A luat sfârșit căutarea individului acuzat că și-a înjungiat copilul în vârstă de 8 ani. Polițiștii clujeni l-au prins în zona satului Filea de Jos, comuna Ciurila. Mașina sa, în care se afla copilul mort, fusese găsită în satul vecin, Lita, din comuna Săvădisla.
Tatăl copilului de 8 ani a fost prins marți seara, în satul Filea de Jos, comuna Ciurila.
În dimineața aceleiași zile fusese găsit cadavrul copilului, în mașina tatălui său, ascunsă în satul Lita din comuna Săvădisla.
Filea de Jos și Lita sunt sate vecine, din comunele vecine Ciurila și Săvădisla. De altfel, locul în care a fost capturat bărbatul este destul de aproape de locul în care a fost găsit cadavrul fiului său, într-o mașină aparținându-i presupusului ucigaș.
Bărbatul a încercat să fugă, dar a fost încercuit și prins. Când a fost încolțit de polițiști, el a vrut să se sinucidă, încercând să-și taie venele, dar a fost capturat la timp de oamenii legii.
Presupusul ucigaș al propriului fiu a fost transportat la UPU Cluj-Napoca pentru îngrijiri medicale, urmând să fie audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Investigatorii au găsit și cuțitul cu care a fost ucis copilașul în vârstă de 8 ani.
Duminică, 26 iulie, o femeie din Cluj-Napoca a depus o sesizare la Poliție, reclamând faptul că fiul ei de 8 ani nu a fost adus la domiciliu, deși, conform înțelegerii, tatăl acestuia trebuia să-l aducă în seara zilei de 25 iulie. Cei doi soți erau despărțiți. Copilul locuia cu mama sa, dar în unele weekend-uri putea fi luat de tată, pe baza unui program strict, stabilit de instanță.