Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), condus de compromisa Lia Savonea (apropiată de PSD și de clanul Dragnea), nu a reușit nici din a cincea încercare instalarea Adinei Florea la șefia Secție Speciale de Investigare a Infracțiunilor în Justiție (SSIJ, zisă și SS-Gestapo).
Decizia a fost amânată după ce 10 dintre membrii CSM au votat pentru amânarea validării, iar 9 pentru dezbaterea speței, dezvăluie surse judiciare pentru G4Media.ro.
Amânarea validării Adinei Florea în fruntea Secției Speciale a fost cerută de judecătoarea Andreea Chiș, opozantă fermă a actualei conduceri a CSM.
Este a cincea oară când plenul CSM are pe ordinea de zi validarea rezultatelor concursului pentru şefia Secţiei Speciale, la care Adina Florea s-a situat pe primul loc, cu un punctaj de 9,86.
La precedentele patru convocări, şedinţa CSM s-a amânat din lipsă de cvorum (ultima dată pe 3 iulie).
Şapte dintre membri CSM – doi judecători şi cinci procurori – au cerut amânarea oricăror discuţii despre Secţia Specială până după publicarea rapoartelor a două instituții europene – GRECO şi Comisia de la Veneţia – care au cerut deja desfiinţarea SSIJ. Cei șapte au inițiat boicotul de la primele patru ședințe, când nu s-a realizat cvorumul.
Cand… o sa cada de la Putere „CIUMA ROSIE”, o sa scapam si de „Sectia GESTAPO” !!!