânșii. După ce și-au dat seama că au fost pozați, au tras draperiile, au încuiat ușa restaurantului, au stins luminile și ne-am simțiti ostilizați“.

Ciolacu și ceilalți participanți la ședința de taină au încasat, în total, amenzi de 21.000 de lei, a anunțat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției.

În loc să accepte că a făcut ceva în neregulă, Ciolacu a încercat să se victimizeze, acuzând într-o declarație de presă că “Orban și ai săi folosesc Poliția Română în scopuri politice! E o rușine!”.

Ludovic Orban, surprins la rândul său astă-primăvară în compania mai multor lideri PNL, dar într-un birou din Palatul Victoria și nu la restaurant, a acuzat: „Au fost surprinși așa cum sunt, că ignoră normele de protecție sanitară. S-a văzut cum respectă regulile. Au avut o conduită iresponsabilă încă de la începutul pandemiei, bagatelizând riscul epidemiei, au pus bețe în roate la orice fel de reglementări, lăsând autoritățile fără pârghiile pentru a lupta împotriva răspândirii“.

Și Orban a fost amendat, la vremea respectivă, pentru încălcarea prevederilor legale.

Jocul duplicitar al lui Ciolacu în timpul pandemiei 

Comportamentul lui Ciolacu nu este surprinzător. El a condus, din Parlament, atât lupta împotriva măsurilor care vizau limitarea numărului de îmbolnăviri, cât și campania conspiraționistă. PSD a acționat concertat cu propaganda rusă, în ultimele 8 luni, încercând să acrediteze ideea că, de fapt, epidemia este inventată de cabala mondială și folosită de Iohannis pentru a instaura o dictatură perfidă.

După luni de insistențe, această acțiune premeditată a dat roade, o mare parte din populație fiind convinsă că, de fapt, epidemia de Covid este o invenție. Aceasta, împreună cu obstrucțiile legislative coordonate de PSD, a dus la explozia cazurilor de coronavirus, creștere masivă a numărului de morți și perspectiva unei ierni foarte dificile.

Ciolacu a făcut tot timpul un joc duplicitar. În primele luni a negat de-a dreptul pericolul. Astă-vară, în timp ce în studiourile TV mima responsabilitatea, și-a dat masca jos în plenul Parlamentului, când era chiar la prezidiu, clipind șmecherește: “Am deviație de sept, nu pot să respir!”. Oamenii săi, parlamentari social-democrați, făceau scandal prin benzinării și șaormerii când li se cerea să-și pună masca. Baronul Buzatu și soția sa acuzau conspirații și negau existența virusului.

Acum, când se confruntă cu perspectiva pierderii alegerilor parlamentare, Ciolacu a devenit brusc îngrijorat de pericolul virusului și cere amânarea scrutinului cu 3 luni, până în martie. El acuză Guvernul, dintr-o dată, că nu e conștient de gravitatea situației și că pune în pericol sănătatea oamenilor fixând alegerile pe 6 decembrie.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Garcea, revoluționarul Securității: „Vă chem în Piața Victoriei! Nu mai suport!”

VIDEO. Dan Bittman își continuă delirul conspiraționist: „În Germania nu moare nici dracu’ de Covid!” / „Să dea Dumnezeu să mor și eu de Covid!”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here