Președintele Nicușor Dan – considerat a fi un trădător de către românii pro-europeni care l-au votat cu speranța relansării reformelor administrative și a luptei anticorupție – a primit recent un nesperat ajutor ideologic din partea unui grup de gânditori format din personalități ilustre ale culturii și mediului academic românesc.
Lista e lungă și cu greutate:
- Teodor Baconschi – fost ambasador;
- Dumitru Chisăliță – presedintele Asociației Energia Inteligentă;
- Adrian-Gabriel Corpădean – conf. univ. dr., decan al Facultății de Studii Europene de la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), Cluj- Napoca;
- Sergiu Mișcoiu – prof. univ. dr., directorul Centrul de Cooperari Internationale, UBB;
- Raluca Moldovan – conf. univ. dr., Facultatea de Studii Europene, UBB;
- Adrian Papahagi – prof. univ. dr., Facultatea de Litere, UBB;
- Ovidiu Pecican – prof. univ. dr., UBB;
- Dorin Popescu – președintele Asociației Casa Mării Negre;
- Antonia Pup – asistent universitar, Universitatea Georgetown din Washington;
- Silviu Rogobete – prof. univ. dr., directorul Școlii doctorale de filosofie, sociologie si științe politice de la Universitatea de Vest Timișoara;
- Mihai Sebe – coordonator relații interinstituționale la Institutul European din România;
- Remus Ștefureac – președinte-director general al Institutului de Cercetări Sociologice INSCOP;
- Sever Voinescu – redactor-șef al revistei ”Dilema Veche”.
Observăm că în acest grup există o prezență consistentă a elitei universitare de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, instituție de învățământ superior cunoscută pentru deschiderea către spațiul euro-atlantic.
Deși nu punem sub semnul întrebării buna-credință a autorilor acestui document – importante personalități pro-europene, oameni de elită care apără și promovează valorile democrației euro-atlantice –, totuși, avem datoria de a supune acest demers dezbaterii în agora românească.
Principalul motiv este că documentul respectiv apare în spațiul public (probabil defel întâmplător) într-un moment deosebit de dificil pentru președintele Nicușor Dan, în opinia noastră un trădător al democrației. Președintele se dovedește a fi incapabil să ofere țării un guvern, rătăcește prin haznaua PSD-AUR și promovează o politică externă orientată mai mult spre MAGA narcisistului Trump și mai puțin spre Uniunea Europeană din care România face parte.
Avem o întrebare legitimă: care este finalitatea acestui document?
Este un gest mărinimos de curtoazie și ajutor oferit de o elită pro-europeană unui președinte în derivă? Sau asistăm la un prim pas de natură ideologică, asumat public, spre formarea unui viitor partid prezidențial?
Despre natura documentului
În ciuda apartenenței majorității autorilor la mediul universitar, acest document nu este un studiu academic. Prin urmare, nu trebuie privit din perspectiva criteriilor rigurozității academice. Documentul este mai degrabă un ”policy paper” menit să fie utilizat ca instrument de advocacy strategic. Nu găsim în cele aproximativ 15 pagini vreo metodologie de cercetare ori note de subsol. Totodată, cele cinci secțiuni ale documentului converg spre aceeași concluzie normativă, declamată deja în Introducere: ”identitățile sunt concetrice, nu concurente”” Altfel spus, documentul nu dezbate, ci doar afirmă viziunea despre subiect asumată de autori.
Conținutul documentului este oarecum ”mascat” prin folosirea inadecvată a termenului de ”raport”. Autorii n-au realizat vreo cercetare științifică, n-au operat o analiză a informațiilor obținute etc. pentru ca documentul final să poată fi compatibil cu titulatura de ”raport”.
Din această perspectivă, se poate spune că Raportul ”Identitate națională, identitate europeană și provocarea populismului”, de fapt, nu este un raport, ci cel mult un document programatic.
Erori de logică internă
Documentul despre care discutăm este partinic. Nu operează cu instrumente obiective de analiză, ci doar declamă superioritatea patriotismului (definit din start ca fiind legitim) față de suveranism și populism (asociate cu antagonismul, emoția intensă și manipularea). Integrarea europeană este prezentată ca fiind caracterizată excluziv prin aspecte pozitive. Suveranismul/populismul rămân chestiuni negative.
Problema nu este că se subliniază nocivitatea extremismului naționalist (exprimat prin suveranism și populism). Știm acest adevăr, istoria ne oferă numeroase lecții despre forța distructivă a extremismului naționalist.
Problema este că autorii operează cu un optimism nejustificat, care înlocuiește abordarea rațională, obiectivă și pragmatică, atunci când discută despre prezența noastră în Uniunea Europeană și despre funcționarea Uniunii. Se omite că Uniunea Europeană a comis erori în politicile sale publice, cum ar fi: măsurile Green Deal coroborate cu dependența energetică față de Rusia (la care a renunțat abia după declanșarea războiului din Ucraina); exagerările în aplicarea politicilor de gen și a principiilor corectitudinii politice; politica permisivă cu privire la imigranți și efectele ei economice, culturale și sociale nocive; birocratizarea excesivă a administrației unionale etc.
Acest optimism face apel și la date statistice oferite de INSCOP, fiind citate procentele care susțin ideea că în rândul românilor există o anumită aderență la Uniunea Europeană – una prin calcul, nu prin convingere. ”Raportul” propune ca acest tip de aderență să fie depășit prin ”patriotism european plural”, fără a oferi o definiție clară și mijloace de realizare practică a acestuia (în text chiar se recunoaște că acest tip de patriotism ”rămâne deocamdată mai mult un obiectiv decât o realitate a opiniei publice”).
De fapt, documentul pe care-l discutăm pare că dorește să forțeze o repoziționare a României față de Uniunea Europeană și/sau să ofere președintelui Nicușor Dan un argument ideologic (suprinzătoare rapiditatea cu care documentul a fost publicat pe site-ul Președinției!) pentru politica lui mai puțin pro-europeană și mai mult pro-MAGA. De aici, probabil, insistența autorilor de a sublinia faptul că ”69,1% dintre români vor renegocierea unor condiții mai favorabile în interiorul UE”.
O altă eroare din document este comisă la citirea scorului electoral. Rezultatul de 46,4% în turul 2 pentru candidatul suveranist e prezentat ca fiind un așa-zis ”plafon” al populismului, când de fapt acest scor este mai degrabă un semnal de forță aproape de paritate, un adevăr pe care ”raportul” îl ascunde sub reformulări retorice.
În acest document observăm și o eroare de metodologie. Textul respinge recuperarea retoricii radicale de către forțele politice democratice, dar propune simultan o ”recuperare a patriotismului” ca armă ”anti-populism”. O astfel de recuperare riscă să valideze tocmai premisele identitare folosite de naționaliști – neam, credință străbună, glie etc. –, fiind imposibilă convertirea masei de susținători ai extremiștilor naționaliști care nu acceptă alăturări gen ”România – Uniunea Europeană”, ”Neamul Românesc – Cetățenia Europeană” etc. Altfel spus, demersul este inutil pentru că nu are puterea de a reduce numărul de simpatizanți ai naționalismului.
Nu în ultimul rând, sesizăm și o ambiguitate terminologică. ”Raportul” amestecă termeni precum ”ultraidentitar”, ”radical”, ”extremist”, ”populist”, ”suveranist” fără să fie evidențiate criterii clare de diferențiere, mai ales că în literatura de specialitate acești termeni nu sunt sinonimi.
Vulnerabilități de fond
Bias elitist-tehnocrat. Textul prezintă populismul, în mod repetat, ca fiind ”simptom”, ”febră”, fenomen emoțional și manipulabil, de pe o poziție de superioritate intelectuală care pretinde că este rațională și matură. Există riscul ca electoratul controlat de discursul suveranist să fie tratat de pe o poziție de superioritate, ca subiect care are nevoie de ”realfabetizare”. ”Raportul” nu reușește să-și asume realitatea faptului că electoratul naționalist – sau măcar o parte consistentă din el – este purtător al unor nemulțumiri legitime, fie ele obiective sau subiective.
Lipsa contradictoriului real. Deși se revendică drept ”cartografiere onestă a convergențelor și a nuanțelor dintr-o dezbatere plurală”, documentul nu analizează serios argumentele grupării naționaliste pe subiecte precum: subsidiaritatea, transferul real de competențe către Bruxelles, deficitul democratic al UE, criticile constituționale la adresa integrării etc.
Recomandări generice, fără mecanisme de aplicare. ”Raportul” operează cu ceea ce putem numi ”forme fără fond”: buna guvernare, reducerea inegalităților, educația civică, alfabetizarea media etc. Teoretic, aceste măsuri sunt necesare, însă le-am auzit repetate de peste două decenii în documentele emise de statul român și de societatea civilă în interacțiunea cu Uniunea Europeană, fără ca efectele în practică să fie vizibile. Textul nu explică CUM pot fi implementate aceste măsuri, în contextul în care statul român este afectat tocmai de problemele semnalate și de ”raport”: corupție, birocratizare, neîncrederea instituțională etc.
Cine decide ce e ”dezinformare”. Recomandarea de ”protejare a spațiului informațional” și combatere a propagandei ostile e însoțită de principiul ”combaterea dezinformării nu trebuie confundată cu cenzura” – dar nu se precizează CINE stabilește pragul, după ce criterii și cu ce garanții juridice.
Lipsa scenariilor cuantificate. Deși ar fi fost de așteptat ca acest ”raport” să ofere o prognoză a evoluției probabile a populismului/naționalismului în perioada imediat următoare, textul rămâne la nivelul unor generalități: consolidare inegală, ofilirea suveranismului, populism transeuropean etc., fără să prezinte estimări de probabilitate sau o evaluare a impactului unor probabile șocuri geopolitice/economice.
Cea mai gravă eroare a ”Raportului”: negarea importanței utilizării legii penale în confruntarea cu extremismul naționalist
În prezentarea unei așa-zise ”combateri corecte a extremismului”, ”Raportul” propune o aberație foarte periculoasă pentru societatea românească, în contextul în care acțiunile organizate de extremiștii naționaliști sunt mereu la limita legii și, în multe situații, încalcă flagrant legea.
Aberația este cuprinsă în acest fragment: ”Lupta cu naționalismul radical nu se poate purta cu instrumente penale — este contraproductivă. Terenul corect este al convingerilor: se combat ideile, nu oamenii. În paralel, fermitate față de rețelele de propagandă ostilă și reformarea serviciilor de informații”.
Găsim aici o atitudine pe care o putem numi ”flower power” – cu dialogul civilizat, autorii raportului vor să ”combată ideile” unor politicieni extremiști naționaliști ca George Simion, Călin Georgescu sau Diana Șoșoacă, indivizi lipsiți de cel mai elementar simț al moralei, de o viclenie demonică, violenți, cinici și care put teribil a trădare de țară! Cu dezbaterea pe ”terenul convingerilor” vor autorii ”raportului” să interacționeze cu gloatele de milioane de analfabeți funcțional, de nostalgici ceaușiști, de adulatori ai lui Putin, de frustrați și ratați profesional, de masculi brutali și țațe isterice care au evadat – grație rețelelor de socializare – din mahalalele unde au fost folosiți, batjocoriți și apoi abandonați de politicienii postdecembriști!
În fața asediului sinistru la care sunt supuse Democrația și Statul Român, dialogul cu demonul – dialog purtat cu eleganța academică a unui universitar care conferențiază la un seminar cu prezentări în PowerPoint și cu ”coffee break” – este nu doar inutil, ci mai ales, este aberant. O ”sinucidere” intelectuală care riscă să devină una instituțională!
Călin Georgescu bântuie prin piețele de la sate – ajutat fățiș de extremiștii lui George Simion de la AUR –, aruncă otrava naționalistă în sufletele oamenilor, lovește în stabilitatea societății noastre și în interesele statului român, se comportă ca un politician în campanie electorală și deopotrivă ca un agent de influență al unui stat străin. O astfel de mizerie morală nu se combate cu dialoguri savante, ci cu aplicarea legii, inclusiv prin măsuri de natură penală.
Fermitatea față de rețelele de propagandă ostilă, fermitate pe care ”raportul” evită s-o definească, se manifestă nu declarativ, ci prin aplicarea cu celeritate a legilor statului român, inclusiv – și mai ales – a celor penale.
Cât despre ”reformarea serviciilor de informații”, spunem doar că e o glumă proastă să vorbești despre asta, chiar și așa, cu jumătate de gură, într-un document adresat lui Nicușor Dan, care refuză de peste un an să numească șefi la SRI și SIE, ba mai și zice că nu e prea importantă chestia aia cu controlul civil al serviciilor secrete.
Rămânem cu întrebarea: ce au vrut să spună autorii?
Acest document prezintă toate ”ingredientele” ideologice care sunt pe gustul lui Nicușor Dan, trădătorul electoratului pro-european:
- critică prudentă la adresa ”suveranismului”;
- dorința de a recupera din electoratul suveranist;
- intenția unei repoziționări a României în relațiile cu Uniunea Europeană;
- demersul de ”domesticire” a suveranismului/populismului într-o eventuală cheie a unui ”Make Romania Great Again” mioritic etc.
Dacă finalitatea acestui document este de a deschide oarecum prudent discuția unui eventual viitor partid prezindețial, atunci nu se poate constatat altceva decât INADECVAREA! Nicușor Dan a ratat momentul unei astfel de inițiative – care ar fi fost la cel mult 6 luni de la alegerea sa ca președinte.
Dacă finalitatea acestui document este să-i ofere lui Nicușor Dan un oarecare fundament ideologic pentru a interacționa cu fenomenul naționalismului/suveranismului care zguduie țara, atunci se poate constata doar INUTILITATE! Textul documentului nu-i oferă lui Nicușor Dan nimic folositor din perspectivă pragmatică. Cel mult, acest document poate fi o lectură interesantă care să însoțească sorbitul cafelei prezidențiale la orele dimineții.
Păstrând cel mai deplin respect față de nivelul intelectual superior al autorilor acestui ”Raport” și față de contribuția lor decisivă la apărarea democrației în România, facem apel la onestitate și asumându-ne zicala: ”Amicus Plato, sed magis amica veritas”, mai spunem despre acest ”Raport” doar atât: ”Parturiunt montes, nascetur ridiculus mus!”.
S-au scremut munții și a ieșit un șoricel!