Președintele american Donald Trump l-a atacat virulent luni pe doctorul Anthony Fauci, o figură respectată în Statele Unite și membru al celulei de criză a Casei Albe pentru criza coronavirusului, transmite France Presse.
„Oamenii s-au săturat de Covid”, a afirmat Trump, într-o convorbire telefonică pe care a avut-o cu membrii echipei sale de campanie, relatată de presa americană.
„Oamenii spun: «Lăsați-ne în pace!». S-au săturat. S-au săturat să-i audă pe Fauci și pe toți acești idioți”, a adăugat el, potrivit Politico.
Fauci „e aici de 500 de ani”, l-a ironizat președintele pe expertul în vârstă de 79 de ani, care se bucură de o recunoaștere internațională și care conduce Institutul de boli infecțioase.
„Dacă l-am fi ascultat, am fi avut 700.000 sau 800.000 de morți”, a continuat președintele, apreciind însă că ar fi contraproductivă demiterea acestuia, în apropierea alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.
În urmă cu o săptămână, imunologul și-a exprimat nemulțumirea pentru folosirea afirmațiilor sale într-un clip de campanie al echipei Trump legat de coronavirus.
„În aproape cinci decenii de serviciu public, nu am susținut niciodată public vreun candidat”, a subliniat el, acuzând scoaterea din context a declarațiilor sale.
În mai multe rânduri, dr. Fauci a încercat să clarifice sau să corecteze afirmații aproximative sau de-a dreptul eronate ale lui Donald Trump privind vaccinurile sau tratamentele în curs de dezvoltare împotriva Covid-19.
MAGA! GO TRUMP! Suntem satui de cretinoizi senili gen Bidon, care acum cateva zile se lauda ca va candida pentru Senat! Si nu e prima oara! Marsh, asa zisi „ziaristi” inculti si vanduti pe o ciorba!
e cam trist ca sunt atatia ziaristi de stanga pe aici, chiar imi pusesem sperantele in aceasta publicatie on-line. mai bine ati vedea cum se cenzureaza doar pe partea lui Trump nu si pe partea democratilor, indiferent ce imbecilitati spun ei. asa cum spunea Spartacus, sa votezi un individ care nu stie exact unde candideaza e trist.