luni, noiembrie 25, 2024
AcasăMass-mediaCoșmarul Ramonei Ursu în vremea pandemiei și a demisiei. "Îmi cădea carnea...

Coșmarul Ramonei Ursu în vremea pandemiei și a demisiei. „Îmi cădea carnea de pe oase” / „Da, pentru că tu ai comorbidități”

-

Proaspăt demisionară din funcția de redactor-șef de la Ziare.com, Ramona Ursu este și o recent vaccinată. Cu AstraZeneca, pe 10 martie. Pe 15, a scris un text simpatic, cu irizații literare. O stilistică hrănită din realismul magic al sud-americanilor.

Imaginea cărnii care cade de pe oase și cuvântul-cheie „comorbidități” domină visul Ramonei, în care punct de sprijin îi e mama sa. Liniștea înțeleaptă a mamei și resemnarea complice a fiicei compun o scenă care, din punct de vedere literar, i-a reușit Ramonei.

Scurta, dar intensa poveste post-vaccinare a Ramonei Ursu

Comorbidități

„Efect advers după ce m-am vaccinat cu AstraZeneca. În viața de zi cu zi, creierul meu, antrenat și de meseria de jurnalist, funcționează așa: nu cred nimic și pe nimeni fără să primesc o explicație logică, fără probe, fără documente, fără declarații oficiale, fără să mă consult cu experți etc. Și pe tema Covid și a vaccinării, funcționez fix la fel, motiv pentru care mă consult des cu medici.

Ei, bine, cum a funcționat toată această logică după ce m-am vaccinat zilele trecute? Cam așa: visez într-o noapte că mă dureau mâinile, ceea ce, în realitate, era adevărat. Și cum mă uitam eu, așa, în vis, la mâinile mele, văd că de pe un deget îmi cade carnea și îmi priveam direct osul. Mă duc, cumva șocată, la mama și îi spun: «Mamă, tu vezi că mi se vede osul în degetul ăsta?». La care mama, foarte calmă, îmi zice: «Da, asta pentru că tu ai comorbidități».

- Advertisement -

Deși, slavă Domnului!, în realitate n-am așa ceva – și, oricum, să-mi cadă carnea așa, direct? :))) – , în visul meu de om aparent megainformat, explicația asta a funcționat de minune, spunându-mi la mine-n cap doar un simplu: «Aaaa, da, de asta, de la comorbidități…»”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -