joi, aprilie 25, 2024
AcasăMainAtac macabru al lui Roșca Stănescu la adresa lui Orban: "Va trebui...

Atac macabru al lui Roșca Stănescu la adresa lui Orban: „Va trebui să plece de la PNL, cu picioarele înainte sau cu picioarele pe altă parte!”

-

Sorin Roșca Stănescu (71 de ani), fost informator al Securității și fost pușcăriaș, a lansat un atac dezgustător, la Antena 3, la adresa președintelui PNL, Ludovic Orban (57 de ani), fost prim-ministru și actual președinte al Camerei Deputaților.

„Mai devreme sau mai târziu, cu picioarele înainte sau cu picioarele pe altă parte, Ludovic Orban va trebui să plece de la conducerea PNL”, a spus turnătorul Roșca Stănescu (agentul „H15” și „Deleanu” al Securității).

Într-o pledoarie anti-Orban la Antena 3, duminică după-amiază, ex-pușcăriașul Sorin Roșca Stănescu a scăpat o frază morbidă, de-a dreptul șocantă. El a vorbit despre faptul că Ludovic Orban, președintele PNL, va trebui să plece de la șefia partidului „cu picioarele înainte sau cu picioarele pe altă parte”!

Moderatoarea Andreea Sava a sesizat enormitatea, cu ceva întârziere, a bâiguit ceva, dar a lăsat discuția să meargă mai departe, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

În 2014, Roșca Stănescu a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare, pentru utilizare de informațiii privilegiate și pentru aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat. A fost eliberat condiționat după ce a executat aproape 9 luni din pedeapsă (mai puțin de o treime).

- Advertisement -

Pledoaria morbidă a lui Sorin Roșca Stănescu

  • „Ludovic Orban a pierdut alegerile, trebuie să plece. Ar fi primul președinte al PNL care pierde alegerile și nu pleacă.”
  • „Mai devreme sau mai târziu, cu picioarele înainte sau cu picioarele pe altă parte, Ludovic Orban va trebui să plece. Mie mi-e clar că i se va face vânt.”
  • „Grupul PNL din Ardeal nu-l va ierta pentru că a condus partidul la înfrângere. Iar cel care ar trebui să preia conducerea PNL va fi Rareș Bogdan, care a demonstrat că are calități de lider, are capacitatea de a ține partidul în mână și a-l ridica.”
  • „Sigur, trebuie numărați șefii organizațiilor județene ale partidului – câți sunt cu Orban, câți cu grupul din Ardeal -, dar schimbarea se va face, și asta cât de curând.”
  • „Dacă nu va pleca de la conducerea PNL, Ludovic Orban «va fi plecat», adică va fi ajutat să plece. Probabil, se va apela la DNA și i se vor face niște dosare penale. Ar avea și cu ce, pentru că au fost multe achiziții dubioae în pandemie.”

De ce-l urăște Roșca Stănescu pe Orban

Sorin Roșca Stănescu îl dușmănește pe Ludovic Orban din trei motive.

  1. Orban l-a nu l-a acceptat niciodată în PNL. În anii 1992-1993, Orban a spus în ședințele de partid că asocierea cu Roșca Stănescu va dăuna mult partidului. Președintele PNL din acea vreme, Crin Antonescu, a trecut însă peste părerea lui Orban și altor câtorva liberali și l-a adus în PNL pe fostul turnător al Securității, căruia apoi i-a asigurat și o poziție eligibilă pentru a deveni senator (de Dâmbovița). Mai mult, Antonescu l-a numit pe Roșca Stănescu și consilier personal. Colaborarea lor a durat aproape doi ani (ianuarie 2002 – noiembrie 2003). Tot Antonescu l-a și dat afară, prin votul Biroului Politic Național (47 pentru 2, împotrivă, 2 nule), când combinatorul intrigant Roșca Stănescu devenise o bombă cu ceas pentru PNL.
  2. Orban a extras PNL din vechile combinații USL-iste cu PSD și cu Dan Voiculescu, iar această mișcare politică l-a enervat pe Roșca Stănescu, care apreciază politicile PSD (mai ales în domeniul justiției) și e invitat permanent la Antena 3 („fratele” turnător Dan Voiculescu)
  3. Sub conducerea lui Orban, în sinistrul „regim Dragnea”, PNL a avut o atitudine fermă pro-justiție, împotriva Ordonanței 13 și a altor forme de maltratare a legilor justiției și a Codurilor penale. Mulți liberali, inclusiv parlamentari, au participat la protestele și marșurile istorice din București, care au uimit Europa.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Calendarul sinucigaș al lui Stanoevici

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Sincer, liberali isi merita soarta, Stiau clar ca Rares Bogdan este o carpa nu om,, dar au trecut peste toate mizeriile din scursura asta , doar pentru ca avea ceva rating [nici ala cine stie ce] si au facut dintr’o carpa , un lider liberal. Nimic nou in partidul liberal. mai au asa animale. si Florin Roman un ex PSD’ist . personaj extrem de dubios, tot lider liberal si el. Toata scursura politici din Ro, azi este in PNL. Asta trebuie aplaudata la scena deschisa , Nici un partid nu a reusit sa se autodistruga singur asa cum a facut PNL’ul Nu cred ca va apuca final de mandat acest guvern, mai miult ca sigur in max un an, avem anticipate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -