Se repetă absolut retard și obositor această idee că suntem colonie, că ne-am vândut, că ne-au cumpărat, că ne-au luat străinii, Oculta, Bruxelles-ul, Uniunea, Ursula, Macron. Că a fost un preț, că a fost o impunere. Ideea repetată de toți populiștii, de toată zona asta insalubră a politicii și a societății, este că România a fost furată de străini din mândrele noastre brațe suverane.
Nu prea e așa. Dar atunci, cum?
Românii au furat o industrie în vreo 15 ani. Nu, nu ne vindem țara, mai bine o furăm noi. Iar dacă privatizăm ceva, o facem cu peșcheșuri, eventual dirijăm activele spre ”băieții noștri deștepți”. Să avem capitaliștii noștri, ce naiba?! Fie ei și de carton, cu averile risipite pe Coasta de Azur…
În 1990 am moștenit, probabil, peste 80% din industrie praf, netehnologizată, fabrici și uzine energofage, coloși de lut care funcționau grație CAER (piața comunistă, dispărută rapid), mai mult pe stoc decât pe profit. România era în faliment, dar nimeni nu afirma asta oficial. Abia făcuserăm o revoluție pentru salam, portocale, ”Dallas” și Adidas Torsion. Plus salarii mari. Să le spui românilor că economia țării nu poate suporta cheltuielile ar fi însemnat un dezastru politic. Deci, dă-i înainte cu populismul!
Singura soluție realistă era privatizarea activelor încă bune din economie. Dar… ”Nu ne vindem țara!”, marca Iliescu – FSN. Cum adică, privatizare, restructurare, șomaj? De-asta am murit noi la revoluție? Să dăm fabricile la străini? Să ne afume patronii cu ardei iute? Să ne pună botniță? Să fim săraci?
Nu, am murit să terminăm cu minciuna. Dar eram pregătiți pentru asta? Nu. Și atunci ne-au dat ”Sclava Isaura”.
Așa s-au pus bazele mafiei românești de tranziție. Managementul industriei românești, de la materii prime până la combinate, a intrat pe linie politică. Directorii erau FSN-iști, strămoșii PSD-ului de azi. Și a început marele jaf al deceniului X, 1990–2000.
Toată industria românească a intrat în zona de furt, de căpușare, de tocat. Fier vechi, SRL-uluri private ale directorilor care fabricau în paralel exact producția combinatelor, dar la prețuri de dumping, cu resursele statului. S-a furat de sus până jos. Directorii furau cu camionul, lăcătușul – cu geanta. Speculă și bișniță. De la cisterne până la piulițe. S-au furat bănci, fabrici, irigații. S-a furat toată economia suverană a lui Ceaușescu. Cine? Cine a furat-o?
Românii și-au furat propria industrie. Nu, nu ne vindem țara, mai bine o furăm noi.
A venit CDR la putere în 1996. Dezamăgire mare, dar măcar ne-a orientat spre Vest, după ce Iliescu ne pusese în ochi, timp de 7 ani, lampa moscovită. Ne-am fi dorit, evident, mult mai mult când fluturam steagurile lângă Emil, dar Convenția Democrată – cu PNȚCD locomotivă – nu avea nici 40% în Parlament, depindea de PD-ul lui Petre Roman, fiu de cominternist. Economia socialistă, pusă pe butuci de Iliescu și ai lui, într-o Românie izolată de Occident, trebuia reformară, erau de închis mine nerentabile și fabrici falimentate. Problemele sociale erau explozive, bandiții vremii încă mai încercau mineriade… Printre dificultățile vremii, și-au făcut loc și păcatele locului. Au apărut nepoții lui Țepelea, ai lui Diaconescu…
După 10 ani de furt compulsiv, bine organizat de rețeaua securistă a lui Iliescu și preluat mimetic de ”cei 15.000 de specialiști” ai lui Constantinescu, s-a creat o oligarhie a bogaților, iar în urma lor – pârjolul. Schelete de combinate, zeci de mii de șomeri care au luat calea muncilor în Israel, în Grecia. O primă diasporă. Zeci de mii de pensionați anticipat sau pe caz de boală (păcălirea șomajului).
Numai că România voia în Uniunea Europeană. Așa fusese pactul de la Snagov, din 1995. Când au venit reprezentanții Comisiei Europene în România la finele anilor ’90, s-au luat cu mâinile de cap. ”Exclus, cu această economie, bazată pe jaf, pe corupție, pe subvenții de stat către fabricile de casă, nu merge”. Vă imaginați că Petrom, care vindea benzină și motorină la tot poporu’, avea pierderi sau declara, în cel mai fericit caz, profit de 1.000 de dolari? Că Renel, cu tot curentul electric în tolbă, era pe minus? Vă imaginați cum și cât se fura în țara asta? Cât de sălbatic erau căpușate activele cele mai rentabile ale statului?
Cine făcea toate ororile astea? Românii, nu eschimoșii, nici marțienii. Feseniști, țărăniști, liberali, toți. Schimbau carnetele de la zi la zi. Un celebru director de combinat de stat a declarat ulterior procurorilor: ”Sunt director din 1991. Vreți să vă aduc caietul cu plățile către toți miniștrii și secretarii de stat până în prezent?”. Prezentul era 2012!
Ce ne zicea Europa în anii 1999-2000? Vreți aderare? Trebuie economie funcțională de piață, competitivitate. Cum?
Europa știa clar cum stopezi lanțul de corupție. Privatizezi două lucruri: distribuția materiei prime și băncile. Adică robinetele care pompează bani și materie în economie. Aici era mare corupție. Credite date fără acoperire și prețuri diferențiațe la curent, gaz, petrol, după cum erau șpăgile.
Această a fost condiția. Nu prețul aderării, ci o condiție de bun-simț. ”Vreți în UE? Trebuie stopată corupția. Cum se stopează corupția? Privatizezi robinetele. Le dai pe mâna cuiva care știe să le gestioneze și nu le mai căpușează spre beneficiul clientelei de partid”. A fost un acord semnat din nou de toată clasa politică. Nu era obligatoriu. Puteam foarte bine să spunem ”nu” și să fi ajuns azi ca Belarus sau Rusia.
Și uite-așa, între 2000 și 2004 am privatizat bănci, distribuirea materiilor prime – energie, gaze, petrol. Ce s-a întâmplat? Societățile comerciale corupte au căzut una dupa alta, cele care depindeau de mișmașurile bancare și de energie prefernțială. Cele serioase s-au adaptat și au traversat perioada deșertului. Dar bandiții locului nu puteau ceda fără un preț dureros: la putere revenise, în 2000, blestemul sovieto-comunist Ion Iliescu, tatăl mineriadelor și mama marii corupții, iar prim-ministrul său era lacomul Adrian Năstase, emblema corupției rinocerizate. Și totuși, contextul internațional ne-a ajutat să ajungem în NATO, în 2004 – marea noastră realizare în primii 15 ani post-comuniști.
A urmat deceniul cu Băsescu, cu convulsiile sale, dar și cu integrarea europeană, la 1 ianuarie 2007. Din acel moment, totul s-a schimbat în bine. Treptat, românii au căpătat dreptul de a circula și de a munci în toate țările UE. Uriașă șansă pentru milioane de români care făceau foamea acasă!
Azi, economia României e una incomparabil mai puternică decât în primul deceniu post-ceaușist. Este o economie funcțională de piață, pe care doar bolile politicilor clientelare o mai fac să sufere. Populismul ”suveranist”, adică izolaționist, este un pericol oricând, oriunde.
În anul 2026, numărul companiilor cu capital românesc este de 790.000, adică 94% din totalul societăților comerciale. Acestea asigură locuri de muncă pentru 63% dintre salariați și contribuie cu 48% la PIB-ul României. Cele 6% companii străine asigură 52% din PIB-ul României și o pâine pentru 37% dintre salariați. O pâine incomparabil mai bună decât în urmă cu 20-25 de ani. Salariul net mediu pe economie se apropie de 1.000 de euro; să nu uităm de unde am plecat în haoticii ani ’90 – de la 50-60 de dolari!
Așadar, cine ne-a furat economia? A, economia socialistă, aia suverană, da, a fost furată. De cine? De noi – de feseniști, țărăniști, liberali, pesediști, pediști etc.
Și încă un lucru. Mare parte din companiile străine care dețin activele de distribuție gaze, energie electrică etc. au fost în repetate rânduri tranzacționate. Statul român putea oricând să le răscumpere. Niciodată nimeni nu a interzis statului român să cumpere distribuția de gaze sau energie electrică. Și nici cetățenilor români să cumpere acțiuni pe Bursă. După cum nimeni nu ne împiedică să cumpărăm acțiuni la companiile similare din Germania, Franța, Spania sau Italia, tranzacționate zilnic la marile burse europene!
România a fost furată – da, e un adevăr. Dar a fost furată masiv între 1990 și 2004. Și a fost furată de noi, de români.
După 2004, economia România a fost vindecată, încet-încet, de Uniunea Europeană. A fost salvată de la autodistrugere. Fără Europa, cu banii și regulile ei, cu îndemnurile și constrângerile ei, praful se alegea de noi! Ne mâncau corupții noștri cu fulgi cu tot. Ei erau tot mai puternici, noi tot mai slabi, iar regulile le făceau tot ei. Și le făceau strâmb, așa cum le făcuseră și în trecut, așa cum încearcă să le facă și azi, păcălind ”jandarmul” european.
Ciucă și Ciolacu au demonstrat că ai noștri pot să distrugă rapid echilibrele cu greu câștigate, că pot băga căruța în gard. De aici ne vin durerile acestor vremuri, nu de la Europa!
În prezent avem o economie sănătoasă, grație sectorului privat (cu acționari români și străini, sunt la fel de importanți), dar un deficit bolnav (din cauza unor politicieni autohtoni). Economia ar fi și mai puternică dacă ar crește gradul de privatizare. Da, băncile străine de azi sunt mult mai sănătoase decât băncile românești din anii ’90, când erau jefuite de ai noștri și ne lăsau fără bani! Să nu mai amintim de inflația de peste 150% care ne lăsa cu hârtii fără valoare în buzunar…
Formula de succes e Europa + privatizare. Adică anti-suveranism + non-populism. Orice alte teorii sunt păcăleli ieftine.
