Prima factură dureroasă pe care o aduce Brexit-ul: Scoția se rupe de Marea Britanie ca să rămână în UE

1
6037
Nicola Sturgeon

Decizia de a părăsi Uniunea Europeană va aduce Marii Britanii o factură dureroasă. Dincolo de efectele economice, la orizont apar probleme mult mai grave, de statalitate. „Nu am fost niciodată mai sigură de obținerea independenței Scoției decât sunt acum”, a declarat șefa Guvernului local scoțian, Nicola Sturgeon.

Afirmația este parte a discursului susținut de Sturgeon în fața colegilor ei din Partidul Național Scoțian (SNP), la conferința anuală a formațiunii, scrie The Guardian.

„Prioritatea de acum este combaterea pandemiei, dar Scoţia trebuie să fie pregătită pentru ceea ce urmează. Scoţia se apropie de un moment istoric. Independenţa este o perspectivă clară, iar în contextul unirii eforturilor, al atitudinii umile şi muncii dificile, nu am fost niciodată mai sigură că vom obţine acest lucru. Poporul scoţian are dreptul de a-şi stabili viitorul. Trebuie să ne concentrăm toate eforturile pentru a ne asigura că oferim o ţară mai bună generaţiilor următoare”, a spus Sturgeon.

„Independența Scoției este foarte vizibilă – cu unitate, smerenie și muncă, sunt sigură că vom atinge acest obiectiv. Independența are, acum, sprijinul unei majorități a opiniei publice. Țara noastră are un potențial și o rezervă de talent atât de mare. Putem construi o economie rezistentă, care să aibă dreptatea ca fundament”, insistă Nicola Sturgeon.

Afirmațiile premierului scoțian vin după o victoria zdrobitoare obținută de partidul său la ultimele alegeri generale britanice, în care SNP a obținut 48 din cele 59 de locuri în Scoția.

De atunci, mai multe sondaje de opinie arată că o majoritate clară a scoțienilor sunt acum în favoarea secesiunii. Potrivit unui sondaj publicat de institutul Ipsos Mori în luna octombrie 2020, o majoritate fără precedent, de 58% dintre scoțieni, se pronunță în favoarea independenței regiunii lor față de Regatul Unit.

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a precizat, însă, în mod repetat, că nu va permite un nou referendum pentru independența Scoției, argumentând că e vorba de un vot care vine „o dată pe generație”.

Nicola Sturgeon insistă că partidul său ar putea cere un nou referendum dacă va obține majoritatea covârșitoare la alegerile parlamentare locale din Scoția, din mai 2021. Ea a promis să stabilească înaintea scrutinului de anul viitor data unui al doilea referendum, susținând că Brexitul a schimbat radical datele pentru scoțieni.

Referendumul din 2014 și Brexitul ce a urmat

Un referendum privind independența Scoției a mai avut loc și în 2014, însă atunci scoțienii au respins cu 55% opțiunea secesiunii, optând să rămână parte a Regatului Unit.

De atunci, însă, multe alte evenimente și decizii luate la nivelul Regatului Unit – în primul rând Brexitul, căruia scoțienii i s-au opus cu îndârjire (peste 60% au votat împotrivă) – au început să îndrepte opinia publică spre o susținere mai mare a opțiunii independenței.

Scurtă istorie

Anglia și Scoția au format Regatul Marii Britanii în 1707, când cele două țări au intrat într-un „contract” voluntar de uniune politică, administrativă și teritorială. Anterior, Anglia și Scoția fuseseră unite printr-o uniune personală dinastică încă din 1603, când Regele Scoției, Iacob al VI-lea, a moștenit Coroana Angliei după moartea Elisabetei I (Tudor), care a murit fără urmași. După ce a moștenit Coroana Angliei, Iacob VI (Scoția) și I (Anglia) și-a mutat curtea la Londra și a condus cele două țări din capitala Angliei.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

ÎPS Teodosie mobilizează o „armată” de 350 de preoți și 100 de monahi împotriva Guvernului! Agentul „Mache” ordonă ca toată preoțimea din Constanța să încalce legea

Relu Fenechiu își trage și „copiii” în pușcărie. Adomniței – 3 ani și 2 luni cu executare. Și Chiuariu a fost condamnat, dar cu suspendare

50 de ani de închisoare pentru 10 condamnați, în Dosarul ANRP. Crinuţa Dumitrean – 6 ani și 3 luni, Horia Simu – 6 ani și 4 luni

Soția-paravan a lui Tudorache garantează cauțiunea și pentru ea, și pentru el, cu case de peste 1.200.000 de euro!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.