Armata rusă anunță că va lovi infrastructura serviciilor de securitate ucrainene din Kiev și le cere civililor care locuiesc în apropiere să părăsească zona.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov, a declarat, conform Agenției France Presse (AFP):
„Pentru a opri atacurile informatice împotriva Rusiei, vor fi efectuate lovituri cu arme de înaltă precizie împotriva infrastructurilor tehnologice ale SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei – n. red.) și a centrului principal al Unității de Operațiuni Psihologice de la Kiev”.
Oficialul rus a continuat:
„Facem apel la locuitorii Kievului care locuiesc în apropierea centrelor să-și părăsească locuințele”.
Aceste declarații vin într-un moment în care forțele ruse își intensifică eforturile de a ocupa capitala Ucrainei, Kiev.
- Advertisement -
Un uriaș convoi blindat rusesc, cu o lungime de 64 de kilometri, se apropie de Kiev dinspre nord-vest, potrivit imaginilor din satelit publicate în noaptea de luni spre marți (28 februarie / 1 martie).
Autoritățile ucrainene au acuzat armata rusă că a bombardat zone rezidențiale din mai multe orașe, inclusiv din Harkov, în nord-estul Rusiei, unde au loc lupte aprige.
Lumea asta a ajuns la fel de neghioaba ca si in antichitate. Un razboi e lasat sa se desfasoare ca o fatalitate, cand, daca s-ar dori, el ar putea fi stopat. Nu-mi vine sa cred ca nu exista posibilitatea de stopare. El e lasat pentru ca trebuie sa moara multi oameni. Asa e legea naturala conform careia, din cand in cand, trebuie sa ne mai imputinam si sa resetam niste proiecte ale omenirii, pentru a da o sansa perpetuarii speciei…eu, altfel, nu inteleg razboiul implacabil pe care trebuie sa-l intampinam ca pe o fatalitate….
Lumea a ajuns neghioaba pentru ca si-a pus destinul in mainile unui dement. Cum naiba sa existe o posibilitate de stopare cand acest dement numit Putin isi aduce 75% din fortele armate sa rada de pe fata pamantului o tara suverana si independenta? Tratatul de la Minks prin care a fost denuclearizata Ucraina este hartie igienica in latrina derbedeului. Chiar nu vezi ca asta este un dictator sadic? Un satrap cu porniri animalice dispus sa isi bage la tocat toata armata indiferent de consecinte. Aici nu este vorba de imputinare ci despre un grup de dezaxati care se cred Dumnezei pe Pamant. Lukashenko, Putin, Kim Jong Un, Al-Assad, Maduro, China, prin teroare conduc tarile lor. In momentul in care aceste popoare se unesc in constiinta atunci se va produce schimbare. Frica de represalii, bataia, moarte, ii tin pe oameni sa nu actioneze.