VIDEO. Șoșoacă, mahala extremă. Interzisă pentru nepurtarea măștii, a intrat cu forța, ajutată de șoșoc. A pus „bulumacul” în ușă și tot ea a strigat că a fost „bătută”, „învinețintă”. Șoșocul a promis că „rupe ușa”

6
2575
Șoșoacă. În dreapta imaginii: șoșocul ei

Scandal de pomină în clădirea Parlamentului, provocat de senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă (45 de ani). Invitată la Comisia Juridică pentru a fi audiată înainte de a fi sancționată pentru comportamentul din Senat, mahalagioaica a refuzat să poarte mască de protecție conformă. Ea avea o mască din plastic, care nu-i filtra expectorațiile pulverizate ca Senatoare Urlătoare.

Ședința Comisiei Juridice a fost programată la inițiativa senatoarei liberale Alina Gorghiu. Președinta Comisiei, Iulia Scântei (44 de ani), PNL-istă și ea, i-a cerut Urlătoarei să poarte mască de protecție conformă, ba chiar i-a oferit una din partea Senatului. Șoșoacă a refuzat. Și a început circul.

Iulia Scântei: „Doamna senator, vă rog să purtați mască”.

Diana Șoșoacă: „Doamnă, am mască, da? Potrivit legii 55, nu se precizează ce mască trebuie să port. Nu faceți spectacol cu mine aici și vă rog să-mi arătați articolul din lege unde scrie cum arată o mască. Dați-mi articolul care spune cum arată masca! Scrie că trebuie să-mi acopere gura și nasul, masca mea acoperă gura și nasul”.

Șoșocul: „Dați-i drumul, că spargem ușa!”

Picioru’ lu’ Șoșoacă, pus în ușă

Iulia Scântei a rămas fermă pe poziție și nu i-a permis să intre fără mască potrivită. Pentru ca Șoșoacă să nu intre nepoftită, la ușă au fost plasați doi angajați ai Biroului de Afaceri Interne al Senatului.

Furioasă, Șoșoacă a sunat la 112, reclamând faptul că ar fi vicima unui abuz (nu am fost primită în sală) și a unor violențe fizice („am fost bruscată, bătută, lovită la picior, umplută de vânătăi, supusă violențelor”).

La un moment dat, Șoșoacă a reușit să-și pună piciorul drept în ușă, ca pe un bulumac. Prin ușa întredeschisă, senatoarea a urlat măscări și amenințări către membrii Comisiei Juridice, mai ales către președinta Iulia Scîntei.

În acest timp, soțul senatoarei ex-AUR (actualul, cel cu numărul 3), Silvestru Șoșoacă, agitatul o seconda în asaltul asupra ușii, striga ca pe câmp: „Dați-i drumul, că spargem ușa!”. Șoșocul i-a amenințat pe cei doi angajați de la Biroul de Afaceri Interne cu „plângerile penale” pe care o să li le facă mândra lui.

S-a luat la harță și cu ziariștii!

Ulterior, senatoarea a forțat ușa Comisiei și a intrat cu forța în sală de ședință. Aceasta a urlat că „s-a dat ordin” să fie bătută. Dar n-a vrut s-o asculte nimeni: toți membrii Comisiei au părăsit sala, lăsând-o să vocifereze singură.

Șoșoacă a ieșit din nou în fața ușii. În timp ce aștepta să vină „cei de la 112”, s-a luat la harță și cu reporterii. Au enervat-o îngrozitor reprezentantele Pro TV și Realitatea Plus, care i-au pus câteva întrebări de bun-simț. De exemplu, de ce refuză să poarte o mască regulamentară.

Șoșoacă sună la 112

Excitată de atâtea microfoane, Șoșoacă a spus că a forțat ușa pentru că angajații Senatului „au vrut să-mi strivească piciorul”.

„Este un abuz! Așteptăm Poliția. Dacă vor lupte cu mine, foarte bine. Eu reprezint românii, iar cetățenii vor să mă lupt pentru drepturile lor”, a țâpurit Șoșoacă, fără să explice care e rolul românilor în bătălia ei pentru a trece de ușa Comisiei juridice.

Șoșoacă și cei doi păzitori ai ușii

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* De ce s-a zvârcolit Mafia să-l lichideze pe Vlad Voiculescu: a început concursul pentru numirea noilor șefi la CNAS. Miza: 45 de miliarde de lei

* Firma ex-ministrului Sebastian Vlădescu, judecat pentru corupție, se ocupă de mententanța TIR-ului ATI defectat la „Victor Babeș”. Sincopa a dus la moartea a 3 pacienți Covid

* Discuțiile despre transformarea „Foișor”-ului în spital Covid durau de 3 săptămâni, dar managerul Stoica s-a opus cu înverșunare până în ultima secundă

* VIDEO. Cerva îmbrâncește un ambulanțier cu bolnav pe targă. Țipă isteric: „Fir-ați ai dracu’ cu Salvarea mamii voastre! Criminalii dreacu’ care sunteți!”

* Doi deputați PSD la protestele CapVid: după agramatul Daniel Ghiță, a ieșit și coruptul Daniel Tudorache. Amândoi, din „clanul Firea-Pandele”

* Jurnalistul Mălin Bot l-a executat pe infractorul Dan Andronic! Executorul a extras 3.000 de lei din contul EVZ, după un proces pierdut de mogulul Mafia Media

* Radu Moraru vrea să se unească urgent cu Șoșoacă și George Simion, să adune pe Nașul TV toate forțele rusofile, anarhiste. Cică o așa dictatură n-a fost nici sub Ceaușescu!

* Șoșoacă simte ceva: “Eu cu bărbatu-meu și Lazarus – se caută motive să fim internați la spitalul de nebuni! Dacă dispărem, căutați-ne la spitalele de nebuni! E posibil să fim internați acolo!”

6 COMENTARII

  1. Iar nu și-a luat tratamentul!
    Rușine să le fie celor de la AUR ca se folosesc în derâdere de cazuri psihiatrice!
    Soțul ei a ajuns să facă profit de pe urma unei femei cu mințile rătăcite, suferinde de mania persecuției precum saltimbancul cu maimuța.
    Cei de la AUR sunt și ei lipsiți de scrupule, persoane avide de a se îmbogăți pe spinarea persoanelor credule.

  2. Mahalagioaice au fost si liberalii care in lipsa de idei si competenta la guvernare fac circ. Mare dezamagire iulia scantei care parea mai rasarita printre duduile liberale ca alinutza si ralucutza. Daca tot o chemasera sa o audieze in Comisie si sosoaca se prezentase, ar fi trebuit sa o lase sa intre in sala de sedinta, sa o audieze si sa ii explice cu regulamentul Senatului si legea in mana de ce este audiata si de ce va fi sanctionata. Dar nu, mahalagioaicele liberale, vaccinate de covid si mascate au pus de o provocare, poate, poate mai uita televiziunile si romanii de guvernarea lor catastrofala plina de tragedii. Lui sosoaca i-au dat dreptul cetatenii sa se plimbe ca voda prin loboda prin Senat asa cum tot cetatenii le-au dat acelasi drept si liberalilor. Senatul nu este proprietatea privata a liberalilor!E cumva iulia scantei mai senatoare decat sosoaca ca sa ceara ca o alta senatoare sa nu fie lasata sa intre intr-o sala de sedinta a Senatului i?! Nici pesedistii lui dragnea nu aveau tupeul sa faca din astea prin Parlament! Intr-adevar haidamacii care au bruscat o senatoare in Senat si i-au ingradit dreptul la libera circulatie trebuie dati afara, iar iulia scantei care i-a asmutit sanctionata si ea alaturi de sosoaca, daca ne dorim sa fim un stat democratic si civilizat in care cetatenii sunt toti egali in fata legii!

  3. Eu zic ca locul deranjatilor e in alta parte, nu in parlament. Ce face acolo femeia aia impreuna cu AUR-istii e deviatie Sputnik. Daca tot zice ca e mai multa democratie in Rusia lui Putin (acu si-a dat si mai bine arama pe fata ca a zis-o clar si direct) de ce nu se duce acolo, sa vada cum e sa traiesti cu pumnu-n gura… Ce e mai tragic e ca sunt televiziuni care le acorda atentie zaludelor care zbiara si scuipa venin iar asta denota o totala lipsa de profesionalism, parca suntem o tara de nebuni scapati de la balamuc!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here