vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsPersonaj odios din gașca Firea-PSD: "Părinților de USR-iști nu le-am luat gâtul...

Personaj odios din gașca Firea-PSD: „Părinților de USR-iști nu le-am luat gâtul pentru că suntem creștini”

-

La numai 3 zile după ce își punea cenușă în cap, „regretând profund” o „postare impulsivă” și „cerându-și scuze tuturor celor pe care i-a lezat” pentru că a „acționat impulsiv și mânat de furie”, smardoiul Aurelian Bădulescu (fost viceprimar al Capitalei) a recidivat cu o altă postare scandaloasă.

Joi, 26 noiembrie, Bădulescu – omul de casă al clanului Firea-Pandele – a exersat un contorsionism istoric și ideologic, încercând să transforme PSD într-un partid al martirilor anticomuniști, iar USR-PLUS într-o adunătură de torționari!

Minciuna, tupeul și grobianismul n-au limită la acest Bădulescu, care-și exersează diversiunile ca fruntaș al unui partid care-l are ca președinte de onoare pe agentul sovietic Ion Iliescu.

Abjecția lui Bădulescu țâșnește din fraze precum:

- Advertisement -
  • „La Revoluție, creștini fiind, nu le-am luat gâtul.”
  • „Astăzi, plozii copiilor brigadierilor și ai agenților NKVD vor să ia toată puterea” (adică USR-iștii!).
  • „De licheaua asta patentată (Vlad Voiculescu) o să avem noi grijă în Consiliul General.”

Postarea scabroasă a lui Aurelian Bădulescu

„Blestemul brigadierilor: Voiculescu, Tofan, Năsui”

„După ce au trimis elitele politice și intelectuale la canal și au distrus toate speranțele de prosperitate ale românilor, brigadierii au plodit. Odraslele lor s-au făcut mari. S-au vârât ca șobolanii în PCR și în Securitate.

La Revoluție, creștini fiind, nu le-am luat gâtul. Astăzi, plozii copiilor brigadierilor și ai agenților NKVD vor să ia toată puterea.

- Advertisement -

Orătăniile securiștilor s-au îmbrăcat în odăjdiile progresiste. Fiindcă e moda. Cred că le-a venit otrepelor vremea. Și-au epilat piepturile, și-au pensat sprâncenele și și-au pudrat năsucurile, peste surtuc și-au tras diagonale curcubeu și se pozează în noua elită.

Ei sunt cei care, prin blestemul istoriei, fac figura OMULUI NOU. A acelui individ gregar, isteric și urlător ca țața comunală.

În ciuda istoriei și a evidențelor, cuibăriți în USR, au lansat mesajul: «Copiii noștri vor lucra pentru copiii lor!».

Din negura istoriei și din prea multa bunătate a poporului creștin, și-au îndestulat conturile din străinătate și și-au trimis bastarzii cu damf progresist.

– Vlad Voiculescu, un nepot de securist, vrea să pună mâna pe toate spitalele din capitală, el neavând nicio pregătire în domeniu. Faptul că l-au poleit cu aură de biciclist, aducerea medicamentelor din străinătate, tot o faptă penală rămâne. De licheaua asta patentată, o să avem noi grijă în Consiliul General.

– Ramona Mirela Tofan (Dospinescu, nume de domnișoară), candidat USR-PLUS, este soția unui fost țărănist, șef FPS pe Moldova și fiica lui Constantin Dospinescu, primar și prim-secretar PCR la Piatra Neamț, între anii 1980 – 1986, una dintre cele mai grele din istoria poporului român.

– Corneliu Răducanu-Morega, ginerele eroului Muncii Socialiste, Ilie Morega, candidează pe listele USR Gorj.

– Claudiu Năsui, alt candidat, dar din poziția de președinte al USR București, e nimeni altul decât fiul securistului Dorel Năsui, cel care a furat statul cu 6 MILIOANE de dolari în Afacerea Motorola.

Mare grijă la ce votați! Să nu ajungă copiii noștri să lucreze pentru copiii lor.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Relu Fenechiu își trage și „copiii” în pușcărie. Adomniței – 3 ani și 2 luni cu executare. Și Chiuariu a fost condamnat, dar cu suspendare

Soția-paravan a lui Tudorache garantează cauțiunea și pentru ea, și pentru el, cu case de peste 1.200.000 de euro!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -