AcasăOpiniiGânduri la agresarea unui cadru didactic de către părinții unui elev

Gânduri la agresarea unui cadru didactic de către părinții unui elev

-

Agresarea cadrului didactic dintr-o localitate din Dâmbovița, deoarece „Ionel Popescu”, loaza dusă în excursie, s-a plâns telefonic părinților că a fost certat și ținut din scurt – el, monumentul istoric al familiei de analfabeți –, este ceva peste care nu se poate trece cu vederea.

De vină este și învățătoarea, pentru că a organizat plimbarea prin țară a elevilor, când putea să meargă liniștită oriunde cu propria familie. S-a bucurat că accesează bani europeni pentru sine și pentru elevii școlii și a plătit cu vârf și îndesat această naivitate. 

Regretabila întâmplare din Dâmbovița poate fi ”învățare de minte” și pentru alții. Merită să te sacrifici psihic și chiar fizic pentru niște progenituri mai ticăloase și mai proaste decât personajele lui Caragiale? Noi credem că nu. Într-o lume a copilăriei controlate de rețelele sociale, de conspiraționiști, antivacciniști, inculți și tarați moral, este posibil orice.

Unii confrați vor spune că sunt și elevi impecabili, cu familii ireproșabile, pentru care merită etc., etc. De acord, dar iată că sunt și din ceilalți. 

- Advertisement -

Comportamentul violent al părinților are legătură cu aberațiile de tot felul introduse în seva școlii românești, printre care:

  • oportunismul grețos pentru obținerea și păstrarea funcțiilor de conducere de jos până sus;
  • ”bucuria nevinovată” a primirii de cadouri ocazionate de zile festive;
  • obligativitatea promovării elevilor și eliminarea repetenției;
  • nivelarea artificială a valorilor;
  • traficul de influență de la etapele inferioare ale Olimpiadelor școlare;
  • devalorizarea notei 10;
  • pedepsele minore pentru grave acte de indisciplină ale elevilor;
  • lapidarea educatorilor prin campanii de presă pentru greșeli bănuite;
  • protestele de tot felul puse în scenă de lideri de sindicat controversați;
  • amenințările periodice cu înghețarea anului școlar;
  • revendicările salariale fără oprire;
  • absurdul punctelor din dosarul personal;
  • numai în aparențe minore, formulele stupide ±doamna director” și „doamna profesor”.

Compormisuri peste compromisuri pentru păstrarea funcțiilor de conducere, a normelor didactice, a unor unități școlare și a unui spor la salariu, care au desacralizat continuu profesiunea sfântă de dascăl. 

Părerile exprimate mai sus pot fi considerate excesive. Școala românească are și eroi și martiri și naivi sentimentali, dar și zone cotropite de jungla socială în care se supraviețuiește cu greu. 

- Advertisement -

Scapă cine poate?

DE ACELAȘI AUTOR:

* Grindeanu, preocupat de ”tulburarea obsesiv-compulsivă”

Coaliția antieuropeană PSD–AUR se bucură: fluviul Dunărea se trece cu piciorul!

PSD, marele prieten al sinecuriștilor

Marinela Mititelu de la TVR se enervează și vorbește tot timpul

De veghe la televiziunea Ghiță – Ponta

Martiri ai închisorilor comuniste: Vasile Voiculescu, părăsit de prieteni

Era mai bine înainte!

Evanghelia după Călin

Un imperiu anacronic: Rusia și Gulagul său

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Escrocul Chirieac

ADRIAN PAPAHAGI: O țară de conservatori

CITIȚI ȘI:

* PSD și AUR au inventat bâta anti-Fritz. ”Metoda e cea din 1945: întâi alegem omul, apoi facem legea cu care să scăpăm de el”

* Sabotaj grav al PNRR, de către tabăra anti-europeană PSD-AUR: pierdem 5 miliarde de euro și nu câștigăm niciun kilowatt! Explicațiile convingătoare ale ministrului Pîslaru

* A sunat Lia în draci… și s-a instaurat dictatura PSD-Savonea! Guvernul Bolojan și PNL sunt torpilate de o justiție mafiotizată

* VIDEO. Visul lui ”Căcărău”: ”Să scoatem țara din mâna acestor nenorociți de haștagi!”

* A doua operațiune obscenă a DIICOT în această vară, după ”cazul Pașca – Dumbrava”. Un fost consilier al lui Băsescu a fost percheziționat și audiat 8 ore, ca urmare a răzbunării fostei sale partenere

* Rețeaua rusească de la lansarea de carte a lui Dungaciu, la Chișinău: ”diplomați”, agenți GRU, oamenii lui Dodon și ai lui Ceban. ”Săgețile” Moscovei au umplut sala pentru numărul 2 din AUR

* VIDEO. Fascism agresiv al lui Dan Puric într-o biserică din München: ”rasa superioară a românului”, ”gena superioară de român, care este impenetrabilă”

- Advertisement -
Articolul precedent

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -