Acasă News VIDEO. Prea șmecheri pentru Covid! La un club de fițe din Mamaia,...

VIDEO. Prea șmecheri pentru Covid! La un club de fițe din Mamaia, petrecerile cu sute de persoane, care încalcă toate regulile, sunt transmise live pe Facebook

În timp ce numărul infectărilor cu Covid depășește zilnic 1.000 de persoane, medicii fac apeluri disperate și Guvernul vorbește de noi măsuri obligatorii, pe Litoral continuă nestingherite evenimentele cu sute de persoane în care se încalcă toate regulile și precauțiile posibile.

Publicația G4Media.ro a scris despre un concert organizat la clubul Nuba, din Mamaia, în weekendul care a trecut, și unde sute de oameni s-au înghesuit fără distanțare socială și fără măști de protecție.

Transmiterea pe Facebook a petrecerilor unde se sfidează legile și restricțiile în epidemie a devenit o obișnuință

Pe Facebook au apărut mai multe filmulețe de la petrecerea organizată la Nuba pe 25 iulie. Imaginile sunt elocvente.

Legile statului român par, efectiv, să se oprească la ușa cluburilor și restaurantelor unde “șmecherii”, nepăsători atât față de sănătatea proprie, cât și față de a celorlalți, se comportă sfidător, pentru a demonstra că ei sunt “prea tari” ca să pățească ceva. În timp ce poliția și jandarmii intervin (legal și justificat) la nunți și botezuri unde alții, luând exemplul “șmecherilor”, încalcă legile și precauțiile în epidemie, statul se sfârșește la porțile petrecerilor de lux.

A fost cazul și acum câteva săptămâni, la evenimentul privat din Costinești unde se presupune că s-a infectat cu Covid-19 vedeta postului Pro TV, Andreea Esca. Și clanurile interlope își fac un titlu de glorie din transmiterea pe Facebook a parangheliilor cu sute de indivizi, adesea videoclipurile fiind însoțite de mesaje sfidătoare, în care se anunță că acolo infractorii sunt șefi și stăpâni, iar “gaborii” nu îndrăznesc să calce.

Petrecerile din localurile de fițe de la Mamaia și din Vama Veche sunt deja o obișnuință. Mii de tineri se strâng acolo noapte de noapte, în petreceri uriașe, apoi pleacă acasă, la localitățile lor din țară, purtând cu ei riscul uriaș al generării unor noi focare.

Concertul din weekend, de la Nuba, a fost transmis live pe Facebook de unul dintre participanți. Așa se întâmplase acum câteva săptămâni și în Vama Veche, unde tinerii au transmis pe Facebook cum, în toiul unei petreceri organizate în fața unui local, apare o mașină de poliție care trece prin mulțime în aplauzele și uralele ironice ale sutelor de oameni care se înghesuiau – nici măcar unul din cei care apăreau în cadru nu purta mască de protecție.

În alte stațiuni, unde merge altă categorie de oameni, se transmit în direct hore, dar aglomerația este omniprezentă.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Tătaru: “A reapărut teama și printre contestatarii epidemiei”. Influenceri și politicieni conspiraționiști “au tăcut sau acționează invers acum”

Dan Barna: USR-PLUS și PNL sunt “relativ aproape să pună în spatele lui Nicușor Dan candidați unici și la Sectoarele din București”

loading...

3 COMENTARII

  1. Oameni de rand nu sunt acolo, tot cei cei de la carma tarii si acolitii lor . In asemenea cazuri , vinovati sunt patronii acestor baruri. Daca nu pot sau nu au cum sa tina restrictii sa si-l inchida .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările