Noi înregistrări incredibile cu militari ruși aflați pe frontul ucrainean sunt puse la dispoziția publicului de Anton Gherașcenko, consilierul ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei, Denis Monastirski. Într-una din ele, un ocupant îi povestește unei femei din Rusia – probabil, prietena sa – despre promiscuitatea pe care-o îndură împreună cu camarazii săi: sparg magazine, fac foamea, fură rațe din gospodării și se plâng că sunt total depășiți de armata ucraineană.
Spre finalul convorbirii, militarul o informează pe interlocutoarea sa că 8 dintre colegii lui de arme au făcut greșeala să mănânce niște plăcinte pe care li le-a oferit o bunicuță. „8 oameni au zburat acasă în sicrie zincate”, spune el.
Clipul audio a fost preluat și de site-ul Obozrevatel.com. Jurnaliștii ucraineni constată: „Locuitorii Ucrainei nu-i primesc pe invadatorii ruși cu pâine și sare, ci, dimpotrivă, încearcă să-i facă pe dușmani să părăsească pământul nostru. De exemplu, o bunică ucraineană a hrănit soldații Federației Ruse cu plăcinte cu otravă. Această poveste nu se potrivește deloc cu minciuna conform căreia ucrainenii se presupune că-i întâmpină pe ocupanți și împart mâncarea cu ei. Astfel de falsuri sunt răspândite în mod activ de resursele propagandistice rusești”.
AUDIO: Discuția terifiantă dintre ostașul rus și prietena sa
„Știam despre pierderi. Gleb a spus că-i aduc direct cu KamaZ-urile”
Tânăra rusoaică: Ieri, pe la ora 4, au adus încă un sicriu. Majgodin, din Zalezino (localitate situată în regiunea Tver din Rusia, la nord-vest de Moscova – n. red.), din două sate au mai fost acolo.
Militarul rus: Iar noi știi câți am adus și am trimis – întru pomenire?
Tânăra rusoaică: Pe cei care se presupune că sunt ceceni? (Este vorba despre „măcelarii lui Kadîrov”, cunoscuți și sub denumirea de „kadîroviți”, care au murit pe capete)
Militarul rus: Da, da!
Tânăra rusoaică: Inițial, multă vreme Ministerul Apărării n-a vorbit nimic despre pierderi. Din punctul nostru de vedere, n-ar fi fost niciun fel de pierderi.
Militarul rus: Pierderi sunt foarte multe.
Tânăra rusoaică: Știam despre pierderi, pentru că Gleb – ei stau la graniță, între Voronej și Ucraina – a spus că-i aduc direct cu KamaZ-urile (camioane de fabricație rusească – n. red.).
Militarul rus: Este înfricoșător! Înfricoșător!
Tânăra rusoaică: Da. Este un lucru de înțeles. Că voi acolo nu vă jucați. Nu e airsoft.
„Rațiile uscate s-au terminat, nu avem ce mânca. Facem foamea! Am ieșit afară ieri, am furat repede o rață. Dacă se nimerește un magazin de «bombardat», luăm de-acolo țigările, produsele”
Militarul rus: Ne-au aruncat din nou afară (se referă la faptul că ucrainenii i-au gonit de pe pozițiile inițiale – n. red.). Nicio asigurare, nimic. Toată Divizia 42, toată compania noastră a fost adusă în Djankoi (oraș regional din Crimeea anexată – n. red.), iar pe noi ne-au detașat. Rațiile uscate s-au terminat, nu avem ce mânca. Am ieșit afară ieri, am furat repede o rață! Dacă se nimerește un magazin de „bombardat”, luăm de-acolo țigările, produsele. Pentru că nu există nimic, înțelegi? Noi facem foamea!
Tânăra rusoaică: Dar marea majoritate spune (la televiziunile din Rusia – n. red.) că voi pur și simplu dați gratis produsele sau le primiți gratis de la cetățenii pașnici. Se vorbește că ei vă mulțumesc pentru că ați venit acolo, bunicile plâng acolo și vă mulțumesc.
Militarul rus: Aha. O bunică i-a hrănit cu plăcinte – 8 oameni au zburat acasă în sicrie zincate.
Tânăra rusoaică: Adică, i-a hrănit cu ce anume?
Militarul rus: Cu otravă!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Razboi total.